– Firul Ariadnei –

Facem prea mult efort, pierdem prea mult timp, cheltuim prea multă energie încercând să supralicităm cine suntem, când, de fapt, la temelia oricărei acțiuni și la baza oricărei atitudini se află dorința de a iubi și de a fi iubit.

Ne risipim aproape întreaga viață pentru a învăța, de fapt, cele mai simple lucruri: că orice mână întinsă ascunde o rană care se vrea vindecată, că înlăuntrul oricărei tristeți stă teama că nu va fi suficient timp, teama că nu se vor găsi cuvinte îndeajuns de potrivite.

Cădem uneori în capcana întinsă de marele târg al lumii, unde totul este de vânzare, unde luptele de orgolii și distincțiile diverse fac deliciul asistenței ce se hrănește doar cu pâine și circ.

Ce poți fi sigur este că nimeni nu are ce ai tu de oferit: unicitatea și starea ta de bine.

Ne epuizăm uneori în bătălii care, cel mai adesea, nu contează! Lupte incomode în care și noi ne-am propus să rearanjăm lumea, o lume de care nu suntem însă vrednici, din care nu știm să ne împărtășim. O lume în care chemarea noastră este să transformăm trecerea clipelor în celebrare și recunoștință. De câte ori nu am reacționat, de câte ori nu ne-am opus, de câte ori am uitat să trăim!

Toți știm de plânsul care se transformă în râs sau de zâmbetul care se transformă brusc în lacrima tristeții.

În urma tuturor eforturilor noastre de a fi fericiți și nu triști, de a fi calmi și nu neliniștiți, de a fi lucizi și nu dezorientați, de a fi înțelegători și nu furioși, în ciuda tuturor felurilor în care ne înveșmântăm reacțiile, simțind în noi chemarea spre împlinire, spre înălțare a noastră interioară, spre sublimul ființei noastre.

Prea multe straturi de protecție ne împiedică să simțim lumea așa cum suntem chemați să o descoperim; prea multe învelișuri de singurătate și teamă caută să ne stingă bucuria vieții.

Provocările zilnice, cu experiențele lor unice, ne trezesc uneori și ne îndeamnă să nu ne mai acoperim, să nu mai ascundem cine suntem pentru a înfrunta lumea, ci să ne deschidem unul către celălalt pentru a ne împărtăși emoțiile și bucuriile.

Să te privești în ochi cu cel de lângă tine, să-ți dai mâna și să simți unicitatea și delicatețea celuilalt — iată starea de bucurie a vieții împlinite.

Preot Petru Munteanu