Edenul rătăcitor
Autor: Lhana Roma-Nova
Când Dumnezeu a creat Cerul și pământul
și toată oștirea lor a început a bate vântul dinspre răsărit…
ochii în toamnă aruncându-și I s-au rătăcit în grădina ce-o uitase pe-un scaun de antracit…
i-a ademenit infernul… farmecu-i luxurios le-a trimis ofrandă somnul!
Edenul rătăcitor, Autor: Lhana Roma-Nova
Iscoade verzi își trimitea Edenul când prea trist și furios el devenea pre Domnul…
numai lacrimi, zâmbet trist răsăreau din ametist
și începeau să cadă în clipe, să renască în aripe…
aripile încep să zboare peste cer, peste pământ
și-ating ochi pierduți în zare căutându-și propriul gând,
căutând parcă anume ier rătăcitor, un nume… sau ce-o fi!
Rătăcind din zi în noapte, rătăcind din noapte în zi,
Edenul cel furios, ca într-o joacă de copii,
a scăpat aripa în gânduri unde stau la pândă în cârduri nehotarele
și între mii de nehotare se-ascund umbre de ochi care… hoinăresc!
aripa începe-a grăi către ochii cenușii când le-arată că-i rănită de ispită
și le cere s-o vegheze, s-o urmeze… prin neant.
Din cenușa ochilor pierduți se nasc doi copii desculți care simt c-or fi vânduți pe-un talant,
cineva îi ia de mână și le spune să rămână o fărâmă dintr-o clipă sub aripă
iar din aripa rănită cresc fuioare de răchită pentru clipa învechită
ce renasc într-o omidă care încearcă s-o ucidă în oglindă…
dar Eden rătăcitor i-a sărit în ajutor și, încercând a salva clipa, și-a recunoscut aripa
care, fără de tăgadă, vrea lumină… ca s-o vadă!
(11. 02. 2020)