Să nu-l faci pe celălalt să plătească prea scump, pentru iubirea pe care i-o dăruiești
„Dragostea niciodată nu calculează și dragostea totdeauna calculează. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruiește, ca să-i atragă atenția celuilalt: uite, câte am făcut pentru tine, acum dă-mi și tu la fel. Și în același timp calculează mereu cât primește, ca sa poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată” (Părintele Teofil Părăian).
Dacă aștepți plată în schimbul iubirii oferite, acea iubire nu e iubire autentică, nu e iubire necondiționată. Acea iubire e un negoț, este o iubire care se vinde și se cumpără la taraba lumii în care nu se mai oferă nimic bun și frumos, gratis, necondiționat.
Recunosc, cu multă sinceritate, că nu mi-am însușit pe deplin lecția iubirii autentice, necondiționate. Uneori aștept să primesc iubire, mai multă decât ofer. De ce? Fiindcă sunt un copil alintat, poate uneori și egoist, dar nu aștept o iubire ce implică costuri materiale, aștept o iubire înveşmântată în sinceritate, în gingăşie, o iubire ce te îmbrăţişează cu braţe calde, în care te simţi iubit pentru veşnicie, în care te simţi ocrotit de toată răutatea din tine şi din afara ta…
Sunt un copil mare, care dacă ar fi să aleagă între un telefon de ultima generaţie şi timp petrecut cu cei dragi, ar prefera timpul petrecut cu aceștia, ar prefera comunicarea autentică, comunicarea vie, față în față, și nu pe cea realizată cu ajutorul noii și complicatei tehnologii.
Dacă în schimbul iubirii mele, am făcut pe celălalt să plătească prea scump pentru a-mi împlini unele vise frumoase și îndrăznețe, pe care nu mi le-am putut împlini singură, îi cer iertare, nu am vrut să se simtă obligat să facă asta în schimbul iubirii mele… Dacă eu nu am ştiut să fiu recunoscătoare, aşa cum ar fi trebuit, va primi răsplata de la Doamne-Doamne, Care răsplăteşte iubirea necondiţionată, dăruirea, sacrificiul făcut pentru a împlini visurile frumoase și de folos ale aproapelui.
Dacă în schimbul iubirii mele, am făcut pe celălalt să îmi dăruiască din timpul lui mai mult decât aș fi meritat, dacă acest timp ar fi putut fi folosit mai bine și mai frumos, pentru a ajuta alți semeni, pentru a-și face lui o bucurie sau spre slava lui Dumnezeu, îi cer iertare. Nu am cunoscut și prețuit mereu valoarea timpului meu sau al celor din jur, fiindcă nu am reușit să promovez cu notă mare examenul înțelepciunii, nu am reușit să promovez examenul cunoașterii autentice, al cunoașterii duhovnicești, al cunoașterii cu litere mari, mari, fiindcă nu am reușit să alung întotdeauna perfidul egoism, departe de casa sufletului meu. Egoismul a reușit de multe ori să vină în ospeție înlăuntrul meu și a venit însoțit de lăcomie, de așteptarea unei recompense pentru iubirea ce am oferit-o, a unei recompense care a anulat orice plată în veșnicie, a unei recompense care în loc să mă îmbogățească sufletește, m-a sărăcit spiritual și m-a urâțit lăuntric.
Fericiți sunt următorii lui Hristos care iartă pe cei nerecunoscători pentru iubirea lor necondiţionată, iubire care uneori implică foarte, foarte multe sacrificii, care au învățat că: „dragostea niciodată nu calculează și dragostea totdeauna calculează”.
Doamne, Te rog, din toată inima să mă ajuți să fiu și eu o astfel de fericită, să învăț să nu mai cer niciodată plată pentru iubirea pe care o ofer, ajută-mă să nu mai fiu o negustoare de iubire, să nu mai profit niciodată de iubirea celor din jurul meu! Doamne, ajută-mă, Te rog, să nu mai fiu o lacomă, ajută-mă să mă învrednicesc de iubirea ce izvorăște din Tine, de iubirea care iubește fără discriminare, fără condiții, fără judecată, care iubește pe toți cei ce au nevoie de iubire! Doamne, trezește-mi conștiința adormită și ajută-mă să îmi pun întrebările: De ce iubesc doar pe cel ce mă iubește? De ce nu pot iubi pe toți oamenii deopotrivă? De ce cred că oamenii pe care îi iubesc trebuie să îmi întoarcă însutit iubirea? De ce sunt o egoistă în relațiile de iubire? Oare știu ce e iubirea adevărată? Oare am iubit vreodată necondiționat, sau numai am crezut că am iubit total, că mi-am lărgit atât de mult inima, încât a încăput acolo lumea întreagă cu toată durerea ei? Oare vreau să trăiesc și eu iubirea adevărată, care te ajută, așa cum spunea Părintele Părăian să aduci pe cel ce îl iubești în tine, aproape de tine.
„Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poți zice: Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe.” Doamne, ajută-mă să iubesc pe aproapele care nu a fost iubit niciodată de un semen, care e mereu flămând și însetat de iubire și nu are cine să îl hrănească și să-l adape cu această hrană divină, cu această apă vie. Doamne, ajută-mă să înmulțesc iubirea adevărată în această lume săracă în iubire necondiționată, Doamne, nu mă lăsa să fiu cu adevărat săracă, fiindcă acum știu: Doar oamenii lipsiți de iubire sunt cu adevărat săraci!
Ajută-mă, Doamne, să fiu bogată în iubire și să dăruiesc fără zgârcenie din iubirea Ta, celor ce au trebuință de ea. Ajută-mă să cunosc iubirea Ta, fiindcă dacă nu Te voi iubi pe Tine, dacă nu voi trăi starea iubirii divine, nu voi putea trăi starea iubirii necondiționate a aproapelui, nu voi putea trăi iubirea ce doare când nu poate ajuta pe cel pe care îl iubește, nu voi putea trăi iubirea ce se jertfește pentru Doamne și pentru aproapele. Ajută-mă, Doamne, să lucrez fapta bună, fără a cere ceva în schimb, din iubire pentru Tine, din dorința de a fi următoarea lui Hristos – Izvorul Iubirii – din dorința de a deveni cu adevărat fiica Ta, care Îți împlinește poruncile iubirii și care a învățat ce înseamnă cu adevărat să trăiești starea iubirii autentice. Amin.
Cristina Toma
