Calendarul Sărbătorilor de iarnă
6 decembrie – în calendarul ortodox: Sfântul Nicolae
În seara din ajun (5 decembrie), părinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, cadouri diverse: bomboane, jucării, mici obiecte de îmbrăcăminte, în unele locuri exitând obiceiul de a se pune alături şi o nuieluşă cu efect desigur moralizator. Tot în această zi, în alte zone (Muntenia, Transilvania) se organizează cetele de flăcăi, în felul descris mai sus.
20 decembrie – în calendarul ortodox: Sfântul Ignat
În această zi se face sacrificarea porcului, în zorii zilei, care constituie hrana rituală de Crăciun pentru toţi românii.
24 decembrie – în calendarul ortodox: Ajunul Crăciunului (unul din cele două mari ajunuri ale anului, al doilea fiind Ajunul Bobotezei).
În dimineaţa acestei zile, până aproape spre miezul zilei, cete de copii între 5 şi 14 ani merg cu „Moş Ajunul”, un text augural scurt rostit la fiecare casă şi care anunţă deschiderea seriei de colinde şi de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieşirea de la biserică (ora 18), cete de copii merg cu „Steaua”, textul fiind de factură religioasă, colportat prin intermediul numeroaselor culegeri apărute şi întreţinut viu în memoria poporului de către preoţi care organizează cu copii, la biserică, ore speciale pentru învăţarea textelor.
Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere de pe cunoscuta scenă a Naşterii Domnului.
31 decembrie
Este ziua în care se umblă cu „Plugul” şi „Pluguşorul”, primul aparţinând flăcăilor, cel de al doilea copiilor. Textul urării este similar, el punând în evidenţă un „manual” versificat al practicilor agricole, dovadă că odinioară Anul Nou se sărbătorea la 1 martie. Ceata celor mari, flăcăi şi proaspeţi însuraţi, poartă cu ei, de la casă la casă, un plug înhămat la doi boi, trăgând simbolic în curtea fiecărei case câte o brazdă.
Dintre obiectele de recuzită, mai fac parte un bici şi clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici şi clopoţei, uneori şi un plug de lemn miniaturizat.
În seara acestei zile, se practică o serie de obiceiuri, menite să interpreteze potenţialul agricol al anului care începe, cel mai utilizat fiind „calendarul de ceapă”. Se iau 12 foi din două jumătăţi ale unei cepe şi se pune în fiecare aceeaşi cantitate de sare. A doua zi dimineaţa, cel mai vârstnic bărbat din familie interpretează după cantitatea de apă adunată în fiecare foaie care dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasă şi care cea mai secetoasă.
Tot în această seară, pentru aflarea propriului destin se practică o serie de obiceiuri, similare cu acelea din noaptea spre ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie). În orice caz, de la lăsarea întunericului şi până la ivirea zorilor lumina nu trebuie stinsă în nici o casă şi nimeni nu are voie să doarmă.
1 ianuarie – în calendarul ortodox: Sfântul Vasile cel Mare
În cursul dimineţii acestei zile, grupuri de copii merg cu „Sorcova”, confecţionată din flori de hârtie; se rosteşte un text scurt augural, lovindu-se uşor cu sorcova pe umărul celui căruia i se urează. Odinioară, sorcova era un mănunchi de nuiele înverzite, aceasta fiind adevărata semnificaţie a gestului augural (tinereţe, vigoare, belşug).
5 ianuarie – Ajunul Bobotezei (Botezul Domnului)
Preotul merge din casă în casă şi stropeşte cu apă sfinţită casa, acareturile şi pe cei ai casei. Pe o masă, se aşează tot felul de bucate din care preotul trebuie măcar să guste pentru a le sfinţi. O mână de fân şi de grăunţe se pune sub faţa de masă, apoi aceasta se amestecă se amestecă cu hrana care se dă animalelor şi păsărilor. Fetele cer preotului puţin busuioc pe care îl vor folosi ulterior la o serie de practici de atras iubirea flăcăilor. În fine, numărul practicilor este foarte mare şi ele se deosebesc de la zonă la zonă.
6 ianuarie – în calendarul Ortodox: Botezul Domnului
Se zice că în această zi, o dată cu sfinţirea de către preot a apei (Aghiazma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. Aglomeraţia umană din această zi la biserică, întrecând în număr participarea credincioşilor la oricare slujbă de peste an şi unică în tot spaţiul creştin, se explică prin faptul că fiecare doreşte să-şi ducă acasă măcar o sticlă cu apă sfinţită, care are numeroase întrebuinţări: se stropesc cu ea vitele, se dă la cei bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a copilului nou-născut, este parte componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece, se stropeşte cu ea prin casă în caz de furtună şi trăsnete etc.
Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani
