– Câți ani are viața ? –
Trăim fiecare în câte o lume unică. Refugiați parcă în globuri de sticlă, ce sunt conturate, definite, prin obișnuințe sau trasee ale rutinei confortabile.
Deși căutăm schimbarea, recunoaștem uneori „învinși” că suntem deseori rezultatul obișnuinței, al obișnuinței dovedite nu doar prin ticuri sau reacții necondiționate ale mușchilor și nervilor, ci și prin felul de a gândi și de a face aceleași lucruri în același fel.
Bătătorim cărări în viața noastră, căutând tovarăși ce acționează ca niște oglinzi ce ne amintesc cine suntem și ce facem.
Micile noastre lumi…, globuri de sticlă adunate în obiceiuri, rutină, oameni și locuri, lucruri cu care ne-am obișnuit și cu care ne simțim bine.
Aceste lumi însă sunt fragile…, aceste relații și obiceiuri confortabile se pot schimba atunci când apar noi provocări în viața noastră.
La aceste provocări unii reacționează cu umor și curaj, alții cu disperare și deznădejde . Unii se înțepenesc în lumile trecute în amintirile și obiceiurile de odinioară, ajungând la transformări hidoase, devenind versiuni ale unei lumi care s-a descompus și totuși nu este lăsată să plece, un glob de sticlă devenit din ce în ce mai prăfuit și mai opac, ce aduce cu sine o stare tot mai greu de suportat.
Avem imaginea altor globuri ce au acceptat schimbarea, au devenit cu fluiditate și grație o nouă alcătuire, o nouă lume, o devenire, un urcuș…
Viitorul nu se ivește din nimic… Viitorul este trecutul renovat, cu cărările îngroșate, înfrumusețate, rescrise cu o mână sigură, apoi mai sigură.
Prezentul este un fel de memorial al trecutului, un monument viu care îi păstrează amintirea, și în același timp îi poartă povara. Prezentul păstrează și totodată șterge.
Și totuși… câți ani are viața ?
Mă refer acum la ce reprezentăm noi, eu și tu în acest timp nou în care ne aflăm. În acest glob de sticlă , mereu în transformare, mereu într-o zbatere sau stăvilire a ei.
Prezentul acesta cuprins prin cunoașteri fragmentare trecute, este deopotrivă o aducere aminte, o continuitate a ce am fost și ce am adunat sau reprezentăm.
Așa cum plămânii noștrii cunosc aerul și rinichii cunosc apa, așa cum lumina este deschisă în ochii noștri și zgomotele lumii aleargă să fie întâmpinate de urechile noastre, cum hrana, apa, au alcătuit gura, dinții și intestinele noastre, așa cum pământul cu rădăcinile lui, ramurile copacilor, au format mâinile noastre care apucă. Noi, eu și tu cea mai nouă și mai scurtă cale dintre trecut și prezent, dintre dorință și împlinire, suntem străbătuți de tipare și trasee mai complexe decât întreaga lume. Suntem un trecut devenit prezent, suntem o retrăire a Creației, un produs binecuvântat al Creatorului care are șansa să facă posibilă întoarcerea Acasă.
Suntem produsul unei structuri incredibil de complexe ( o minune, un miracol ) fără ca uneori măcar să ne gândim sau să realizăm aceasta. Suntem creați de Dumnezeu pentru această lume, din această lume. Suntem întruparea dorinței și iubirii Creatorului, iubire scrisă cu litere mici, miraculoase, în molecule și atomi, transcrisă și transformată în carne, din țărână și din apă.
Suntem, eu și tu, ultimul model, cea mai recentă lucrare de iubire.
Întreaga lume curge prin sângele nostru. Foamea și setea din noi este veche, duce spre cartea Creației. Există în noi străfulgerări ale acestui trecut, intuim vag prin reflexe greu de controlat că transportăm părți semnificative dintru început. Povara mileniilor stă înscrisă în tiparele ascunse ale alcătuirii noastre, în această carne gânditoare, plămădită din țărână. O bucată de lut însuflețită în stare să vadă și să simtă, și să știe și să gândească. Să facă aceasta fără prea multă trudă. Să conducă această alcătuire miraculoasă din nervi și simțuri mai presus de înțelegere spre drumurile care ni se deschid înainte.
Ne întrebăm, câți ani are viața?
Am putea zice fără să greșim că viața are anii tăi.
Pr. Petru Munteanu 5 Februarie 2019
Săvinești – Neamț
