„Lasă grijile și lasă frământările, pune în ecuația vieții tale și planul sau lucrarea Lui Dumnezeu”

Sfântul Ioan Botezătorul este grabnic ajutător celor care doresc ca primească binecuvântarea Domnului. În același timp este rugător pentru cei care duc o viață pustnicească, pentru monahi și monahii care din iubire pentru Dumnezeu duc o viață duhovnicească, sfântă și se roagă lui Dumnezeu, pregătindu-se pentru Împărăția Cerurilor”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre cele mai importante figuri din Noul Testament, recunoscută și venerată în întreaga lume creștină. În fiecare an, pe data de 7 ianuarie, creștinii ortodocși îi aduc cinstire și îl comemorează pe acest mare prooroc și înaintemergător al lui Iisus Hristos.

În ziua de 7 ianuarie, creștinii ortodocși se adună în biserici pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a cinsti Proorocul care a pregătit drumul pentru Mântuitorul nostru. Unul dintre pasajele evanghelice care este citit în această zi este textul de la Ioan 1, 29-34, care relatează momentul în care Ioan Botezătorul îl vede pe Iisus venind către el și declară: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care scoate păcatul lumii”.

Credincioșii din Parohia „Sf. Voievozi” Săvinești au participat la slujba Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu.

Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare a iernii în calendarul creștin ortodox. Ea marchează încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă și ne introduce în perioada de pregătire pentru Postul Mare.

După citirea fragmentului Evanghelic, enoriașii au ascultat cuvântul de învățătură rostit de părintele Petru Munteanu, omilie ce a supus atenției starea de pocăință, ce înseamnă și cum putem să o dobândim.

Pocăința este dorul nostru și iubirea noastră îndreptată cu rugăciune plină de recunoștință către Dumnezeu, care ne miluiește.

Pocăința este atenția noastră spre mai binele pe care îl descoperim în cununa aleasă a virtuților duhovnicești.

Omul care trăiește starea nobilă a pocăinței înțelege că menirea lui nu este să-l osândească pe celălalt, să-l judece pe celălalt, să-l batjocorească, sau să-l ironizeze pe celălalt. Nu aceasta e menirea noastră. Pentru că atunci nu cunoaștem nici pocăința și nici bucuria ca stare aleasă a Împărăției lui Dumnezeu.

Omul cuprins de pocăință își cultivă într-un mod dinamic virtuțile pe care Dumnezeu le seamănă cu milă si iubire în sufletul celui care caută metanoia.

Aceste virtuți înseamnă că el poate să dobândească pacea, într-o lume care este atât de agitată și plină de conflicte, să înțeleagă că pacea este darul lui Dumnezeu, să dobândească bucuria, într-o lume care este atât de depresivă, sa trăiască împăcarea într-un spatiu atât de ostil si conflictual, cum este în «Târgul lumii» sau în «Bâlciul deșertăciunilor».

Știți care este pe locul doi după caria dentară cea mai răspândită afecțiune? Este boala depresiei. Starea depresivă este pe locul doi, după caria dentară, răspândită, ca boală, în întreaga umanitate.

De ce suntem depresivi când Dumnezeu ne iubește? Pentru că am uitat de El, am uitat de frumosul veșmânt duhovnicesc al pocăinței.

Credem că pocăința trebuie să fie un lucru exterior, vizibil. Într-adevăr când trăim această stare se schimbă și atitudinea exterioară, dar să nu începem cu exteriorul.

Să nu confundăm marfa cu ambalajul! Nu, nicidecum, ci pocăința este o stare interioară care ne definește până la urmă și respirația, și gândul și bătăile inimii, cuprinde întreaga stare a noastră.

Ceea ce ne lipsește nouă este această trăire a pocăinței, după mesajul pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl adresează mulțimilor. Acest mesaj l-a atras pe Mântuitorul Iisus Hristos să își asume pentru întreaga umanitate, botezul pocăinței.

El a luat botezul Pocăinței, prin adânca Lui smerenie, pentru mine și pentru tine. Pentru că și-a asumat această umanitate, acest trup omenesc, pentru ca, trecând prin botezul pocăinței și mărturisind că totul este de la Dumnezeu, să treacă această umanitatea mai apoi prin patimile, răstignirea, moartea și învierea Sa cea din morți.

Deci, noi nu putem să intrăm în calitatea de purtători de Hristos decât dacă intrăm în starea aleasă și nobilă pe care ne-o oferă pocăința. Să nu folosim acest termen doar pentru cei care se declară pocăiți, cultele neoprotestante.

Termenul pocăință este noblețea noastră. Eu îmi doresc să trăiesc pocăința în starea aceasta înălțătoare pe care ne-o mărturisește Sfântul Ioan Botezătorul. A trăi acest lucru înseamnă a intra în destinul neamului.

Pocăința este suspinul și oftatul nostru de a fi mai buni, de a fi mai cu Dumnezeu, de a fi mai în bucuria Lui, de a fi în pacea Lui, de a vedea realitatea cu ochii pocăinței.

Această realitate este de fapt viața în sărbătoare, viața în bucurie, viața în liniște, viața în adevăr, viața în recunoștință.

Observăm că, în funcție de stările noastre, se schimbă si realitatea, uneori culorile vieții pălesc, devin cenușii sau întunecate, pentru că ochii pocăinței nu mai sunt luminați de chemarea spre dumnezeire.

Lasă grijile și lasă frământările, pune în ecuația vieții tale și planul sau lucrarea Lui Dumnezeu.

Mintea noastră nu poate să înțeleagă uneori că în viața noastră există o necunoscută. Noi ne facem planuri și e bine să ne facem planuri, dar în starea de metanoia îl lași și pe Dumnezeu să te ghideze, să te rânduiască și ai încredere în lucrarea Lui pentru tine. Nu-ți fie teamă, că nu pierzi, ci câștigi. Nu-ți fie teamă, că nu cazi, ci te ridici. În ecuația vieții tale, în starea de pocăință Îi permiți lui Dumnezeu să existe și El te îmbrățișează, te luminează, te înțelepțește, îți dă o bucurie pe care alții nu o mai înțeleg, pentru că bucuria nu este o stare exterioară, precum focurile de artificii, precum muzica dată la maxim sau alte lucruri exagerate. Nu, bucuria este îmbrățișarea ta cu Dumnezeu în starea aleasă și sfântă a pocăinței. «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor». Treziți-vă, că lumea doarme! Intrați în pocăință cu Hristos, intrați în botezul de Bobotează și apele se sfințesc pentru ca să gustați bucuria Împărăției cerurilor.

Ne-am dori să intrăm în starea pocăinței. Uneori o gustăm puțin atunci când mergem la Taina Spovedaniei, mai apoi iar uităm, precum fluxul mărilor sau precum schimbarea vânturilor,  a furtunilor schimbătoare care se întâmplă în jurul nostru.

Uneori ne risipim în mintea și starea tulburată a înstrăinării de sine, apoi iar ne întoarcem și iar ne ridicăm și iar cădem și iar strigăm în aducerea aminte a ce am trăit odinioară.

 Toți sfinții noștri care luminează ca luminătorii pe cer, au trăit pocăința într-un mod tainic, intim și în pocăința lor au sfințit lumea și ne-au adus și pe noi , privind către Hristos, pe calea mântuirii.

Deci, înțelegem că doar trecând prin această stare a pocăinței, trăim apoi într-un mod existențial Sfânta Taină a Botezului, pe care am primit-o cu toții, cei de față.

Spun acest lucru, pentru că noi, credincioșii, nu am fost botezați cu botezul lui Ioan, cum s-a citit aici în Apostolul de astăzi, ci am fost botezați cu moartea și Învierea lui Hristos, trecând prin pocăință și asumându-ne prin nașul de la Botez, prin părinții noștri duhovnicești, care doresc să ne ofere sfat si cale spre trăirea Botezului primit.

Așa intrăm în moartea și Învierea lui Hristos, murind cu Hristos și înviind cu El, dispare frica morții. Pentru că frica morții este trezită, este trăită în disperare și în deznădejde de cei care nu își trăiesc Taina Botezului.

A muri și a învia cu Hristos înseamnă să scapi de disperare, pentru ca tu ai murit la botez, iar plecarea din aceasta lume este o Pasha, cum spun Sfinții Părinți, adică o trecere de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele vremelnice la cele veșnice, de la cele pieritoare la cele nepieritoare.”

Chiar dacă trăim într-o perioadă marcată de consumerism, dependența de calculator și internet și agitația cotidiană, este îmbucurător să observăm că la sate se menține obiceiul de a construi și sfinți troițe la marginea drumurilor, la capetele podurilor sau în apropierea fântânilor.

În parohia săvineșteană există un număr de 37 de troițe construite până în prezent, iar dintre acestea, două sunt închinate Sfântului Ioan Botezătorul. Una dintre troițe a fost ridicată de familia Florișteanu, Florin și Crizantema, în timp ce a doua troiță a fost construită de către familia domnului Ioan Sergiu Horciu, împreună cu mama sa, doamna Lina Horciu.

După oficierea slujbei de hram a troiței construită de către familia Florișteanu, părintele Petru Munteanu a amintit că „troița este o icoană scoasă din casă și arătată spre închinare tuturor”.

Și în fața casei familiei Horciu Lina s-au adunat vecini și prieteni pentru a celebra împreună hramul troiței care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Astfel, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă un moment de închinare, reflectare și recunoștință pentru credincioșii ortodocși. Ea ne amintește de importanța pregătirii spirituale și a pocăinței în calea noastră spre Dumnezeu și ne încurajează să urmăm exemplul celui care a fost numit „Înaintemergătorul Domnului”.

Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, că plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintei (În 1, 27). (…) Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păcatul lumii.” După botezul Domnului în Iordan el a spus: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel și a rămas peste El. Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească”. Pare nefiresc că un om să dorească să se micșoreze, cu scopul că aproapele sau să sporească. Firesc îi este omului căzut din har, să dorească a crește și a se îmbogăți pe seama și în dauna celorlalți. Semenii trebuie să existe pentru un om căzut în păcat, doar să-l admire și să-i slujească.

Brîndușa Dediu

Categorii:Articole | evenimente | Ioan | Stiri | Stiri

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

go top