File de poveste – Ana Petrea

„Amintirile sunt cele mai duioase rânduri pe care le-am subliniat în cartea vieții. Recitindu-le la bătrânețe, ne coborâm cu mintea spre vremile acelea care pe atunci ne entuziasmau, dar care astăzi numai ne mângâie în singurătate.” Vasile Conta

Amintirile, fie că sunt plăcute, fie că sunt dureroase, fac parte din trecut nostru și datorită a ceea ce am trăit noi suntem astăzi cei ce suntem. E minunat să ne facem amintiri cu frații și surorile noastre, cu părinții și bunicii noștri dragi, acasă sau în vacanță. Să ne facem amintiri cu prietenii noștri, cu soțul, soția, dar și cu dragii noștri copii. Astăzi este mult mai ușor, pentru că trăim în epoca telefoanelor mobile, cu ajutorul cărora putem imortaliza orice amintiri într-o fotografie sau filmuleț pe care să-l vedem și mâine, dar și peste 30 de ani. Acum 50-60 de ani, momentele importante erau imortalizate pe hârtie fotografică și păstrată cu sfințenie într-un cufăr al suvenirurilor.

Amintirile sunt întotdeauna speciale. Câteodată râdem amintindu-ne zilele când am plâns. Și plângem amintindu-ne zilele când râdeam… Asta-i viața!

Deschidem o nouă filă de poveste și continuăm periplul amintirilor cu doamna Ana Petrea, născută la data de 30 noiembrie 1952, în comuna Săvinești.

Ana – din ebraică: Domnul a avut milă, Domnul S-a îndurat, acest nume atât de frumos ne aminteşte că în orice moment din viaţa noastră, în orice necaz şi în orice bucurie, Dumnezeu este cu noi, apărându-ne şi întărindu-ne.

„Îmi amintesc cu nostalgie de anii copilăriei. Chiar dacă atunci nu erau atâtea jocuri și jucării, reușeam să îmi confecționez singură tot felul de jucării. Ne adunam gașcă mare și ne distram în felul nostru. De asemenea, îmi plăcea foarte mult să îmi însoțesc tatăl la treabă, „cursele cu căruța” erau preferatele mele.

Nu am o amintire concretă, însă, de obicei, după ce terminam orele la școală, ajungeam acasă încă plină de energie și o ajutam pe mama la diferite treburi, ori mă jucam cu animăluțele, aveam mai multe specii pe atunci, spre exemplu, pisicile și iepurii erau ce-I mai chinuiți de mine.

Școala la care am învățat a fost chiar aceasta, Școala Veche. Totdeauna a existat un respect față de cadrele didactice, dar și ele ofereau respect, ne tratau cu corectitudine. Pentru că mi-a plăcut foarte mult să citesc, am îndrăgit cel mai mult, ca materie la școală, Limba Română.

Am o soră mai mare, Augustina, făceam multe năzbâtii împreună, dar eu mai mereu o băteam, cred că așa sunt frații mai mici.

Pot spune că sărbătorile aveau un aer mai special pe atunci. De Paște se aduna toată familia la masa, cozonacii erau nelipsiți, de păști nu mai spun, îmi amintesc și acum de mirosul care plutea în casă, ce arome…

De asemenea, de Crăciun cântam colinde cu toții, la masa, după ce ne întorceam de la colindat de prin sat. Nu conta că era zăpada până la ferestre, mergeam gașcă mare pe la fiecare casă.

Mi-am cunoscut soțul întâmplător, prin intermediul mătușii mele. Pe atunci aveam 18 ani și lucram la CFS (Combinatul de Fibre Sintetice) Săvinești, amândoi. M-am căsătorit la 19 ani, iar soțul meu avea 23 de ani. CFS Săvinești a fost primul și singurul loc de muncă, de acolo am ieșit la pensie. Îmi amintesc că eram o echipă frumoasă și mă simțeam bine în prezența colegilor mei.

Cel mai important eveniment din viața mea a fost nașterea copiilor. Mi-aș dori să mă întorc în perioada în care erau fetele mele mici, să mă pot bucura de ele la nesfârșit.

Consider că cele mai importante lecții pe care le-am învățat au fost să fiu corectă indiferent de situație, deoarece binele mereu câștigă; să știu să ofer și să primesc respect și să am încredere în Dumnezeu și în mine.

Momente haioase, am trăit câteva, chiar în noaptea nunții mele, fiind întuneric, o invitată a căzut peste podul care traversa un râu. Un alt moment amuzant ar f din perioada în care copii rosteau primele cuvinte, mici fiind, stâlceau cuvintele atât de haios… Îmi mai amintesc că într-un an, eram tinerele, m-am luat la bătaie cu un băiat pentru sora mea, iar eu l-am împins pe băiat în șanț, s-a murdărit foarte tare și am încheiat „lupta” râzând.

Sunt împlinită și recunoscătoare că am copiii mari, la casele lor, am nepoți respectuoși cu rezultate remarcabile la învățătură.

Am îndrăgit de mică a croșeta, iar în timp am reușit să perfecționez această tehnică, îmi place mult să umrăresc serialele la televizor.

Consider că tinerii de azi ar trebui să poarte respect atât părinților, cât și prietenilor. Ar trebui să fie cuminți, conștincioși la școală pentru că de aici pleacă formarea lor.

Aceasta este povestea doamnei Ana Petrea. Este o femeie puternică, dar discretă, care a reușit să facă o diferență reală în viața celor dragi. Ea este un exemplu demn de urmat pentru toți cei care doresc să-și dedice viața pentru a face bine în jurul lor și pentru a ajuta oamenii.

go top