Probleme liturgice și rânduieli speciale

”Slujba Proscomidiei se săvârșește de preot după ce, mai întâi, este îmbrăcat în întregime cu veșmântul preoțesc. Toate manuscrisele Sfintei Liturghii și toate edițiile tipărite, precum și Rânduiala Sfintei Liturghii a patriarhului Filotei, așază proscomidia după rânduiala îmbrăcării preotului și după ritualul spălării mâinilor. Preoții din vechime, ca să fie mai liberi în mișcările lor, obișnuiau să țină felonul îndoit deasupra gâtului și să-l lase în jos în timpul cădirii, la sfârșitul Proscomidiei, lucru care se întâmplă și până astăzi la Sfântul Munte. Felonul, împreună cu celelalte veșminte sfinte, se scot după ce se încheie și împărțirea anafurei. Abaterea observată uneori, ca împărțirea anafurei să aibă loc după scoaterea felonului și a celorlalte veșminte, ca și cum ar fi vorba să se săvârșească de preoți vreo lucrare în timpul liber și neconformă cu rânduiala Bisericii, este de neîngăduit. Conform codicilor mai ales, împărțirea anafurei avea loc înainte de Apolis sau cel puțin înainte de ”Pentru rugăciunile…” – lucru care demonstrează că împărțirea anafurei trebuie considerată ca o practică liturgică, indisolubil legată de Sfânta Liturghie, iar dezbrăcarea veșmintelor are loc după împărțirea acesteia.” (Ioannis Foundoulis)

Tradiția și tradițiile
”Preoții îndătinează de a umbla cu Crucea pe la casele credincioșilor și a le stropi cu agheasma pe care o duce pălimarul într-o căldărușă sau o cofiță. În ajunul Bobotezei fiecare preot este obligat să leturghisească și abia după leturghie, cu mult mai de dimineață ca în celelalte zile, respective duminici și sărbători, face sfințirea apei în biserică și apoi se pornește cu crucea sau cu botezul pe la casele parohienilor săi, începând de regulă de la casa parohială, adică de la sine.”

Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români