Colindul – punte între generații

Astăzi, 22 decembrie 2025, glasurile colindătorilor au răsunat în Centrul Social Educativ Popasul Iubirii Milostive, din Săvinești, aducând bucuria și vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Rând pe rând, cete de colindători au trecut pragul centrului, transformând spațiul într-un loc al emoției, al întâlnirii și al sărbătorii trăite împreună.

După vizita seniorilor de la Centrul de zi, care au deschis șirul colindelor prin vocile lor calde și pline de trăire, părintele Munteanu a primit un nou grup de colindători, coordonat de domnul Crin Oglage, voluntar al Fundației „Împreună pentru Solidaritate Socială”. Prezența acestora a adus un plus de energie și a completat frumos atmosfera zilei, în care colindul a fost liantul dintre oameni și generații.

VIDEO

Așa cum au făcut-o și în anii trecuți, membri ai corului vocal Viva Allegria din Piatra Neamț, coordonat de doamna Alina Apetrii, au revenit și în acest an la Săvinești, aducând cu ei bucuria colindului și emoția întâlnirii cu oamenii locului. Prezența lor la Centrul Social Educativ Popasul Iubirii Milostive a devenit deja o tradiție, așteptată cu drag, un semn de continuitate și de legătură sufletească între colindători și comunitate. Corul a interpretat trei colinde, oferind celor prezenți clipe pline de sensibilitate. Un moment deosebit l-a constituit interpretarea colindului „Galbenă gutuie”. Vocile armonioase au emoționat auditoriul și au creat o frântură de timp de liniște și bucurie autentică, în care tradiția a prins viață prin cântec.

Colindul este mai mult decât un cântec de sărbătoare, este o urare vie care țese legături pline de iubire între oameni. Atunci când spunem «mulțumesc», spunem, de fapt, «La mulți ani», pentru că fiecare gest de recunoștință este o urare de bine și de frumos. Colindatul înseamnă să mergem unii spre alții, să fim primiți cu inimile deschise și să rămânem parte din comunitate, care este o alcătuire a poveștilor și aspirațiilor noastre de a ne fi bine împreună . Este o tradiție care ne ține laolaltă și care nu ar trebui neglijată. De aceea, este important ca cei vârstnici să ducă mai departe aceste obiceiuri și să-i ia alături în acest frumos act de mărturisire a valorilor spirituale și pe cei tineri, pentru că valorile infinite, precum bucuria comuniunii, se regăsesc în sensul colindatului. Ne dorim ca acest lucru să se transmită din generație în generație. Așa rămâne vie povestea comunității noastre, așa devenim și noi apostoli ai neamului, un neam care se înveșnicește prin mesajul colindei străbune”, a transmis Părintele Petru Munteanu.

Finalul acestei zile de colind a fost marcat de vizita părintelui Mihai Meraru, care a întregit atmosfera de sărbătoare și a adus în prim-plan o temă profundă a Crăciunului: familia. În cuvintele sale, Crăciunul este, înainte de toate, o sărbătoare a familiei, așa cum a fost și în Betleem, unde Sfânta Familie a fost întâmpinată cu bucurie de magi, de păstori și de îngeri. De-a lungul timpului, poporul român a păstrat această tradiție, ca în ziua de Crăciun să fie alături de cei dragi – părinți, copii și nepoți.

Din păcate, vremurile s-au schimbat, iar mulți tineri români sunt departe de casă în aceste zile de sărbătoare. Unii reușesc să se întoarcă acasă, alții nu, dar cu gândul și cu inima sunt alături de părinții rămași singuri în satele noastre. Ne dorim ca Nașterea Domnului să rămână o sărbătoare a bucuriei și a familiei creștine, mai ales astăzi, când familia este una dintre cele mai încercate valori ale societății. Sărbători cu bine!”, a transmis părintele Mihai Meraru.

Prin aceste momente de colind și întâlnire, Popasul Iubirii Milostive a devenit, încă o dată, un spațiu al comunității vii, unde tradițiile se păstrează, iar legăturile dintre oameni se întăresc. O zi în care Crăciunul nu a fost doar vestit prin cântec, ci trăit ca o sărbătoare a familiei, a apropierii și a speranței duse mai departe, din suflet în suflet.

Share

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

go top