Stiri

Articole

„Prețuiește darul vieții” la a III-a ediție, în cadrul Centrului de zi „Samariteanul Milostiv”

„Grija pentru bătrâni, pentru copii şi pentru săraci arată gradul de civilizaţie şi profunzimea trăirii creştine a unui popor (…). Comunitatea umană tradiţională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare şi înţelepciune, dar şi de iubire milostivă, prin participarea lor la educaţia copiilor şi a tinerilor”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dacă ar fi să vorbim despre ce are omul cel mai de preţ, am vorbi despre cel mai important aspect, şi anume, sănătatea. Atunci când o avem …
Articole

PS Nichifor Botoșăneanul: „Bătrânețea este un dar de la Dumnezeu nu doar pentru ei, ci un dar și pentru noi”

Biroul de asistență socială al Centrului eparhial Iaşi a organizat la data de 13 noiembrie 2023, Centrul Rezidențial pentru Vârstnici „Cuvioasa Nazaria”, de la Mănăstirea Văratec, întâlnirea anuală de lucru a asistenților sociali și coordonatorilor din domeniul social-filantropic din Arhiepiscopia Iașilor, eveniment prezidat de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Evenimentul a debutat cu prezentarea succintă a activităţii filantropice și pe domeniul asistenței sociale în Eparhia Iaşilor – situația actuală și o proiecție pentru perioada 2024-2027, prezentată de părintele Narcis Axinte, consilierul Sectorului de asistență medical „Diaconia” al Arhiepiescopiei Iașilor, iar monahia …
Articole

Sfântul Mina ocrotește două troițe în Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați. Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva se roagă Sfântului Mina cu credința că vor recapătă ce-au pierdut. În ciuda avansului tehnologic și a ritmului alert al vieții moderne, observăm cu bucurie că în Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, păstorită de părintele paroh Petru Munteanu persistă tradiția de a construi și sfinți troițe. Acest …
Articole

Sfântul Nectarie: „Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde” 

„Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.” (Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina) În lumea credinței, un nume strălucește cu o lumină aparte – Sfântul Nectarie. În inimile credincioșilor, evlavia pentru acest sfânt devine un far spiritual, ghidându-i pe drumul credinței și al rugăciunii. Fără ezitare, sufletele credincioșilor se îndreaptă către acest izvor sfânt, aducându-și …
Articole

Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvineşti și-a sărbătorit ocrotitorii

„Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii sunt ființele spirituale cele mai apropiate de oameni. Între Sfinții Arhangheli, Sfinții Părinți au distins șapte nume diferite: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil și Varahiil. Toți au nume purtătoare de Dumnezeu. Ei vestesc prezența și lucrarea Harului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Cei mai cunoscuți sunt Mihail și Gavriil. Mihail este numit în acatistul sfinților arhangheli slujitor al legii, iar Gavriil este caracterizat ca înger al darului.” (Preafericitul Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește, o dată pe an, la data …
Articole

„Fiecare biserică primește un înger păzitor” – Slujba Vecerniei la Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești

Cu prilejul hramului bisericii, marți, 7 noiembrie 2023, la Parohia „Sf.Voievozi” din Săvinești a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoți. Credincioșii săvineșteni și nu numai au participat marți seară la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil de către părintele paroh Petru Munteanu, părintele Cristinel Munteanu, părintele Mihai Meraru, părintele Ioan Apreotesei, părintele Ion Butescu și părintele Iustin Dornescu. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Iustin Dornescu care a reliefat faptul că „fiecare biserică primește …
Articole

„Bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor”

„Bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor”. „Grija pentru bătrâni, pentru copii și pentru săraci arată gradul de civilizație și profunzimea trăirii creștine a unui popor. Din acest punct de vedere, ne preocupă, în mod deosebit, starea de abandon social și dezinteresul față de bătrâni (părinți și bunici), pe care le constatăm, adesea, în societatea de astăzi. Comunitatea umană tradițională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, …
Articole

Sfânta Cruce – Semnul de identitate al creștinilor

„Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viaţă, este mai tare decât Păcatul, decât Iadul şi Moartea şi de aceea ea este considerată apărătoarea creştinilor, semn de biruinţă asupra răutăţilor pricinuite de păcate, asupra Diavolului care caută să-i dezbine pe oameni şi să-i despartă de Dumnezeu”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În fiecare an, la 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci. Semnul Sfintei Cruci a devenit un simbol foarte important și recunoscut în întreaga lume ca reprezentând identitatea creștinilor. Acest simbol are rădăcini adânci în istoria …
Articole

Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare din Anul Nou bisericesc

„Cifra 8 simbolizează veșnicia, ziua veșniciei, viața veșnică. În a opta zi de la începutul anului bisericesc este prăznuită Nașterea Maicii Domnului pentru că prin Ea vine în lume Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic. El devine Om ca să lucreze mântuirea lumii de păcat și de moarte și să dăruiască oamenilor viața veșnică. Deci, prin Maica Domnului, Cel Veșnic Viu se face Om și intră în timp, în istorie, pentru ca oamenilor care trăiesc în timp să le dăruiască viață veșnică”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nașterea Maicii …
Articole

Zile de naștere sărbătorite în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice din Săvinești

După cum bine s-a obișnuit, la sfârșitul fiecărei luni se celebrează zilele de naștere ale celor născuți în luna respectivă. Astfel, pe data 4 septembrie 2023, beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice din Săvinești s-au adunat cu mare bucurie în suflete pentru a le fi alături colegilor lor născuți în luna august. Sărbătoriții lunii august sunt: Acojocăriței Rodica, Baghiu Vela, Comănescu Angela, Diaconescu Ioan, Gontariu Maria, Manolachi Miluță, Marcu Augustina, Maxim Angelica, Măriuța Maria, Sârbu Ana, Stache Gheorghe, Ciobanu Constantin, Roman Elena, Căpățână Augustin, Popa Maria, Iacob Maria, Aanei …
go top