„Omul are viața după cum gândește”

„Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul tuturor celor care se nevoiesc, care nu-și adaptează modul de a gândi și de a trăi la starea lumii căzute. El se lupta singur într-o societate coruptă, decăzută, o societate rătăcită. Era glasul celui ce strigă în pustie, era glasul lui Dumnezeu care trezește conștiințe rătăcite și suflete pustiite din cauza lipsei legăturii sufletului cu Dumnezeu, izvorul vieții. Sfântul Ioan Botezătorul are o valoare duhovnicească pentru întreaga Biserică și reprezintă starea de veghe a conștiinței creștine, a conștiinței Bisericii. De asemenea, el este un luptător cu păcatul și este un luptător împotriva patimilor. Totodată, este un luptător împotriva a tot ceea ce degradează firea umană și o înstrăinează de Dumnezeu.” , Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Sfântul Ioan este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii, astfel încât i-au fost consacrate în calendarul ortodox mai multe sărbători în decursul întregului an.

Viața sa aleasă, o adevărată pildă pentru orice credincios, a fost evocată, vineri, 07.01.2022 în predica rostită de către părintele paroh Petru Munteanu, la biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești:

„Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la sărbătoarea luminoasă, ziua imediat următoare de după Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare în care noi îl prăznuim pe Sf. Ioan Botezătorul, numit de către Biserica noastră, prin mesajul Sfintei Evanghelii, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Sf. Ioan Botezătorul împlinește profeția profeților Vechiului Testament, care arată pe cel care va pregăti calea Domnului. (…)

Sf. Ioan Botezătorul, în iubire de Dumnezeu, și-n iubire de toți cei care-l căutau, pentru că iubirea este motorul vieții, (iubirea este, de fapt, starea sănătoasă a omului, cel care nu înțelege iubirea lui Dumnezeu nici nu poate să iubească sau să trăiască fericit, manifestând iubirea lui Dumnezeu spre ceilalți), îi spune fiecăruia ce să facă și intră într-o stare numită botezul pocăinței.”

În continuarea cuvântului său, părintele Petru Munteanu a explicat semnificația botezului pocăinței, precum și starea de pocăință:

„Acest botez și Mântuitorul l-a luat, asumând în starea Lui și starea mea și a ta și a celor care vor să vină după mine, a neamului întreg. Botezul pocăinței înseamnă că omul trebuie să-și schimbe gândurile. Pocăință înseamnă schimbarea minții, omul are viața după cum gândește. Dacă gândești bine ai viață bună, dacă gândești rău ai o viață grea, te îmbolnăvești de gânduri. Dar cum să ne schimbăm? Dacă luăm viața ca dar de la Dumnezeu, fiecare clipă să o privim ca dar de la Dumnezeu. Să ne trăim pocăința.

Cuvântul pocăință înseamnă în limba greacă metanoia, metanos. Vedeți, în zilele noastre sunt mulți care zic că sunt pocăiți și noi câteodată evităm cuvântul acesta, pocăință. Și să nu zică faptul că suntem pocăiți. Nu. Noi ni-l asumăm, pentru că pocăință este esența noastră. Pocăință înseamnă să ne deșertăm atât de mult pe noi înșine încât să-i facem loc lui Dumnezeu să intre în noi. Să ne golim de noi înșine, încât să intre Dumnezeu în noi. Ai văzut, când plouă pe munți apele toate curg la vale pentru că acolo este gol. La fel noi când ne golim de plinătatea noastră, de ambițiile noastre, lăsăm ca harul lui Dumnezeu, iubirea Lui și pacea Lui să coboare în golul pe care noi îl oferim în starea de pocăință, când ne plecăm și zicem: Doamne vino tu și lucrează, Doamne, vino Tu și mă luminează, Doamne,  vino Tu și dă-mi pace și liniște, Doamne, vino Tu, bucuria vieții mele. Deci starea de metanoia, de pocăință este starea bisericii noastre ortodoxe. Nu este a pocăiților pe care noi îi numim pocăiți, pentru că ei n-au înțeles pocăința.

Pocăință nu înseamnă să renunți la sfintele icoane ca să ajungi în Rai, ci să privești atât de mult sfânta icoană, încât când o săruți să simți îmbrățișarea sfântului din icoană, să intri într-o stare duhovnicească unde simți pe sfinți, pe Maica Domnului că sunt cu noi, sunt cu tine și merg cu tine. Pocăința înseamnă să ții miercurea și vinerea cu Hristos, cel Care a fost cu tine prin Bobotează și a fost cu tine pe Sfânta Cruce. Dar să n-o ții din obligație, ci din starea de pocăință ca Hristos să verse harul și binecuvântarea Lui în sufletul tău și în sufletul meu, să ne umple de pace și de bucurie. Hristos este Domnul nostru, Maica Domnului și toți Sfinții. Ei zic să nu mai postești și te pocăiești. Dar ce are să nu postești cu pocaința? Nu are nimic, să nu mai mergi la biserică, să nu te mai spovedești, să nu te mai închini, să n-ai sfinți în calendar. Ce are asta cu pocăința? Nu înseamnă altceva decât o rătăcire. Pocăință înseamnă să golești tot ce înseamnă adunătură, adunătură inutilă și să lași lui Hristos să lumineze viața și spațiul tău și să fii vesel și bucuros că Hristos se coboară peste noi și ne adună pe noi și trăiește cu noi. Și în momentul în care noi avem o boală și o neputință știm că această boală și neputință și-a asumat-o Hristos din iubire pentru mine și pentru tine.

Sărbătoarea de astăzi este o împlinire a tuturor sărbătorilor și ni-l oferă nouă pe Sfântul Ioan Botezătorul care ne spune despre pocăință și este cel care-L botează pe Mântuitorul Iisus Hristos în umanitatea lui, reprezentând pe noi pe toți, adică într-o deschidere a minții, unde înțelegem că pocăința este adevărata stare a noastră. Să iubim acest cuvânt numit pocăință, să nu-l îndepărtăm pentru că el este cu adevărat viața noastră. Când trăim în pocăință, adică întru smerenie adâncă, umplem golul nostru și vindecăm neputințele noastre și ne luminăm viața noastră cu Hristos.”

Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc și cel care face legătura dintre Vechiul și Noul Testament.

Fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, a cărui naștere fusese anunțată de îngerul Gavriil, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinerețe o viață ascetică. Purta o haină confecționată din păr de cămilă și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. El s-a retras în deșertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune și meditație. În anul 26 a început să propovăduiască și să boteze, vestind venirea lui Mesia-Iisus (Izbăvitorul), fapt pentru care este numit Înaintemergător.

Deși trăim în vremuri caracterizate de consumerism, calculator și internet, de agitația cotidiană, sesizăm cu bucurie că la sate se mai păstrează obiceiul de a se construi și sfinți troițe la margini de drumuri, la capetele de poduri sau la fântâni.

În parohia săvineșteană sunt 36 de troițe, ridicate până în prezent, iar două dintre ele îl au ca ocrotitor pe Sf. Ioan Botezătorul. Una dintre ele este ctitorită de familia Florișteanu, Florin și Crizantema, iar cea de a doua troiță este ridicată de familia domnlui Ioan Sergiu Horciu, împreună cu mama sa, doamna Lina Horciu.

După oficierea slujbei de hram a troiței construită de către familia Florișteanu, părintele Petru Munteanu a adresat un cuvânt de învățătură celor aflați în jurul troiței, amintind că „troița este o icoană scoasă din casă și arătată spre închinare tuturor”:

„Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la acest Praznic luminos, și la această bucurie duhovnicească, pe care ne-o oferă familia Florișteanu, Florin și Crizantema. Această binecuvântată familie a scos o icoană în drum, că, de fapt, aceasta este troița. Credincioșii aduc o sfântă icoană la biserică, ea se sfințește, și când se roagă cu evlavie ei, primesc binecuvântare de la Dumnezeu, și atunci, ei ce fac? Scot icoana în drum, să arate tuturor cât bine le-a făcut Dumnezeu și Sfântul asupra căruia au avut evlavie. Troița este o icoană scoasă în drum, îmbrăcată frumos, într-o căsuță, pe care credincioșii care au zidit-o doresc să o mărturisească trecătorilor și călătorilor, câtă bucurie au primit de la bunul Dumnezeu și de la Sfântul din icoană.

Troița scoasă și care adăpostește sfânta icoană este așezată la o răscruce, deși drumul acesta este întins, răscrucea nu se face pe drumul acesta, ci se face cu veșnicia, cu înălțimea. Noi suntem acum la o răscruce, este dimensiunea orizontală, drumul acesta, dar și dimensiunea verticală, drumul către Împărăție și troița aceasta ne poate trage pe toți dacă suntem plini de căldură și de iubire, sus, până la poarta Raiului, numai să intrăm în duhul troiței și în lumina ei și în căldura ei.

Troița este o mare bucurie, pentru că ea ne arată un drum către Cer și când credinciosul merge pe drum și se închină la o troiță, i se arată drumul cel bun și luminos pe care să-l aibă în viața lui. Și de aceea, când trecem pe lângă o troiță, ne  închinăm. Și în gândul nostru spunem: Doamne, arată-ne calea pe care vom merge, așa cum spune și dascălul, citind psalmul.

Din punct de vedere etimologic cuvântul „troiță”, provine din slavul „trojka”, ceea ce duce cu gândul la monumentul creștin, arhetroiță, a cărei imagine privită cu evlavie de către strămoșii noștri, i-ar fi influențat pe slavii care-i priveau închinându-se, să o asocieze cu Sfânta Treime, căci privirea unei troițe era urmată de însemnarea cu Sfânta Cruce și de închinarea la Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Brîndușa Dediu