România e frumoasă – Mănăstirea Agapia

Istoria acestei mănăstiri este legată de cea a schitului Agapia veche. Primul sihastru cunoscut care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche, a fost cuviosul Agapie din Mănăstirea Neamţ. Aici a întemeiat o biserică de lemn cu hramul “Schimbarea la Faţă”. Aşa a luat fiinţă prima sihăstrie din Munţii Neamţ, cunoscută sub numele de “Sihăstria lui Agapie”.

Distrusă de o avalanşă de zăpadă într-o zi de Paşte, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o altă temelie în “Poiana lui Eufrosin” aflată în apropiere, primind hramul “Minunea din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail”. Abia la sfârşitul secolului al XV-lea s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când şi biserica din “Poiană lui Eufrosin” s-a ruinat şi nu a mai putut fi folosită.

Prima menţiune documentară s-a făcut prin Hotarnica lui Ulieş Vodă din 1437, care delimitează moşia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamţ.

Vechiul Pomelnic de la Mănăstirea Agapia aminteşte de Petru Rareş şi Elena Doamna ca primii ctitori voievodali, prin grija cărora s-a zidit prima biserică de piatră de aici. În schimb, o inscripţie aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menţionează pe Petru Şchiopul şi Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domneşti.

Este posibil ca Petru Rareş şi Elena Doamna să fi ridicat aici prima biserică de zid, reînnoită apoi de Petru Şchiopul în a treia domnie a sa (1582-1591).

Dar construcţiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viaţă lungă din cauza terenului. De aceea, în jurul anului 1600, o parte dintre călugări s-au mutat în vale, ridicând aici o mică biserică în jurul căreia se va dezvolta Mănăstirea Agapia de astăzi, pomenită uneori sub numele de Agapia Noua, Agapia din Vale sau Agapia Mare.

Noua mănăstire a fost construită între 16 octombrie 1642 şi 3 septembrie 1644 de hatmanul Gavril Coci (fratele lui Vasile Lupu) şi de soţia sa, cneaghina Liliana. S-a sfinţit la 12 septembrie 1647, în acest răstimp construindu-se chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotniţă, construcţie masivă din piatra de granit. A primit hramul Agapiei Vechi, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, sfinţirea fiind făcută de Mitropolitul Varlaam Moţoc.

La iniţiativa Mitropolitului Veniamin Costache, Alexandru Moruzzi hotărăşte printr-un hrisov domnesc, în 1803, ca mănăstirea Agapia să devină obşte de maici. Stareţa a fost numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache, ea conducând mănăstirea până în 1834.

Biserica a fost reparată după 1821, apoi între 1858 şi 1862, când i s-au adăugat un nou pridvor, cel vechi închizându-se în sânul bisericii, şi două turle mai mici, una pe pridvor, alta pe altar, şi s-au lărgit ferestrele. Cele două turle au fost mistuite de incendiul din 1903, rămânând numai turla veche a Pantocratorului, cu formă octogonală şi cu calotă sferică. Ea se sprijină pe arcele naosului boltit. Zidul despărţitor dintre vestibul, pridvor şi pronaos a fost înlocuit cu trei arce. Intrarea se face prin partea sudică, pe o uşă masivă din lemn, iar în pronaos printr-o uşă metalică. Tâmplă, din lemn sculptat, a fost pictată în 1858. O dată cu refacerile din 1858-1862 s-a amenajat din nou mormântul ctitorilor. Policandrele au fost comandate la Viena şi executate în 1858-1862, iar candelabrele, îmbrăcămintea icoanelor împărăteşti şi alte obiecte ce împodobesc biserică au fost lucrate la Paris. Deasupra uşii de intrare în biserică este pisania, încrustată în marmură cu litere slavone şi icoana hramului “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în mozaic de Murano.

Pictura este opera marelui pictor Nicolae Grigorescu. A fost executată în anii 1858-1862, când artistul avea 20 de ani.

Clădirile din incintă, cu chiliile etajate şi clopotniţa, datează din vremea ctitorilor, hatmanul Gavriil şi cneaghina Liliana. După incendiul din 1821, au fost refăcute în 1823, în timpul stareţei Tavita Ursache s-a supraetajat turnul clopotniţei, construindu-se o nouă cameră a clopotelor. După incendiul din 1903, în corpul clădirii pe aripa de nord s-au amenajat la etaj săli mari, spaţioase şi luminoase pentru atelierele mănăstirii. În jurul incintei există 140 de case vechi de 100 sau chiar 200 de ani, care au fost trecute pe lista monumentelor istorice.

Sursa: jurnalspiritual.eu