La mulți ani, Săvinești! La mulți ani, România!

Ziua Națională, 1 Decembrie este o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. O zi specială, care ne amintește că începând cu primii ani ai secolului XX, provinciile istorice românești au devenit istorie, iar România, un stat unitar și indivizibil, a apărut pe harta lumii.

Anul acesta se împlinesc 101 ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, prin aceasta încheindu-se procesul de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină. Ziua Națională a României reprezintă totodată pentru întreaga suflare românească un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești.

Cântecul și voia bună fac parte din moștenirea noastră națională și ne unesc dincolo de barierele geografice.

Astfel, la data de 29 noiembrie 2019, sala Căminului Cultural din localitatea Săvinești, județul Neamț, a părut neîncăpătoare. Învățăceii de la Școala Gimnazială „I. Gervescu” din aceeași localitate au prezentat un spectacol de excepție, celebrând ziua de 1 Decembrie prin cântec, dans și poezie.

Îndrumați de către cadrele didactice, rând pe rând, de la prichindeii din clasele pregătitoare, până la cei aflați în prag de examen de clasa a VIII-a, au recitat poezii, au interpretat cântece patriotice și folclorice, încheind în ritm de dans spectacolul dedicat Zilei Naționale.

La invitația d-rei director, Ana Vasiliu, prezent la eveniment a fost și părintele paroh Petru Munteanu care, întrebat fiind despre Ziua Națională a accentuat importanța cunoașterii trecutului nostru ca țară, să nu uităm de moșii și strămoșii noștri:

Așadar, sărbătorind astăzi triumful măreţului vis de secole al românilor, să nu uităm de dragostea jertfelnică, de lucrarea demnă și măreață a înaintașilor noștrii  care și-au închinat viața pentru împlinirea unității neamului nostru.

Să ne apărăm, precum ei odinioară, identitatea, valorile spirituale și culturale pe care le-am moștenit. Chiar acest cuvânt moș-te-nire , ne trimite cu gândul la moșii și strămoșii noștrii…

Măcinați de ură și răzbunare, de indiferentism religios, de lupte fratricide pentru putere, uitându-ne credința strămoșească și istoria, ne retezăm rădăcinile care ne țin și ne-au ținut de-a lungul veacurilor.

Să învățăm din trecut, să mărturisim idealurilor sfinte ale vrednicilor noștri strămoși, iubind credința străbună, istoria neamului nostru, slujind acest neam binecuvântat fiecare după puterile lui, pentru împlinirea destinului nostru comun până în veșnicie.”

Foarte mulți părinți s-au aflat în sala Căminului Cultural pentru a-i admira și aplauda pe elevii școlii săvineștene. Printre ei s-a aflat și doamna Andra Avasilcăi, tânără mămică, în ochii căreia se citea emoția și bucuria de a fi alături de prichindei la această zi de sărbătoare: „Cu emoții am plecat de acasă, împreună cu copiii, spre serbarea de 1 Decembrie. De îndată ce am intrat în sală, am observat toți copilașii îmbracați în port popular, emotionați că vor da un spectacol pentru părinți. Imnul țării cântat de corul de copii, ne-a facut să îi iubim și mai mult și să vedem în ei viitorul nostru. Atunci când au interpretat melodii populare cunoscute nu puteai să nu fredonezi împreună cu ei. S-au descurcat minunat toți și fiecare în parte, dacă aș fi putut i-aș fi îmbrățisat pe toți și le-aș fi mulțumit pentru aceste minunate clipe pe care le-am trăit alături de ei.

La finalul evenimentului, cadrele didactice, prezente la eveniment, au urcat pe scenă pentru a primi la rândul lor aplauzele părinților, dar și al copiilor.

„Astăzi este de fapt ziua în care copiii s-au hotărât împreună cu părinții, cadrele didactice să sărbătorească ziua de 1 decembrie. Anul acesta, 1 decembrie este duminică și atunci am hotărât, copiii să poată să meargă în oraș, să admire parada militară, să participle și la celelalte evenimente dedicate zilei de 1 Decembrie. Pentru Școala Săvinești este o tradiție ca, totdeauna, să sărbătorim ziua de 1 Decembrie cu un frumos program artistic și unde copiii se implică, alături de cadrele didactice și de întreaga comunitate. Ne bucură prezența părinților în sală, a invitaților și așa cum ne-am obișnuit, prezentăm un spectacol, spunem noi, de calitate și cu bucurie pentru toți. Ei cunosc semnificația zilei de 1 decembrie, deoarece fiecare cadru didactic, la clasă, a discutat cu copiii despre semnificația zilei, deci  au fost și alte activități educative în care ei au discutat despre așa ceva. De altfel, acolo la scenă, ați văzut, este un colaj realizat de o elevă, ceea ce au realizat ei la clasă. Ce pot eu să le spun elevilor, elevilor mei, că a fi un bun român și a-ți iubi țara înseamnă, de fapt, să îți faci datoria. Dacă acolo unde ești tu, fie că ești elev, fie că ești cadru didactică, că ești muncitor, că ești savant, că ești cercetător sau politician, de ce nu, dacă îți faci datoria cu simț de răspundere și cu drag, și cu conștiința împăcată că ceea ce a ținut de tine ai făcut și ai dat totul, atunci ești un bun  român. La mulți ani, România!”, a menționat d-ra director, Ana Vasiliu.

„Viteji ne-au fost strămoşii! Demni le sunt astăzi urmaşii!”

Cu o experiență de 45 de ani la catedră, „ani de bucurie, de dragoste față de copii”, după cum îi place să spună, doamna învățătoare Marieta Popârdă a pregătit împreună cu micii învățăcei de clasa a III-a, un frumos program artistic, un colaj de versuri și cântece de bucurie.

Nu a fost an să nu sărbătoresc această frumoasă zi  cu elevii mei. Pentru noi, 1 Decembrie este o zi încărcată de istorie, o zi care a marcat poporul român în bine şi o zi pe care trebuie să o păstrăm şi să o sărbătorim an de an. Ziua de 1 Decembrie pentru comunitatea  noastă reprezintă un prilej de a sărbători, de a ne apleca în fața eroilor cu pioșenie. Toți, de la mic la mare, copii, părinți, cadre didactice  trebuie să îi cânte României și să se bucure. Elevii școlii noastre au înțeles că ziua de 1 Decembrie înseamnă o zi deosebită, în care ne aducem aminte de mândra istorie a poporului nostru și de toate victoriile și înfăptuirile voievozilor. Dar cel mai important, prin exemplul nostru, al cadrelor didactice, le arătăm  că suntem români și trebuie să ne mândrim cu asta, pentru că România este o țară frumoasă, cu oameni buni și muncitori, veseli și iubitori. Aceasta este patria noastră, România. Ea este pentru noi un motiv de bucurie şi mândrie. Acest lucru s-a văzut astăzi, pe scena Căminului cultural, când toți elevii, cu emoție, cu însuflețire au recitat și cântat cântece de slavă, de voie bună . La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”

Dirigintă de clasa a VIII-a, doamna profesoară Bontaş Năstase Lenuţa le-a oferit posibilitatea tinerilor ei cursanți de a trece un alt examen, înainte de cel de Evaluare Națională. Adolescenții au prezentat câteva stiluri de dans, precum valsul, spre încântarea spectatorilor: „E cunoscut faptul că ziua de 1 Decembrie, ca zi naţională, o sărbătorim din anul 1991. Într-o zi de duminică, la data de 1 decembrie 1918, la Marea Adunare de la Alba Iulia s-a votat Unirea Transilvaniei,Banatului,Crişanei şi Maramureşului cu România,sub conducerea regelui Ferdinand I. În acea zi, românii prezenţi la Alba Iulia s-au întors triumfători la casele lor. E o zi de mare bucurie pentru noi toţi şi trebuie să o transmitem şi copiilor. Noi, cadrele didactice, alături de  elevii noştri şi de părinţii copiilor, în fiecare an vrem să aducem această bucurie şi în casele oamenilor. Credem că spectacolul pregătit cu acest prilej de elevii claselor (de la pregătitoare până la clasa a VIII-a) ne-a oferit ocazia de a ne reaminti de oamenii îmbrăcaţi în costume populare şi cu tricolorul în mână ce se îndreptau cu mic, cu mare, spre cetatea Alba Iulia. Aşa cum au cântat şi elevii noştri, ne rugăm astfel la bunul Dumnezeu: ,,Doamne, ocroteşte-i pe români!’’  Prof. Bontaş Năstase Lenuţa

Conform îndemnurilor Bisericii, astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

Bîndușa Dediu

go top