Împăratul propriei vieți

Sfințirea unei icoane reprezintă, în viziunea ortodoxă românească, prefacerea ei nevăzută din simplu obiect artistic, frumos colorat și bine finisat, în obiect de cult. Preotul se roagă ca Dumnezeu să „primească” icoana, adică să accepte darul omului și prin sfințire să i-l întoarcă transfigurat, un chip legat prin har de sfântul zugrăvit, astfel încât credincioșii, „privind la ele, să Te preaslăvească pe Tine, Care i-ai preamărit, și să se nevoiască a fi următori vieții și faptelor prin care aceia s-au învrednicit a dobândi harul Tău și împărăția Ta”.
Credincioșii care se folosesc de chipul sfințit al icoanei în acest mod îl află pe Dumnezeu „ascultător, milostiv, dătător darnic de tot binele, mântuind de toată supărarea și nevoia și de toate durerile sufletești și trupești, … pentru rugăciunile sfântului” din acea icoană. Toate aceste cuvinte citate sunt din Molitfelnic, cartea de slujbă după care preotul sfințește orice icoană.
Când venim la biserică în zi de sărbătoare, precum și la plecare, după cum am învățat urmărind pe cuvioșii părinți din mănăstiri, ne închinăm trecând pe la icoane, măcar cele de pe iconostasul mic (tetrapod) și pe la strana Maicii Domnului. Pe tetrapod se găsește mereu icoana sfântului zilei, ori a sărbătorii din perioada respectivă, precum și icoana hramului bisericii.
De Sfinții și întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și maica sa Elena, vom regăsi această icoană în drumul nostru spre Sf. Altar. Vom săruta poala hainei vrednicului împărat și a evlavioasei sale maici, precum și Sf. Cruce a Domnului pe care aceasta a descoperit-o la Ierusalim, acum 17 veacuri. Ținem în mână un pomelnic cu mulțumirea și nevoia noastră, cu numele celor dragi sau chiar a celor în vrajbă cu noi, câteva lumânări, simbol al lui Hristos Care S-a jertfit să ne dea lumină, prescuri, semn al părtășiei noastre la Taina Cinei Mielului dumnezeiesc, și un dar pentru lăcașul sfânt, casa Domnului, și sperăm noi, și casa noastră întru veșnicie.
După cum i s-a arătat într-o vedenie unui alt (ne)credincios Toma, Sf. Împărați sunt cu adevărat sfinți, vrednici de cinstire și ajutători. Ca împărați, încă din timpul vieții primeau multe audiențe și petiții, cărora le răspundeau cu dreptate. În cazul închinătorilor, vor ca să ne învrednicim și noi veșnicei împărății, ori pentru aceasta, scăpați de problema cu care ne ajută ei, s-ar cuveni să devenim și noi împărați peste viața noastră, peste patimile și poftele noastre, să îmbrăcăm porfira împărătească a slujirii aproapelui și ajutorării Bisericii noastre, să ne arătăm apărători ai rânduielii, dreptății și bunei înțelegeri în casa și satul nostru, deopotrivă milostivi și iubitori, dar la nevoie hotărâți și mărturisitori. Atunci vom primi și noi coroane împărătești întru împărăția lui Dumnezeu.
Preot George Chirița