Bucuria Pascală și Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă .
„Dau slavă lui Dumnezeu pentru bucuria și provocarea de a participa la etapa națională a Olimpiadei de Religie, pentru că am avut șansa să mă îmbogățesc sufletește, învățând mai multe despre Dumnezeu, dar și ocazia de a arăta cunoștințele de religie pe care le-am dobândit.
Am plecat cu grupul din Iași, cu autocarul, spre Oradea miercuri dimieața, în Săptămâna Luminată. Deși drumul a fost destul de obositor, toți am fost fericiți și ne-am simțit bine împreună, fiindcă sufletele noastre au vibrat la unison, încălzite de credința noastră în Domnul nostru Iisus Hristos. Am ajuns miercuri seara și am fost cazați la un hotel. A fost de apreciat buna organizare și cred că alegerea pentru desfășurarea olimpiadei de religie în Săptămâna Luminată a fost una inspirată. Deschiderea oficială a olimpiadei a avut loc în aceeași zi la catedrala din Oradea, unde ne-am bucurat de binecuvântarea părintelui episcop. Gestul de dragoste părintească s-a înscris firesc în grija și atenția pe care biserica o acordă și sper să ne-o acorde în continuare nouă, generației tinere, după cuvintele Domnului : „Lăsați copiii să vină la Mine…!”.
Privind în ansamblu cele patru zile, programul a fost bine gândit: pe de o parte am avut timpul suficient să ne concentrăm pe competiție, iar pe de alta, ne-am putut relaxa și am făcut cunoștință cu zona respectivă, vizitând câteva obiective culturale și turistice reprezentative. A treia zi, vineri, de Izvorul Tămăduirii, am participat la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea „Sfânta Cruce”, o adevărată încununare a scurtului nostru sejur, întrucât toți ne-am umplut sufletele de pace și liniște dumnezeiască, de bucurie și dragoste. Lumina Învierii a răsărit în inimile noastre ca un izvor de speranță pentru lumea în care trăim și pentru generația de mâine, din care o mică parte o reprezentam și noi, participanții la olimpiada de religie. Sper că și elevii care vor participa la olimpiada de religie în anii următori vor beneficia de experiențe fumoase așa cum am avut noi în acest an, la olimpiada organizată în cadrul Episcopiei Oradea!
Premierea a avut loc sâmbată după-amiază, în noua catedrală a Episcopiei Oradiei. Numărându-mă printre premianți, m-am bucurat mult de cărțile primite cadou, care aveau și un însemn al binecuvântării Părintelui Patriarh. M-am întors în Iași, bucurându-mă de căldura familiei, care m-a primit cu dragoste.
Concluzionând, în cadrul grupului și al echipei de care aparțineam, am avut parte de o colegialitate plăcută. Prieteniile au fost zidite pe principii creștine ale dragostei și prețuirii reciproce, iar atmosfera a fost una a entuziasmului și a voioșiei specifice vârstei.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am luat premiul al II-lea și voi încerca în continuare să particip la astfel de competiții, spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria noastră, dar și a părinților, a profesorilor și a școlii, care și-au pus speranța în noi. Și pe ceilalți copii, chiar dacă unii nu au luat premii, îi consider la fel de valoroși, pentru că sistemul de evaluare uman nu coincide întotdeauna cu felul în care Dumnezeu vede credința și dragostea din sufletul omului. Acest sistem poate exista doar pentru a arăta cunoștințele dobândite, în timp ce „evaluarea” pe care o face Dumnezeu este desăvârșită, pentru că „omul privește la față (la aspect) și Dumnezeu privește la inimă (vede adâncimile ființei)”.
Eleva Maria Pelaghia Panțiru, clasa a X-a,
Colegiul Național, Iași, Premiul al II-lea,
Olimpiada de Religie Ortodoxă, faza națională
„Să particip la Olimpiada Națională de Religie a fost o experiență ce mi-a adus bucurie și emoție în același timp, un prilej plăcut de a-mi mărturisi, încă o dată, credința și dragostea față de Dumnezeu, o modalitate de a-L descoperi mai mult pe Dumnezeu prin învățăturile pe care Biserica le transmite, învățături care mă vor îndruma pe parcursul vieții și care mă vor ajuta să înțeleg adevăratele valori și adevăratul scop al omului pe acest pământ. Participarea la olimpiadă mi-a oferit totodată prilejul de a cunoaște locuri noi, oameni minunati, copii, profesori care îmi vor rămâne în suflet și în gând. După această experiență de neuitat m-am întors acasă cu împlinire sufletească, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate!”
Eleva Constantina Cozma , clasa a IX-a E,
Colegiul Național „M. Sadoveanu”- Pașcani
„Din punctul meu de vedere, participarea la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă este o onoare pentru fiecare elev, un act de mărturisire a credinței și un mod de a răspunde la iubirea infinită a lui Dumnezeu față de oameni și la chemarea Sa. În cadrul olimpiadei, am avut prilejul de a așterne pe hârtie, prin cuvinte inspirate de Dumnezeu, un strop din adâncul sufletelor noastre tinere, însetate de cunoașterea Lui. Uniți prin credință, am legat prietenii și am descoperit locuri bogate din punct de vedere spiritual, câștigând bucuria unei experiențe inefabile.”
Eleva Georgiana Matcovici -clasa a VIII-a,
Școala Gimnazială Oboroceni