Craiul Învierii
Tu vrednic crai al învierii
Oprește-te-n cămara mea,
Privește cum arată lumea,
Supusă astăzi doar puterii.
Și dacă vrei a-mi schimba viața,
Să fiu mai bun de-așa cum sunt,
Mai lasă-mi te rog câțiva ani
Să calc cu drag pe-acest pământ.
Tu crai măreț al învierii,
Gândește-te la lumea asta,
Te rog cu lacrimi, nu mai sta,
Și rupe lacătul durerii.
Slăvit de toți vei fi în veac,
Și preaslăvit de toți poeții,
Căci tu ai fost pe-al lumii plac,
Înveselind chiar morții.
Tu însă-acum te-ai ridicat,
Și ești pierdut la ceruri,
În colțul tău prealuminat,
Ce-i nemișcat de-a pururi.
În jurul tău se naște timpul,
Nelimitat și nevăzut,
În timp ce noi, aici jos,
Îl cântărim cu anotimpul.
La tine sus, răsar doar stele,
În tina noastră zac păcate,
Tu ești o stea, noi vechi surcele
Ce mergem mai departe.
Dar unde-ajungem nu-i nimic,
Căci lumea nu-i pustie,
Fiind doar simpli călători,
Ce-aleargă pe-o tipsie…
Neculai Ghebosu
