8 ianuarie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Hozevitul.
Acest fericit părinte al nostru, Gheorghe, părăsind patria și neamul și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim să se închine la mormântul cel primitor de viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la toate locurile cele sfințite și sfinte și de multe minuni pline din jurul mormântului. După ce a câștigat sfințenia şi harul acestora a intrat în Mănăstirea zisă a lui Hozeva. Și făcându-se monah și trecând în rândul fraților, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este nematerialnic și fără de trup. Cu viețuirea lui uimea pe toți și îi îndemna să aibă dorinţă şi râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii şi umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufleţit şi ca o icoană a tuturor bunătăţilor pentru cei din mănăstire şi pentru toţi ceilalţi. Până la sfârşit n-a slăbit din înfrânare, aflând odihnă ostenelilor şi durerilor sale celor multe prin mutarea către Domnul Cel mult dorit.
Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.
Această cuvioasă maică Domnica a trăit în zilele marelui împărat Teodosie, şi a ajuns până în zilele lui Leon şi Zenon, care au împărăţit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lângă Carhidon. Şi după o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiască, le-a primit şi le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viaţa călugărească, s-a luptat cu osteneli şi a ajuns la schimnicie desăvârşită, învrednicindu-se să facă şi minuni. Şi proorocind multora despre cele ce aveau să fie, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iulian şi Vasilisa, şi a celor împreuna cu dânşii.
Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trăit în zilele împăratului Diocletian şi ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe soţia cu care era căsătorit după lege, al cărei nume era Vasilisa, ca să trăiască mai departe întru curăţie. Şi după ce au tuns-o călugăriţă la o mănăstire, s-a călugărit şi el la altă mănăstire, şi a ajuns egumen peste douăsprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins şi nelepadându-se de Hristos, ci încă batjocorind şi pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndată oameni de au ars mănăstirea, în care au fost cuprinşi de foc toţi episcopii şi preoţii care se adăpostiseră acolo, ca şi ceilalţi clerici ai ţinutului. Şi astfel şi-au plinit mărturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pământ a fost bătut, şi i s-au zdrobit oasele, strânse în lanţuri de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos şi a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinţa i s-a tăiat capul. Tot aşa şi Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douăzeci de ostaşi au crezut în Hristos, văzând că sfântul Iulian prin rugăciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, după porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul său Chelsie; apoi au fost osândiţi la chinuri atât el cât şi alţi şapte fii ai unui curtean, care crezuseră şi ei, cu preotul Antonie, şi cu Anastasie cel înviat din morţi. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toţi au îndurat cu bărbăţie chinurile, mulţi au crezut şi chiar şi maica lui Chelsie, soţia cârmuitorului. Şi rugându-se cu toţii în faţa cârmuitorului, îndată prin rugăciunea lor idolii din templu au căzut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pământ. De aceea aceşti credincioşi au fost supuşi la chinuri; iar lui Iulian şi lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu căngi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalţi sfinţi li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţi cununile muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, şi prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea soţiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, şi de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Carterie.
Acest sfânt Carterie a fost preot şi învăţător al creştinilor, pe vremea împăratului Diocletian şi a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserică şi, adunând acolo mulţime de creştini, îi învăţa să cinstească numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevărat şi afară de El să nu cunoască pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru această învăţătură, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a arătat şi i-a zis: „Carterie, du-te şi te arată la cei ce te caută şi Eu voi fi cu tine, că trebuie să pătimeşti mult pentru numele Meu şi mulţi au să creadă şi să se mântuiască prin tine”.
Atunci sfântul, plin de bucurie şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a dat pe faţă. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit să jertfească zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugăciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin arătarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la şi mai grele chinuri şi aruncat în închisoare.
Dar după ce s-a înnoptat, iarăşi i S-a arătat Domnul, l-a dezlegat, l-a însănătoşit şi l-a scos afară, prin uşile închisorii. Pentru aceasta mulţi necredincioşi văzându-l sănătos, mergeau, se botezau de la el şi se vindecau de bolile lor. De aceea iarăşi a fost chinuit cu şi mai multă sălbăticie. Şi aşa şi-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi, părintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a cărui slujbă se face în Mănăstirea Hora şi în biserica cea mare, duminica.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul şi Eladie mireanul.
Aceşti sfinţi părinţi mucenici erau din Liban şi fiind prinşi, pentru că mărturiseau pe Hristos, au fost duşi înaintea subprefectului Libiei. Şi fiindcă ei stăruiau în credinţa lui Hristos au fost chinuiţi foarte. Îndelungându-se această chinuire mult timp, sfinţii şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viețile Sfinților Ortodoxiei