
- carmen
- noiembrie 12, 2024
- 8:28 am
Pentru credincioșii din Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina reprezintă o ocazie specială de reflecție și apropiere spirituală. Această zi devine un moment de comuniune cu divinitatea și de regăsire a unei atmosfere de liniște, într-o lume din ce în ce mai dominată de tehnologie, viteză și individualism. Semnificația sărbătorii este îmbogățită și de cele două troițe din parohie, aflate sub ocrotirea Sfântului Mina. Acestea nu doar înfrumusețează peisajul local, ci oferă și un simbol viu al credinței și tradițiilor strămoșești, amintind oamenilor de valorile și legătura lor cu Dumnezeu, chiar în mijlocul vieții de zi cu zi.

În ciuda faptului că societatea modernă promovează consumerismul și materialismul, obiceiul de a ridica și sfinte troițe la marginea drumurilor, lângă poduri sau fântâni se păstrează încă în multe sate românești. Troițele, lucrate în stilul specific artei populare, au o semnificație profundă și sunt așezate, conform credinței populare, la intersecțiile de drumuri, locuri considerate simbolice pentru momentele de cotitură din viața omului.

Troițele devin simboluri de orientare nu doar în sens fizic, ci și spiritual. Ele reprezintă „indicatoare” ale sufletului, îndrumând credincioșii în momentele de nesiguranță sau de căutare interioară. Când trecem pe lângă o troiță, realizăm un gest de închinare, iar acest simplu act ne poate oferi o senzație de claritate și de liniște. Rugăciunea rostită lângă troiță ne oferă curajul de a face alegerea corectă, inspirată de valorile creștine, având astfel siguranța că drumul ales este cel binecuvântat. În aceste momente, troițele devin pentru suflet „faruri” în negura cotidianului, redându-i omului încrederea și speranța într-o călăuzire dumnezeiască.

La data de 11 noiembrie 2014, în fața casei familiei Lazăr din Săvinești a fost ridicată prima troiță închinată Sfântului Mina, un simbol al credinței și al recunoștinței. Aceasta marchează un moment de comuniune cu sfântul protector, invocat adesea pentru protecția bunurilor și a celor aflați în nevoie. Doi ani mai târziu, în 2016, familia Radu Adrian și Mariana a ridicat și ea o troiță dedicată aceluiași sfânt. Sfințirea celei de-a doua troițe a fost oficiată cu binecuvântare de către părintele Petru Munteanu, consolidând astfel un loc de reculegere și rugăciune pentru toți membrii comunității.

De atunci, cele două troițe au devenit puncte de întâlnire anuală pentru locuitorii din Săvinești, transformând sărbătoarea Sfântului Mina într-o tradiție vie a comunei. Aceste popasuri sufletești nu reprezintă doar un prilej de oficiere a slujbei religioase, ci și o ocazie prețioasă pentru oameni de a se aduna, a povesti, a împărtăși momente și amintiri, ca un balsam pentru sufletele lor. În jurul troițelor, oameni de toate vârstele se simt legați de o tradiție comună și de o credință autentică, iar comunitatea devine mai unită.

În cuvântul de învățătură transmis, după oficierea Slujbei de hram, părintele Mihai Meraru a adus în prim plan viața și minunile Sfântului Mina:
„Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor, și a trăit în timpul împăraților romani Dioclețian și Maximian. A rămas orfan de mic: tatăl său a murit când avea 11 ani, iar mama sa a trecut la cele veșnice la doar trei ani după aceea.
Sfântul Mina leapădă haina de ostaș și îmbracă haina pustnicului
Sfântul Mina s-a alăturat armatei imperiale, dar pe 23 februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, a renunțat la armată și s-a retras în pustiu, dedicându-se vieții ascetice. Curând, Dumnezeu i-a dăruit puterea de a săvârși minuni.
În timpul petrecut în pustiu, l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, care i-a spus: „Ce cauți, Mina, de unul singur, între cer și pământ? Locul tău este printre oameni, pentru ca aceștia să ia aminte la cuvintele și faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să învii ca un învingător fără sabie.”
Doamna Marcela Lazăr, plină de recunoștință și de emoție, s-a adresat celor prezenți, evocând profund importanța întâlnirilor anuale și a momentelor petrecute împreună în amintirea celor care nu mai sunt.
„Eu vreau întâi să mulțumesc lui Dumnezeu și Sfântului Mina că ne-au îngăduit și ne-au mai adunat o dată. Și vă rog, în fiecare an, nu mai așteptați invitații, veniți la Sfântul, dacă la mine nu vreți. Eu vă aștept întotdeauna cu mare drag, onoare și, mai mare bucurie pentru casa mea nu mai este. Atâta e, sărbătoarea noastră! Am făcut nunți, am făcut botezuri, am făcut de toate, înmormântări, și trebuie să ne mai întâlnim, că în fiecare an suntem din ce în ce mai puțini. Anul trecut a fost și mama, și anul ăsta nu mai este. Și, uite așa, măcar să ne mai bucurăm cât suntem aici. Eu vă mulțumesc tare mult că ne-ați onorat cu prezența și vă aștept în fiecare an.”
An de an, familia Lazăr și familia Radu, alături de prieteni și de credincioși, se bucură împreună de aceste clipe de sărbătoare, după cum spune doamna Lazăr: „Degeaba faci ceva, dacă nu ai și cu cine te bucura.” Astfel, troițele nu sunt doar simboluri religioase, ci și puncte de legătură emoțională, în jurul cărora se construiesc relații și se împărtășesc bucurii, într-o lume care uneori uită importanța sentimentelor simple, dar autentice.
Moaștele Sfântului Mina
Începând din anul 1874, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstrează fragmente din moaștele Sfântului Mina. Acestea au fost aduse de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt și așezate într-o raclă realizată în anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan. Menționăm că moaștele Sfântului Mina se află într-o raclă nouă, sfințită pe 9 noiembrie 2011 de Patriarhul României.
Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această Catedrală, printre moaștele celor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Mucenicului Mina.
De asemenea, în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcini (Suceava) se află două fragmente din moaștele Sfântului Mina. Acestea au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Brîndușa Dediu

