Câteva metode de rezolvare a unor neînțelegeri apărute între soți
Una dintre responsabilitățile pe termen lung ale nașilor este aceea de a-i împăca pe soți atunci când apar conflicte între ei. De știut, că cele mai multe conflicte apar cu precădere la familiile căsătorite de 1-5 ani și cele căsătorite de 16-25 ani.
Un conflict nu este neapărat ceva negativ. Este vorba de un conflict atunci când între două sau mai multe persoane există dorințe, aștepări, scopuri sau interese opuse. Conflictele sunt inseparabile de om și pot fi constructive dacă sunt soluționate. Cu alte cuvinte, dacă cei doi soți nu au avut dintru început un scop comun, sau acel „imperativ marital”, despre care se vorbește la Capitolul VI, punctul I.a, p. 111, atunci este firesc ca, după o vreme, să iasă la iveală divergențele de valori și opinii. În această fază, putem spune că a apărut un conflict, deși el a existat, în stare latentă, încă de când cei doi s-au cunoscut.
Ghid pastoral de catehizare a mirilor, p. 134
Sub îndrumarea domnului Gheorghe Măriuța