Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor
Ferice de oamenii smeriţi, săraci cu duhul,
Ce se adăpostesc sub Sfânt Acoperământul
Lui Dumnezeu, pe Care Îl urmează în toate cu credinţă
Şi-I mulţumesc pentru binecuvântări, cu iubire şi umilinţă.
Ferice de oamenii blânzi și smeriți.
Ferice de cei ce au modele-n viață pe sfinți.
Ferice de cei răbdători, simpli și modești.
Ferice de cei cu suflete îngerești
Care nu cârtesc niciodată în necaz,
Care acceptă Voia lui Dumnezeu
Și-și păstrează pacea, oricât le-ar fi de greu.
Ferice de cei ce întorc cu smerenie, și celălalt obraz,
Când sunt defăimați, nedreptățiți, umiliți și loviți
De semenii egoiști și sufletește împietriți,
De semenii răi, duhovnicește orbiți,
De semenii mândri, de slavă deșartă stăpâniți.
Ferice de cei ce iartă până la plus infinit,
Tot ce i-a rănit, tot ce greșiții lor le-au pricinuit.
Ferice de cei care lucrează totul ca pentru Hristos.
Ferice de cei ce cred, că nicio muncă nu e rușinoasă.
Ferice de oamenii cu sufletul sensibil, cald și frumos.
Ferice de oamenii cu inimă smerită, luminoasă,
Din care iradiază: bunătate, ascultare, har și bândețe,
Răbdare, înțelepciune, credință, pace, liniște, noblețe.
Ferice de cei care pe scara smereniei se înalță la Cer.
Ferice de cei în preajma cărora, diavolii mândriei-pier.
Ferice de cei ce și-au zidit casa sufletului pe temelie de smerenie,
Pe care se înalță trainic celelalte virtuți creștine, fără de primejdie.
Ferice de cei ce sunt raze de soare desprinse din Rai, raze de Har,
Dar care se cred săraci în duh, săraci în virtuți, săraci în orice dar.
Ferice de cei ce cred, așadar, că sunt nimic fără Dumnezeu.
Ferice de cei ce-și cercetează conțiința și sufletul mereu,
Și-și spală cu lacrimi fierbinți de căință orice întinăciune,
Cu lacrimi izvorâte din post curat și adâncă rugăciune.
Ferice de ,,următorii” lui Hristos – Izvor nesecat de smerenie –
De semănătorii în ogorul lui Dumnezeu ce seamănă cu bucurie,
Semințe ce rodesc flori cu petale de simplitate și modestie,
Flori cu petale de sinceritate, iubire, nădejde, rugăciune vie.
Ferice de cei ce doar pentru Hristos trăiesc,
Și cu credință puternică-L mărturisesc.
Ferice de cei ce n-au fost niciodată farisei.
Ferice de cei ce-alungă departe de ei:
Faima, lauda, îndrăzneala, neascultarea,
Orgoliul, egoismul, mânia, îngâmfarea.
Și sunt ca niște copaci cu rădăcini
de smerenie, adânc înfipte în pământ,
Ce rezistă cu tărie asalturilor de
vânturi năpraznice, de vânturi orgolioase.
Fericiți sunt toți cei neclintiți, învingători
în războiul cu patimile vijelioase.
Ferice de cei ce pe calea mântuirii,
pe calea ce duce spre Acasă, înaintează.
Ferice de cei cu suflet – floare de smerenie –
ce totul în jur înmiresmează.
Ferice de oamenii blânzi și smeriți.
Ferice de cei ce au modele-n viață pe sfinți.
Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei săraci cu duhul, ce s-au învrednicit de bucuria drepţilor.
Cristina Toma
