„Omul care este credincios este un om fericit”

„Astăzi facem pomenirea Sfântului Apostol, Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan. El era un tânăr plin de Duhul Sfânt care făcea minuni și propovăduia cu îndrăzneală credința în Iisus Hristos, dovedindu-o din Sfintele Scripturi. Este o icoană vie, luminoasă, a martiriului. Așa după cum Hristos Domnul S-a rugat pe Cruce zicând ‘Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac’, referindu-se la cei care Îl răstigneau, tot așa și Sfântul Arhidiacon Ștefan se roagă pentru cei care îl ucid zicând ‘Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Galerie Foto

La data de 27 decembrie, în cea de a treia zi după Nașterea Domnului, este prăznuit Sfântul Ștefan. Se numără printre primii creştini convertiţi dintre evreii greci. Este primul dintre cei şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli şi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Făcea mari minuni în popor, pe bolnavi îi vindeca și pe cei credincioși îi întărea. Pe cei necredincioși îi mustra prin cuvintele sale pline de înțelepciune.

Slujba dedicată Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, a adunat, ca în fiecare an, numeroși credincioși în Biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

După citirea pericopei Evanghelice a urmat cuvântul de învăţătură propovăduit de către părintele paroh, care, așa cum ne-a obișnuit, ne oferă o adervărată lecție de credință și ne îndrumă pașii spre iubire pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

„Suntem la o sărbătoare aleasă, la o sărbătoare înălțătoare, sărbătoare în care Biserica își cinstește primul martir, primul mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos, al slăvitei Sale Învieri. Suntem într-o perioadă de sărbători alese care încep cu sărbătoarea Nașterii Domnului și sărbătoarea de astăzi nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Prin nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, timpul se împarte în două: înainte de Hristos și după Hristos. Noi, în perioada comunistă atee, învățam că timpul este împărțit înainte de era noastră și după era noastră și nu prea știam noi care este era noastră și de ce i se spune era noastră. Ei, am aflat după aceea că timpul se definește altfel, odată cu nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Odată cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos timpul s-a umplut de veșnicie pentru că Hristos este noul Adam, după cum Maica Domnului este noua Evă și dacă avem înainte de Hristos în timpul căderii, al prăbușirii, un timp în care au existat prooroci și drepți, aleși ai Lui Dumnezeu care au vestit și au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și voia Lui, arătând că va veni vremea numită plinirea vremii când se va naște Mântuitorul Iisus Hristos, adică începutul erei noastre. Prin întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, Care este noul Adam, noi avem Șansa unică ca să cunoaștem drumul către Rai. Dacă Adam cel vechi a fost alungat din Rai și odată cu el omenirea și umanitatea întreagă, istoria întreagă s-a prăbușit și am auzit că, tot la fel, după cădere, a existat un fratricid, adică o crimă între frați, când Cain, cel care lucra pământul și-a ucis fratele Abel, pentru că acesta a adus jertfă lui Dumnezeu și s-a revoltat că jertfa lui nu a fost primită ca a lui Cain. Abel a devenit, a fost omorât de catre Cain care s-a revoltat că jertfa lui nu a fost primită ca a lui Abel, deci vedem că la început are loc o crimă între frați și pământul devine din ce în ce mai opac,  pentru că el se umple de sânge, sânge vărsat, sânge nevinovat, sânge cuprins cu ură și mânie și invidie, în uitare de Dumnezeu.”

În continuarea omiliei, părintele Munteanu a menționat:

„Iată, prin nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, noi participăm acum la această sărbătoare, tot la un eveniment de ucidere, fratricid. Dar unde frații își ucid mărturisitorul, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, care însă știa drumul către Rai, pentru că drumul către Rai ni-l arată doar cel care a deschis Porțile Raiului, cel care ne duce pe noi înapoi în împărăția lui Dumnezeu, Hristos Domnul nostru. Nu există cunoașterea drumului către Rai dacă nu ai o călăuză care să spună încotro și cum trebuie să ajungi acolo, iar călăuza pentru noi este Hristos. Această călăuză a tras la sine pe Sfinții Martiri mărturisitorii, cei pe care noi îi prăznuim în calendarul Sfintei noastre biserici, i-a dus către Rai, pentru că ei L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Noi să înțelegem foarte bine că nu putem să ajungem în Rai de unul singur. Sunt diverse filozofii sau diverse curente care ne zic nouă că putem să ajungem în Rai de unul singur, putem să ajungem în Rai dacă urmăm pe altcineva în afară de Hristos. Însă toți cei care au zis că știu drumul către Rai au trecut, s-au transformat în praf și cenușă și undeva, se odihnesc în pământ. Însă pentru noi, o singură persoană are mormântul gol, iar mormântul gol ne arată că el este în Rai și ne așteaptă și pe noi, și ne duce și pe noi către Împărăția lui Dumnezeu și acesta este Mântuitorul Iisus Hristos. Noi nu putem să găsim drumul către Rai în labirintul vieții noastre decât dacă suntem însetați, suntem flămânzi de Hristos, noi nu putem să înțelegem realitatea care ne înconjoară decât dacă luăm ochii lui Hristos, dacă luăm gândul lui Hristos, dacă avem îmbrățișarea lui Hristos, dacă cuvântul nostru devine hristofor, adică grăitor de Hristos. În biserica noastră totul este hristocentric, adică tot ceea ce înseamnă viața noastră este în Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel vorbește așa: Hristos în noi este nădejdea Slavei. De aceea, orice sărbătoare se termină cu o împreună împărtășire din Sfântul Potir. Noi ne împărtășim cu Hristos, iar el devine o prezență în noi și o lucrare în noi, cei care căutăm Raiul și drumul către Împărăția lui Dumnezeu. Ei bine, Raiul acesta este undeva, dar este și deodată, adică este un drum, dar este și o țintă, este o prezență, dar și o stare, o stare viitoare, este, cum spune un teolog al bisericii noastre, noi suntem între deja și nu încă, noi suntem într-o așteptare a împărăției lui Dumnezeu și totuși în această viață deja suntem în împărăție, când trăim viața cu Hristos. Acesta este mesajul pe care ni-l adresează primul martir al Sfintei noastre biserici.

Sf. Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi — din rândul evreilor eleniști — aleși de Apostolii din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca Apostolii să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Datorită harului și înțelepciunii de care se învrednicise și a semnelor și minunilor cu care își însoțea propovăduirea, a stârnit ura evreilor, care l-au adus la judecată în fața Sinedriului, acuzându-l că hulește Legea și pe Moise. Ștefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos și că El este Mântuitorul cel așteptat și prezis de Profeți, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii și lipsa lor de credință.

Fiind condamnat la moarte, Ștefan a fost scos din cetate și ucis cu pietre, după obiceiul vechilor evrei, devenind astfel primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos.

Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a împărtășit cu Hristos la Taina Sfintei Liturghii, el a slujit cu Sfinții Apostoli și cuvântul său a devenit hristologic, adică grăitor de Hristos și în acest cuvânt hristofor, histologic, hristocentric, viața lui era în Hristos. În acest cuvânt el deranja pe ceilalți. De ce deranja Hristos și de ce Hristos deranjează, că și înainte de El și poate și după El, multe filozofii, multe curente vorbesc despre virtute, vorbesc despre iertare, despre împăcare? Pentru că în Hristos nu există decât Înviere, în Hristos există libertate, în Hristos există viață și doar omul căutător de Hristos și apoi mărturisitor al lui Hristos devine liber. Acest cuvânt al Mântuitorului se adresează nouă, celor care suntem sclavi. El caută să ne elibereze pe noi, să ne elibereze de păcat și de moarte, iar opusul păcatului nu este virtutea, ci opusul păcatului este libertatea. Libertatea în Hristos. Acest cuvânt al Sfântului Arhidiacon Ștefan a deranjat pentru că el a început să vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu, a început să spună evreilor că nu știu drumul către Rai, nu cunoașteți drumul către Rai, cum o să ajungeți acolo? Dacă ajungi într-o încăpere poți să apeși pe toți pereții, dar dacă nu știi unde e întrerupătorul, nu se aprinde lumina. Cum să spui că ajungi în Rai, dacă nu știi drumul către Rai? Și singurul care cunoaște drumul este Mântuitorul Iisus Hristos. S-au îngrozit acești evrei, au luat pietre și au început să arunce cu pietre în el, iar el în momentul acela trăia cu Hristos și Hristos din el, nădejdea slavei, cum odinioară pe Sfânta Cruce S-a rugat: Părinte, nu le socoti păcatul lor, Hristos din el a grăit: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Pentru că a văzut cerurile deschise. Așa cum în biserică, în orice biserică intrați, o să vedeți un petic de cer, pentru că biserica este încă în construcție, dar vedem un alt cer decât cerul pe care îl vedem noaptea. Biserica se construiește și tu ești o piatră vie în această biserică, a lui Hristos. Hristos are nevoie de tine ca să construiești spațiul cel viu al Bisericii. Încă se vede cerul și tu, piatră vie în construcția lui Hristos și al Sfintei biserici, să iei drumul către Rai și să mărturisești și celorlalți Raiul din tine.

Ei bine, iată, Sfântul arhidiacon Ștefan a fost lovit mai tare cu pietre când a zis: Iată, văd Cerurile deschise. Acesta este cuvântul cel mai profund pe care proorocii îl rosteau, numită șechina în limba ebraică, adică văd Slava lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu nu pot să o vadă decât cei care sunt în Dumnezeu. Nu poți să vezi lumina sfințeniei decât dacă ești în această lumină a sfințeniei, altfel nu vezi nimic. Este ca și cum, întrebarea este ce vede un hoț sau unde se uită un hoț când privește un sfânt. Un hoț când privește un sfânt să uită la buzunar, doar sfântul care trăiește cu sfântul vede Slava lui Dumnezeu. În momentul în care noi ne umplem de această lumină a prezenței lui Hristos, atunci noi vedem Slava lui Dumnezeu. Și de aceea, acest drum este un drum provocator. Drumul cu Hristos este drumul pe care l-a luat Sfântul arhidiacon Ștefan în această zi mare și sfântă. Ei bine, mai trebuie spus un lucru foarte important. Există o diferență între sfinți și martiri. Sfântul este cel care a viețuit cu Hristos și Dumnezeu i-a dăruit darul sfințeniei, a luat drumul cu El și s-a  odihnit la o vreme când Dumnezeu l-a luat în brațe și a luat sufletul în Împărăția Cerului. Însă printre acești sfinți există Martiri. Martirii sunt cei care au pătimit și au murit, fiind loviți, bătuți, decapitați, arși în ulei încins, chinuiți și torturați ca să se lepete de cel Care le-a arătat drumul către Rai. Iar ei, când pătimeau cumplit, ei se rugau ca Dumnezeu să îi ierte pe cei care îi chinuiesc și-i torturează, pentru că ei simțeau și trăiau ceea ce cei care îi torturau nu simțeau și nu trăiau. De aceea, noi avem această Teologie numită Teologie mistică. Am avut și noi pătimitori în temnițe, trăim și noi poezii mistice unde cel care era în temniță chinuit și bătut, pentru că el urma pe Hristos, L-a visat pe Hristos în celulă și a venit Hristos și s-a odihnit lângă el și când a scris poezia era tot cerul și toată împărăția lângă el. Când trăiești și-L cauți pe Hristos, viața ta devine un Rai, iar Raiul nu este decât o stare de sărbătoare continuă cu Hristos, în Hristos, mărturisitor apoi al Lui Hristos. Aceasta este, de fapt, ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri, părinții noștri, care au înțeles care este scopul vieții noastre. Scopul vieții noastre nu este acela de a dobândi lucruri stricăcioase și vremelnice, ci de a ne descoperi drumul către Rai, cerând ca Hristos cel Înviat să fie călăuza noastră. Să fie îndrumătorul nostru, să fie cel care ne dăruiește pace din pacea Lui, bucurie din bucuria Lui, viață din viața Lui.  Ei bine, mai sunt astăzi martiri? Martiri sunt și-o să fie până la sfârșitul veacului. A fi martir, în zilele noastre, presupune să iei drumul cu Hristos, și să-L mărturisești tuturor. Și dacă spui cuiva că ai fost la Biserică, este tot un act de curaj și de martiriu, pentru că o să zică lumea că ai pățit ceva la cap. Dar ce cauți tu la Biserică? Dar tu ești un băiat deștept, dar tu ești un băiat care ai făcut studii mari, ești un tânăr, du-te la un psiholog, du-te la un psihiatru, ce cauți tu la Biserică? Tu te-ai stricat la cap? La Biserică merg moșnegii, merg femeile bătrâne, ce cauți tu la Biserică? Dacă spui pe postul de televiziune, dacă mergi la serviciu și spui că megi la Sfânta Biserică, că ții post, înseamnă că ai o problemă. Ar trebui să-ți faci un control medical. Dacă iei drumul cu Hristos, devii o persoană incomodă. De ce devii incomod? Pentru că tu dorești libertatea, tu dorești sărbătoarea, tu vezi altceva când ceilalți nu mai văd nimic. Tu simți altceva, când cei de lângă tine nu mai simt nimic. Tu ești viu, când cei din jurul tău deja au murit. Numiți de către Mântuitorul «morminte vii», ochi au și nu văd, urechi au și nu aud, drumul lor este pavat încetul cu încetul cu direcția plictisului maxim, numit Iad. Viața este într-o continuă disperare și căutare, ei caută, însă nu știu că, de fapt, în căutarea lor, tânjesc după Hristos, după drumul către Rai. Și dacă n-au găsit drumul către Rai, atunci înseamnă că tu ești bolnav, că nu cauți ca ei, printre nimicuri, printre gunoaie, printre lucruri stricăcioase ceea ce este veșnic și nestricăcios, ceea ce este bucurie și pace, ceea ce este Rai și sărbătoare în viața noastră. Astăzi, sunt martiri, însă martirii aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Va veni vremea când bisericile vor fi frumoase, dar vor fi goale. Când vom rosti povești și ne vom delecta de poveștile acestea, dar nimeni nu va fi dispus să ia drumul cu Hristos, nimeni nu va fi dispus să plătească c-o picătură de sânge iubirea lui Hristos. Nimeni nu va fi dispus decât să trăiască într-o poveste și de aceea, eu văd că ni se fură Biserica, ni se fură sărbătorile, ni se fură Hristos și ni se dăruiește altceva. Vedem tot felul de Crăciunei, nu mai spune nimeni despre Nașterea Domnului. Crăciun fericit, Crăciun sănătos, Crăciunițe, Crăciunei, Moș Crăciun. Dar unde este Hristos? Vine Sfânta Înviere. Nu mai spune nimeni despre Înviere, ci iepuraș, ciocolate, ouă de ciocolată. Nu mai spune nimeni de Hristos. Și simțim că ceva piere din noi, este cel Care ne cheamă să ne arate drumul către Rai, și nu-L mai caută nimeni.

Sfântul Arhidiacon Ștefan ne provoacă pe noi astăzi, el se uită în ochii noștri și el vede Slava lui Dumnezeu și el caută să ne dăruiască nouă ceea ce a găsit el, pe Hristos și drumul către Rai. A fi martir, în zilele noastre, înseamnă a-L căuta pe Hristos și a-L mărturisi.

Bisericile noastre din primele veacuri nu pot să funcționeze, nu pot să trăiască decât dacă au în temelia Sfântului Altar moaște sau oseminte de martiri. Da, biserica aceasta din Săvinești, biserica unde mergem în alte părți, toate bisericile noastre creștine ortodoxe au în Sfânta Masă oseminte de martiri. Este diferit de osemintele de sfânt. Nu se pune Sfânta Masă cu moaște de sfinți, ci moaște de martiri, și de ce se pun moaște de martiri în Sfânta masă și nu de sfinți, pentru că, spune biserica așa: În momentul când cineva a mărturisit pe Hristos cu prețul vieții, sângele lui devine sângele lui Hristos. Odată cu picătura lui de sânge, a curs sângele lui Hristos, încă o dată pe Sfânta Cruce. Și n-are cum să fie biserică fără sângele lui Hristos lovit, bătut, umilit, batjocorit, căutat fiind prin aceasta să se pună o piatră la mormânt, dar piatra aceea nu poate să țină învierea noastră, învierea tuturor. Și de aceea, iată, noi, prin Sfântul Arhidiacon Ștefan suntem chemați să retrăim vocația noastră a sfințeniei noastre și nu se știe ceasul, și clipa dacă vom fi chemați să fim martiri. Și atunci întrebarea este ce așteptăm sau ce acceptăm? Drumul cu Hristos sau întoarcerea în labirintul vieții și drumul care duce către nimic, către moarte, către iad. Iubiți credincioși și credincioase, Biserica noastră creștină ortodoxă are în ea lumina Învierii datorită martirilor. Și în prezent, martiri sunt peste tot.”

„Rugă pentru părinți”

E vremea colindelor în fiecare colț de țară, iar tradiția rămâne încă vie. Prin satele românești, obiceiuri vechi de sute de ani renasc în aceste zile, aduse din nou la viață de tineri și bătrâni, deopotrivă.

Cu prilejul Naşterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, dar şi a prăznuirii Sfântului Arhidiacon Ştefan, Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvinești, în parteneriat cu Fundaţia Împreună pentru Solidaritate din Piatra Neamț, a derulat şi anul acesta acţiunea social-filantropică intitulată „Rugă pentru părinţi”.

Astfel, la data de 27 decembrie 2019 mai multe persoane cu suflet nobil s-au alăturat părintelui paroh Petru Munteanu și au mers în vizită la persoanele asistate din cadrul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov, acțiune devenită tradiție, care vestește bucuria Naşterii Domnului bătrânilor cu inimi de copil, doritoare de iubire şi afecţiune.

Ca în fiecare an, „bunicii pentru o zi” și-au primit colindătorii cu ochii în lacrimi, lacrimi care exprimau atât tristețea, precum și bucuria din sufletele lor încercate. Fiecare salon a fost vizitat, colindat, prilej cu care au fost împărțite daruri pentru fiecare.

Momente emoționate au trăit și participanții la această frumoasă acțiune, sentimente pe care au dorit să ni le împărtășească: „Am trăit un amestec  de sentimente puternice: compasiune, dragoste, milă, revoltă. Experiența asta nouă, din viața mea, a avut un impact emoțional puternic. Mi-am amintit pentru o clipă de mama, care nu mai e printre noi… Am avut impresia că pentru o clipă bătrânii au uitat de tristețe, de durere, de suferință, s-au bucurat de venirea noastră, iar unii dintre ei aveau ochii în lacrimi, când colindam. Deși nu știam toate versurile la colind m-am străduit să țin ritmul și să îl ajut pe părintele. Inima îmi era cât un purice… Mi-aș fi dorit să stau mai mult de vorbă cu ei și să le aud povestea lor de viață”, a opinat Liliana, una dintre persoanele participante la acest festin sufletesc.

Și personalul angajat din Centrul pentru persoane vârstnice Roznov se înveselește în preajma colindătorilor, pe care-i întâmpină cu drag:  „Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră, este o  onoare, și o bucurie pentru noi că sunteți alături de noi și anul acesta, dar ați fost dintotdeauna alături de Căminul pentru persoane  vârstnice  și cu gândul, și cu fapta, și cu rugăciunea, și cu prezența dumneavoastră fizică acum, având atâția enoriași lângă  dumneavoastră. Să știți că vârstnicii chiar au nevoie de  rugăciune, chiar au nevoie de un preot, de un duhovnic, pe care să îl simtă alături, căruia să îi spună  durerea este foarte important acest lucru pentru ei.  Mă bucur că puteți și vă rupeți din timpul dumneavoastră să veniți la bătrânii noștri, și cu siguranță sunt în asentimentul tuturor celor din centru și rezidenți, și personalul centrului. Suntem bucuroși că de câte  ori puteți veniți aici alături de noi și considerați că și noi suntem alături de dumneavoastră  de câte ori veți avea nevoie. Vă mulțumesc tare mult, Doamne ajută!, a reliefat domnul Romeo Panaitescu, directorul Centrului.

Tot în această zi de Sărbătoare, troița din incinta curții Centrului pentru persoane vârstnice Roznov poartă hramul Sf. Ștefan. Astfel, a fost oficiată Slujba de Agheasmă mică, de către părintele Munteanu, după care apa sfințită a ajuns în fiecare salon din centru.

A fost posibilă această întâlnire a noastră pentru că am simțit cu toții iubirea lui Dumnezeu. Când omul simte iubirea lui Dumnezeu devine fericit și, în fericirea lui, fericește și pe alții. Când omul simte mângâierea lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, iertarea Lui, ajutorul Lui mărturisește acestea și celorlalți. Ne-am gândit ce ar fi mai potrivit să le aducem celor care sunt aici  la acest centru, ce le-ar fi mai folositor, și, după cum știm cu toții, ce ne-a adunat aici la acest centru  este  credința noastră în Dumnezeu. Numitorul comun este rugăciunea către Dumnezeu, de aceea  am venit și cu dragoste, și cu dor la frații noștri, să le dăruim o carte de rugăciuni cu scris mare.  Rugăm pe cei care au venit și cu pachețele, și cu sendvișuri să ia din cărțile acestea de rugăciuni și să le distribuim celor care sunt aici,  și să îi îndemnăm ca să  intre în această stare frumoasă,  starea rugăciunii și starea credinței. Omul care este credincios este un om fericit, omul care se roagă intră în sărbătoare și sărbătoare este cu el. Mulțumim domnului director care ne primește de fiecare dată cu multă căldură  și cu multă dragoste, el fiind de fapt  cu rădăcini adânci înfipte în istoria slujirii Sfintei biserici, pentru că provine dintr- o familie de preoți, de oameni cărturari ai orașului Roznov. Îi dorim ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască multă putere,  să poată să ducă această grea și nobilă cruce, de a  organiza acest spațiu centru  pentru persoane vârstnice  și îi dorim bucurii și împliniri, și noi îndrăznim să îl  îndemnăm, așa cum a adus biblioteca personală de acasă să o dăruiască celor care sunt aici, să le recomande , așa cum și domnia sa a primit îndemn rugăciunea. Când omul se roagă  este fericit, iar astăzi Sfântul arhidiacon Ștefan ne mărturisește aceasta, că fiind lovit, bătut cu pietre, omorât,  el, de fapt,  fiind în rugăciune,  a avut bucuria de a fi cu Hristos  și Hristos în el a vărsat sângele  martirul lui Ștefan.”, a evidențiat părintele Munteanu în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la săvârșirea Slujbei de Aghiazmă mică.

Brîndușa Dediu

About Bahneanu Corina

Check Also

„E nevoie doar să te oprești un moment din alergare și să regăsești centrul ființei tale”

”Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale …