„În Hristos nu este normal să suferi și să lași pe alții să sufere, în Hristos nu este normal să fii rănit și să rănești pe alții”

„Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face referire la cea mai importantă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament, şi anume înălţarea şarpelui pe un stâlp de către Moise în pustie, pentru a vindeca pe evrei de muşcăturile şerpilor veninoşi (cf. Numerii 21, 8-9). În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament sunt multe locuri în care este prefigurată taina Crucii şi a izbăvirii neamului omenesc prin Pătimirile şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Duminică, 10 septembrie, Biserica Ortodoxă aduce aminte de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, dar şi de Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. Dialogul Mântuitorului cu Nicodim vine, astfel, să ne vorbească despre legătura indisolubilă existentă între Vechiul și Noul Testament, despre jertfa lui Hristos, importanța și motivația ei, ori despre relația Fiului cu Tatăl. În același timp, ne lasă să medităm la modul în care se poate înțelege și asuma în viața noastră întreaga lucrare a lui Hristos.

În această Duminică ce abundă în învăţăminte, în Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie și au ascultat cuvântul de învățătură ținut de părintele paroh Petru Munteanu.

Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești este un loc binecuvântat, plin de spiritualitate, unde credincioșii se adună în fiecare duminică sau în oricare zi de sărbătoare pentru a participa la Sfânta Liturghie. Cu binecuvântarea și sub păstorirea părintelui Petru Munteanu, acest loc de închinare devine un refugiu pentru sufletele însetate după iubirea de Hristos.

După lecturarea fragmentului Evanghelic (Ioan 3, 13-17), părintele Munteanu a început omilia reliefând Convorbirea lui Iisus cu Nicodim ca fiind un pasaj semnificativ care aduce în discuție concepte esențiale ale creștinismului, cum ar fi renașterea spirituală, credința în Iisus Hristos și diferența între lumină și întuneric. Este un text care invită la reflecție asupra relației personale cu Dumnezeu și a modului în care credința poate transforma viața unei persoane.

„Sfânta Evanghelie de astăzi ne relatează un mic fragment dintr-o convorbire pe care Mântuitorul a avut un om din ceata fariseilor pe nume Nicodim. Acesta merge noaptea la Iisus și-L întreabă despre Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul vorbește despre iubirea lui Dumnezeu-Tatăl față de creația Lui, față de noi, oamenii, față de întreaga făptură.

Îi spune lui Nicodim: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, ca tot cel ce crede într-Însul», adică cel ce crede în Cuvântul pe care Fiul lui Dumnezeu ni le spune nouă, «să nu piară, ci să aibă viață veșnică». «Pentru că Fiul Omului nu a venit să judece lumea, ci a venit să mântuiască lumea», adică să o vindece. Cuvântul mântuire aceasta înseamnă, vindecare.

Pentru ca să înțelegem acest cuvânt, este bine să facem un exercițiu de imaginație cu toții și să ne imaginăm omenirea întreagă până la Mântuitorul Iisus Hristos, plină de niște răni adânci si dureroase. Păcatul, ca uitare de Dumnezeu, duce la înstrăinare de semeni, iar lucrarea lui aduce diverse neputințe duhovnicești.

Lumea în păcat dă naștere unor copii plin de răni și plin de cicatrice, sângerânde. Ei bine, această umanitate rănită ne-o putem imagina pentru câteva clipe cum ar fi arătat din punct de vedere exterior, fizic, dacă este mai lesne pentru noi.

Aceste răni purulente, dureroase au ajuns să fie considerate ca fiind normale, sau ca o normalitate a vieții.

Aceste răni îi împiedicau să se atingă, să se apropie unii de alții, îi împiedicau să îsi împlinească  menirea lor sau calitatea de Fii ai Împărăției.

Umanitatea năștea, dădea naștere unor oamenii răniți de păcat si moarte, oameni care socoteau că rănile sunt firești.

Întruparea Mântuitorul Iisus Hristos fără nicio rană duhovnicească este începutul Mântuirii sau al vindecării noastre.

El se îndreaptă către acești oameni, către noi toți și care, răniți fiind îl socot sau socotim pe El ca fiind bolnav, ca fiind El, cel care are nevoie de tratament.

Umanitatea se revoltă împotriva celui care nu este rănit, pentru că rănile păreau normale.

Mântuitorul vorbește lui Nicodim și ne spune și nouă că lumea se mântuiește prin credința în Cuvântul Său cel viu și lucrător.

Pentru ca noi să scăpăm de aceste răni duhovnicești care ne izolează, ne separă, ne antagonizează, ne radicalizează în fel și chip, pentru ca noi să ne vindecăm de acestea, este bine să urmăm Cuvântul și învățătura Lui.

Și astăzi, precum odinioară, lumea se naște cu aceste răni duhovnicești. Ne desfășurăm viața în două lumi sau în două spații diferite. Pendulăm rătăcitori, căutând mântuire spre un spațiu al învierii, al celor care doresc vindecarea și care simt că acest cuvânt al Mântuitorului este ceea ce contează pentru ei și un spațiu al răniților, numit spațiul căderii, spațiu în care socotim că, de fapt, rănile noastre interioare sunt normale și manifestarea lor în spațiul lumii reale ca disperare, frică, deznădejde, panică, alegând izolarea si autosuficiența ca pe un lucru normal.

Mântuitorul vine cu această Cale, Adevăr și Viață ca să ne scape pe noi de rănile acestea ale autosuficienței, ale izolării, ale egoismului, ale iubirii îndreptate spre iluziile deșarte înveșmântate în diverși sclipici de marketing. Nu mai știm să iubim, nu știm ce să iubim și aceasta se vede în tot ce facem și suntem.

Mântuitorul vine să ne învețe de fapt calea iubirii și această cale a iubirii calea către Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul vine să ne vindece de răni și de neputințe și Cuvântul Său este Cel care contează. Cuvântul Său este diferit de șoapta lumii căzute din rostul el, pentru că lumea căzută ne șoptește că este normal să fii rănit, după cum este normal să rănești pe ceilalți. Este normal să suferi, după cum este normal să faci pe alții să sufere.

În Hristos nu este normal să suferi și să lași pe alții să sufere, în Hristos nu este normal să fii rănit și să rănești pe alții. A fi cu Hristos înseamnă să înțelegi chemarea Lui, chemare care îți oferă vindecarea, adică mântuirea.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu să vină în lume, pentru ca El, cel vindecat, să ne învețe tămăduirea și să ne mântuiască pe noi. Pentru ca El, cel normal, prototipul, arhetipul nostru, să ne arate calea către vindecare. Și pentru aceasta noi luăm drumul către Sfânta Biserică, către vindecare și pentru aceasta noi luăm drumul către Sfânta Biserică, care este spitalul duhovnicesc, pentru ca să identificăm ce contează și înțelegând ce contează pentru noi, prin cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos să ne vindecăm noi și să-i ajutăm și pe ceilalți să caute Cuvântul Vieții Veșnice”.

În continuarea cuvântului de învățătură, părintele Munteanu a subliniat că cea mai gravă tragedie a societății de astăzi este atitudinea sa materialistă și comercială. În zilele noastre oamenii sunt preocupați prea mult de aspectele materiale ale vieții și sunt dispuși să pună orice în vânzare în căutarea profitului sau a succesului. Ideea de „mare târg al lumii” poate sugera că această atitudine comercială este omniprezentă și că oamenii se comportă ca și cum totul ar putea fi cumpărat sau vândut.

Într-o notă mai profundă, se poate spune că această atitudine materialistă poate duce la o pierdere a valorilor umane esențiale, la degradarea relațiilor interumane și la un sentiment general de gol în societate. Părintele Munteanu invită la reflecție asupra a ceea ce este cu adevărat valoros în viață și asupra modului în care oamenii ar trebui să-și orienteze prioritățile.

„În rătăcirea noastră duhovnicească, totul suferă și totul tinde să sufere din ce în ce mai mult. Și de aceea, înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos se adresează nouă astăzi, ca să înțelegem cât de mult ne-a iubit Hristos pe noi, încât a luat trupul nostru, S-a întrupat după chipul și asemănarea noastră, într-un trup fără răni și fără neputință, care însă purta efectele naturii, precum foamea, setea, durerea, pentru ca să ne învețe normalitatea, să ne aducă în dar umanitatea ca virtute și principiu de viață, să ne arate nouă care este Calea, care este Adevărul și care este Viața noastră. De aceea, singura șansă ca noi să scăpăm sănătoși într-o lume care înnebunește, înnebunește la propriu, este să nu uităm de Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos. Să înțelegem că El este vindecarea noastră.

Societatea îți spune că tot ce contează este câți bani ai în bancă, aspectul tău fizic, trebuie să te operezi, să-ți tai nasul, să-ți umfli niște pomeți sau niște mușchi să fii mai arătos, alții spun că ai valoare după cum te îmbraci, alții spun si pun accent pe ce diplome ai, toate acestea ca și multe altele fiind limitări ale ființei tale, Hristos, prin Cuvântul Său, spune că ești mai mult decât acestea. Ești mai mult decât contul tău în bancă, ești mai mult decât aspectul tău fizic, ești mai mult decât preocupările care uneori îți istovesc, bucuria și darul vieții.

Hristos Domnul îți spune că ești chemat să fii fiu al Împărăției lui Dumnezeu, că ești mai mult decât îți spune lumea, lumea căzută, societatea întunecată de patimi si lăcomii. Iisus îți spune că ești chemat să intri în sărbătoare, că ești chemat să intri în lumină, că ești chemat să fii fiu al Împărăției Cerurilor.

Aceasta este vocația noastră după mărturisirea Cuvântului plin de iubire a lui Hristos, Cel care vine la fiecare Sfântă Liturghie și se oferă din nou trup și sânge, se întrupează din nou pentru mine și pentru tine, cel rănit de rănile păcatului și ale morții, de diverse patimi, de diverse preocupări, de diverse gânduri care ne afectează și ne iau pacea și liniștea zilei și a nopții.

El se întrupează, El, Calea noastră, ca să ne arate și să ne descopere nouă ce contează în această lume.

Și dacă noi intrăm în darul Păcii Lui, Hristos Cel Înviat, dacă noi intrăm în darul bucuriei lui Hristos Cel înviat, dacă noi intrăm în darul sărbătorii pe care ne-o face Hristos Cel Înviat, atunci suntem pe calea cea bună și avem șansa să nu ne pierdem mințile, pentru că oferta lumii din afara Bisericii este nebunia în fel și chip.

Cărările tuturor șoaptelor care ne îmbie într-un fel sau altul, duc spre nimic și spre nicăieri. Doar omul care crește în starea lui virtuoasă și care înțelege chemarea Lui de a fi fiu al Împărăției, el devine și un om de calitate iar principiile și valorile lui nu mai sunt negociate, nu mai sunt de vânzare.

Tragedia cea mai mare a neamului și a societății noastre de astăzi este că punem pe tarabă, în acest mare târg al lumii, totul și credem că totul este de vânzare. Ajungem să socotim că totul se negociază. În Hristos și în Biserică sunt lucruri pentru care se merită să mori pentru ca să înviezi. Sunt lucruri pentru care se merită să lupți până la ultima picătură de sânge, pentru ca să-ți duci neamul în Împărăția lui Dumnezeu. Nu totul este de vânzare, nu totul se negociază. În Hristos și în Biserică, suntem următori ai Crucii și dobândim lumina și bucuria sfintei Învieri. Iată de ce Biserica astăzi este incomodă, pentru că ea ne oferă sărbătoare. Iată de ce Biserica astăzi este incomodă, pentru că ea ne oferă pace. De ce Biserica este incomodă? Pentru că ni-L oferă pe Hristos și Hristos ne oferă totul în viața noastră. El ne spune că suntem mai mult decât ne zice lumea că suntem.

Dacă lumea zice că n-ai nicio șansă, Hristos îți spune că ai toate șansele. Dacă lumea spune că ești un pierdut, Hristos te cheamă ca să fii cu El o veșnicie întreagă. De aceea, prezența noastră la Sfânta Biserică este o prezență vindecătoare. Și noi, când ieșim din spațiul rugăciunii, luăm rugăciunea și binecuvântarea cu noi”.

Așa cum se obișnuiește, după Sfânta Liturghie, la biserica păstorită de părintele Munteanu, se organizează „Masa Pelerinului”. Toți credincioșii care au participat la slujba duminicală sunt invitați la masă. Astăzi, lumina zilei a fost însoțită de un gest de generozitate și compasiune din partea doamnei Tatiana Crețu și a fiului acesteia, Lucian Crețu. „Masa pelerinului” a fost întregită de o slujbă de pomenire în amintirea celui care a fost Ilie Crețu, un om iubit și îndrăgit de comunitatea săvineșteană.

Doamna Tatiana Crețu și fiul ei au demonstrat că generozitatea nu cunoaște limite de vârstă sau statut social. Gestul lor nu a fost doar un simplu act de caritate, ci o exprimare a compasiunii față de cei care se luptă în această lume tumultuoasă. Astfel, au oferit un exemplu pentru toți cei care i-au văzut și au inspirat comunitatea să se unească în efortul de a face lumea un loc mai bun pentru toți.

Astfel de gesturi ne amintesc că umanitatea noastră trebuie să fie mereu în centrul atenției noastre, și că putem aduce schimbări semnificative în viața celor din jur prin simpla noastră bunăvoință. „Masa pelerinului” este mai mult decât o simplă masă; reprezintă speranța și solidaritatea noastră, care pot lumina întunericul vieții.

Brîndușa Dediu