Ziua Unirii, sărbătorită de Organizația Pensionarilor din Piatra Neamț

Marți, 24 ianuarie 2023, la Organizația Pensionarilor din județul Neamț filiala Piatra Neamț, persoane ale vârstei a treia au oferit un model de cum se poate sărbători Ziua Unirii Principatelor Române, prin socializare, comerorarea celor adormiți întru Domnul, de a-și oferi timp petrecut împreună.

Printre invitați s-a numărat și părintele Petru Munteanu, care a oficiat slujba de pomenire pentru cei adormiți, precum și profesorul Constantin Vernica, care a susținut o prezentare, având ca temă Unirea Principatelor române.

VIDEO – Povestea unei zile pe care scrie UNIRE

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

VIDEO – Unirea Principatelor române

Întâlnirea a continuat cu un mic program artistic, în cadrul căruia „bunicii nemțeni” au interpretat cântece dedicate zilei Unirii, dintre care menționăm: Hai să-ntindem hora mare și vă redăm versurile:

„Hai să-ntindem hora mare, mai aici și mai colea,

Mai aproape de hotare, ca să trecem granița.

Mai aproape de hotare, până-n Basarabia.

Noi suntem ai României, noi suntem și frați uniți,

Și pe câmp de bătalie vom lupta nebiruiți.

Nu ne-spaimântează moartea, noi suntem nemuritori,

Moartea-i sfântă dacă soarta, ne va-ncorona cu flori.

Pentru un picurel de sânge, nu ne vom înspaimânta,

Frații noștrii ne vor plânge, țara nu ne va uita.

Așa este tot românul, de când este pe pământ,

A luptat pentru dreptate și pentru pământul sfânt.

A luptat pentru unire și pentru pământul sfânt.”

Asociația pensionarilor s-a înființat în anul 1990 din dorința de a susține vârstnicii nemțeni, pentu că, după cum a menționat doamna președintă Marcela Putilă, „după o viață de muncă meritau și ei un loc al lor, să aibă și ei o siguranță că cineva îi reprezintă la Guvern, dar și pentru a le sprijini în rezolvarea problemele legate de pensii și chiar de sănătate. De-a lungul timpului, mulți au rămas singuri, iar aici ne întâlnim pentru a socializa, jucăm șah, remi, facem excursii, sărbătorim zilele de naștere, sărbătorim și Ziua Femeii, 1 octombrieziua pensionarilor.”

La finalul întâlnirii, părintele Munteanu a adresat mulțumiri celor prezenți pentru invitația primită, menționând:

Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o ca să particip la frumosul eveniment organizat de către dumneavoastră!

M-am simțit aici ca acasă, spun aceasta deoarece atunci când suntem în acelasi duh de rugăciune, în aceeași stare frumoasă de comuniune și dialog, ne simțim foarte bine cu toții. Astăzi, aici, am întâlnit nu niște pensionari obosiți și întristați, ci niște tineri. Spun acest lucru, deoarece bătrânețea, ca de altfel și tinerețea, nu ține de vârsta biologică, ci ea ne reprezintă starea noastră interioară.

În viața de până acum, am întâlnit tineri bătrâni și am întâlnit și bătrâni tineri.

Tinerețea se exprimă prin prospețimea sufletului, bucuria mărturisită că Dumnezeu ne iubește și ne dăruiește cu milostivire ziua de astăzi, zi în care avem posibilitatea să ne împărtășim unii altora stări de bine și de frumos.

go top