Cuvinte de înaltă apreciere pentru mamele creştine
MAMA este inima şi originea omenirii.
Centrul de polarizare al familiei este MAMA. Centrul de atracţie al copiilor risipiţi în cele patru laturi ale lumii, este tot MAMA.
Puterea miraculoasă ce determină pe copii să se adune toţi la un loc, este desigur tot MAMA.
Copiii stau în jurul MAMEI divinizate, iar aceasta îi cuprinde în iubirea sa pe toţi la un loc.
A dispărut MAMA din familie, a dispărut şi forţa de atracţie de a-i aduna.
Cel mai înalt post de răspundere din lume este MAMA CREŞTINĂ. Ea deţine cel mai înalt atribut de a da cerului fii credincioşi.
Dacă se sting MAMELE, dispare şi neamul omenesc.
Dacă vreţi să aflaţi calitatea unei MAME, priviţi-i copiii. Ei sînt icoana fidelă a mamei lor.
O generaţie progresează dacă are MAME bune; de nu le are degenerează, căci în mâna mamei stă soarta unui suflet, a unei familii, a unei societăţi, a naţiunii şi a lumii întregi.
Daţi-ne MAME bune şi vom schimba faţa lumii, zicea un cugetător.
Să cinstim şi să iubim pe MAMA este a doua iubire după Dumnezeu.
Copiii au uitat sa se roage, pentru că mai înainte au uitat mamele lor să se roage.
Pe umerii MAMEI se reazemă viitorul şi fericirea neamului. Acest atribut de înaltă răspundere, obligă pe mamă să ia măsuri de izolarea leprei păcatului de la fiul şi de la fiica sa, căci însănătoşirea sufletului nu se poate face până nu se îndepărtează cu desăvârşire împrejurările prin care pătrund păcatele.
Durerea MAMEI trece peste toate obstacolele întru îndeplinirea datoriilor ei de mamă care nu cunoaşte piedici. Şi chiar dacă i se va cere, se va lupta din răsputeri, nu va ceda până nu va învinge.
Femeia cananeeancă a învins pentru că a crezut, a stăruit. Durerea de mamă este aparatul cel mai sensibil la suferinţa copilului său.
Un neam este așa cum sunt și mamele: bune sau rele.
O MAMĂ are totdeauna dreptate. Ea a suferit prea mult pentru voi; ca nimeni altul v-a iubit şi vă iubeşte; aşa că nimeni altul nu vă vrea mai mult bine ca MAMA voastră.
Mânia MAMEI chiar când bate este moale.
O MIE DE ANI DE AŞ TRĂI, n-aş putea uita educaţia religioasă primită de la MAMA mea.
Inima de MAMĂ este singurul loc din lume unde vă puteţi refugia, chiar cînd părul vă este cărunt. Ferice de aceia cărora le mai trăieşte MAMA(Adalbert Stift).
MAMA este o biserică pentru toţi, dar casa fiecăruia este un altar (N. Iorga).
MAMA este o pâine bună care satură şi oricâţi ar frânge din ea, nici se împuţinează şi nici gustul nu şi-l schimbă (I.R.N. Mx.3, 151).
Într-o lume unde totul se clatină, ne trebuie un reazim. Acest reazim care ne susţine, este căminul nostru, iar acest cămin are nevoie de un suflet, de o inimă care să ne mângâie şi să ne încurajeze: iar această inimă nu poate fi decît inima unei femei, a unei MAME (Jules Michelet) (Max 3.150).
A nu iubi pe părinţi e o rea voinţă; a uita sau chiar a se ruşina de ei, este o nebunie.
Puţini te iubesc ca tatăl; nimeni însă nu te iubeşte ca MAMA (Seneca 5-8).
Nu există ochi care să te primească părinteşte în afară de ochii tatălui şi ai MAMEI.
O femeie inteligentă şi blândă, vine ca o lumină tămăduitoare pentru rănile unui suflet îndurerat (Ernest Berna; 3,53-1).
FEMEIA este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decît bărbatul. Aceasta este superioritatea ei (Idem).
FEMEIA înfrumuseţează totul; învăluie lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii (Idem).
FEMEIA adevărată nu trebuie căutată în laborator şi nici în salon, ci în cămin şi în pajişti.
Iubită, soţie,mamă sau soră, FEMEIA apare în viaţa noastra ca un îndemn la dragoste şi milă. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne o găsim frumoasă și mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate și înălţătoare (Ernest Berna).
Femeile îndrăgostite nu doresc nici aur, nici pietre scumpe, nici regat, decât doresc un bărbat pe care să-l îndrăgostească din suflet.
Cuvîntul MAMĂ este mai dulce ca orice pe pământ, iar cuvântul TATĂ mai scump decît orice pe pământ.
Pe linie mondială MAMEI i se dă o mare cinste şi respect, pentru că ea ar putea să poarte în pântece un om care ar putea fi respectat chiar de cei mari.
O MAMĂ poate să nască în copilul ei însuşirile ideale, pe care vrea să le insufle. Multe mame însă fac greşeala de a se ocupa veşnic de răul care-l văd la copilul lor, căutând să-l îndrepte, să dezrădăcineze acest rău. Aceasta ar fi cu încercarea de a alunga întunericul dintr-o cameră, fără a deschide ferestrele ca să înlesnească intrarea luminii.
Dragostea de MAMĂ este cea mai bună: Dragostea de DUMNEZEU cea mai înaltă.
Tatăl şi MAMA sunt în mod firesc părinţii noştri: ei sînt muritorii cărora le datorăm cel mai mult.
Toata educaţia depinde de MAMA (Aristotel).
Două puteri sunt în lume mai mari decît toate: DUMNEZEU în cer şi MAMA pe pămînt. În om e aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte MAMA care l-a născut (Prof. G. G. Longinescu).
Puternică este iubirea de MAMĂ. Chiar dacă vede răutate din partea copiilor ei, ea suportă cu o resemnare, dar nu-i poate urî și duşmăni (Sofocle).
Oh! Iubirea de MAMĂ! Iubirea ce niciodată nu se uită. Pâine minunată ce DUMNEZEU o împarte tuturor şi o înmulţeşte! Hrană de care toţi au parte în casa părintească! Pâine de care toţi au parte în casa părintească! Pâine de care toţi au parte şi toţi o au întreagă- oricâţi copii ar avea o mamă (Victor Hugo).
Multe minuni sunt în univers, dar Capodopera Creaţiunii este inima de Mamă (Bersot).
O mamă nu te întreabă niciodată dacă vrei ceva. Ea îţi dă tot ce are fără să se mai întrebe dacă ei îi mai rămîne ceva (proverb englez). Oriunde ai fi, orice ai fi, oricum ai fi, pe tine te venerez! O, scumpă MAMĂ!
O mamă nu-şi iubeşte copilul pentru că este frumos sau urât, cuminte sau prost, că îi seamănă sau nu, că are gusturile ei sau nu, îl iubeşte pentru că nu poate altfel, îl iubeşte pentru că el este copilul ei (Gustave Dorz).
Cea mai mare cruzime, în faţa copiilor, este pilda rea a părinţilor.
Omul nu se naşte cu însuşiri rele sau cu calităţi bune, ci cu predispoziţii ereditare, bune sau rele, este în funcţie de mediul înconjurător prielnic virtuţilor sau nociv acestora. Toate alunecările către imoralitate se vor răzbuna când nici nu te vei gândi, mirându-te doar de acest fenomen neaşteptat.
MAMELOR, fiţi atente că de la voi se aşteaptă îndreptarea şi fericirea familiilor cu copii.
Fiţi MAME cu adevărat creştine, căci prin educaţia bună dată copiilor, vă veţi mântui.
Multe condeie s-au repezit ca să ridice în slăvi sfintele MAME divinizate, după atributele lor, dar condeiele s-au tocit în faţa relei educaţii a copiilor.
Educaţia copiilor – prin mijlocirea temerii de DUMNEZEU, începe din pruncie. Pe educaţia la vîrsta maturizată nu se poate conta, căci acestei educaţii i-a luat locul duhurile potrivnice.
Nu le putem numi MAME pe cele ce clandestin nasc copii, aruncându-i pe sub garduri, pe maidanuri sau vânzându-i.
Nu putem numi MAME corecte pe acelea care lasă copiii în voia lor, întâlnindu-se cu ei doar la mâncare şi culcare.
Nu putem numi MAME pe acele femei care se feresc să dea naştere de copii, dar în schimb cresc câini de diferite rase, cu care se laudă și mănâncă cu ei la masă.
Nu putem numi mame pe acele femei care nu văd îngeri în copiii lor, deşi mai au un pic de gîndire către DUMNEZEU, dar dacă îi lasă pradă maidanului şi fără milă de viitorul lor.
Alte mame doresc să se dispenseze de copiii lor, indiferent cum, spre a fi scutite de grija de a-i îngriji, ele însăşi fiind alunecate spre o viaţă uşoară în care să se bălăcească fără oprelişte.
Numim mame, de altfel, pe toate femeile care au dat naştere la copii, dar rămânând indiferente de îngrijirea lor, le putem spune mame care dau naştere la copii ca tot mai mult să crească cohorta chinurilor veșnice. Nu suntem împotriva aprecierii că ar mai exista şi MAME BUNE, dar pe acestea le numeri pe degete, căci credinţa în DUMNEZEU e străină multor mame.
Cuvinte de folos
Desfrânarea
Moralitatea zilelor care le trăim lasă mult de dorit. Trecerea la o nouă fază politică a adus şi decăderi morale şi materiale cu greu de suportat. Păcatul desfrâului şi-a întins mrejele sub toate aspectele posibile. Libertatea avorturilor date într-un stat cu tradiţie creştină născut creştin, reprezintă un atentat la existenţa lui.
Biserica noastră Ortodoxă, oare nu ştie că avorturile, deci uciderea pruncilor sunt păcate strigătoare la cer? Când s-a mai pomenit aşa ceva în ţara noastră? Oare nu este spre pierderea neamului nostru românesc asemenea ucidere de prunci în masă?
Oare conducerea centrală a bisericii noastre, oare preoţimea ortodoxă nu-şi dă seama de grozavul păcat de moarte, care s-a extins, cu atâta repeziciune?
Gândindu-ne la Sfântul Ioan Gură de Aur, la tăria creaţiunii lui, la suferinţele pentru credinţă, cu ce cuvinte ne-ar mustra faţă de indolența noastră în apărarea tezaurului în care este întruchipat Dumnezeu?
Cum de stau pasivi toţi vlădicii noştri în faţa acestui început de iad în care ne împinge neamul românesc şi însăşi conducerea Bisericii, de la Patriarh și până la cel mai umil preot?
Să se iasă la mărturisire curajoasă arătându-se poporului – deja greu încercat – că păcatul desfrânării, sub toate aspectele lui, a întrecut pe cele ale Babilonului, precum și pe cele ale Sodomei și Gomorei.
Acest păcat al desfrânării a luat proporții și repeziciune încât nu mai poate fi stopat.
Sub îndrumarea domnului Gheorghe Măriuța
