Tag: Pr. Petru Munteanu

Actiuni

Școala Veche – arc peste timp

Școala Veche – arc peste timp „Clopoțelul sună iară, După-ndelungata vară, Pe copii la școală-i cheamă, Haideți, nu vă fie teamă”    La data de 2 iunie 2019 pentru absolvenții Școlii Generale Nr. 16 din Săvinești s-au redeschis porțile după 50 de ani de la absolvirea clasei a VIII-a. Nerăbdători să se vadă, unii pentru prima oară, după 50 de ani, să reînvie emoții simțite odinioară, să își salute profesorii dar, mai ales să se simtă din nou elevi. Întâlnirea a avut loc la Școala Veche, cum este numită acum …
Articole

24 mai

24 mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.

Acest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, şi a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, şi din maica Marta, fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om. Citește mai mult
go top