Interviu „Lumina Învierii” cu părintele protoiereu Pavel Postolachi – Protoieria Pașcani
Iată că a sosit vremea când clopotelor le revine datoria de a anunţa încă o zi de sărbătoare în lumea creştinilor. Ele bat spre a vesti o prăznuire deosebită, cea mai de seamă dintre sărbătorile domneşti.
Despre această „a Sâmbetelor împărăteasă şi doamnă, al praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor” (Penticostar, Canonul Paştilor) ne vorbeşte şi Părintele Protoiereu Pavel Postolachi, care ne face cunoscută atât importanţa Paştilor, cât şi frumuseţea acestei sărbători cu dată schimbătoare:
- Părinte Protoiereu, care este originea sărbătorii ce se apropie cu paşi repezi?
Frumusețea acestui anotimp de primăvară este dată, din punct de vedere spiritual, de sărbătoarea Paștilor. O așteptăm cu toții că pe o zi de izbăvire, ca pe o zi a luminii în care moartea a fost biruită prin înviere. Sărbătoarea Învierii reprezintă țelul fiecărui creștin, pentru că viață nu ar avea sens pe pământul acesta dacă nu am crede în înviere, dacă nu am crede că în viața de dincolo vom da socoteală pentru faptele săvârșite în viața această pământească. După moartea pe care ne-o provoacă păcatul, durerea, boala așteptăm de cele mai multe ori izbăvirea.
Paștile, ca zi de pomenire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, a devenit sărbătoare pentru creștini încă din perioada primară creștină. Pentru o uniformizare în toată lumea creștină, Sfinții Părinți de la Sinodul I ecumenic, ce a avut loc în anul 325, au stabilit că Paștile să fie sărbătorit de toate bisericile creștine. Astfel, s-a hotărât ca prima duminică de după echinocțiul de primăvară să fie zi de pomenire a Învierii.
Pentru noi, creștinii, Paștile înseamnă trecerea de la moarte la viață. În Vechiul Testament se menționează sărbătorirea Paștelui iudaic ca trecere de la robia egipteană la libertate. În sufletele noastre, sărbătoarea Paștelui se arată ca trecerea de la robia păcatului la bucuria vieții celei veșnice trăite în Hristos prin ascultarea de Dumnezeu, în stare de bine, adevăr, dreptate și sfințenie.
- De ce această zi sfântă se arată ca cea mai importantă zi a creştinilor?
Această sfântă zi este înt-adevăr cea mai importantă sărbătoare a creștinilor deoarece, în aceste momente, opera mesianică a Fiului lui Dumnezeu pe pământ se împlinește în Înviere. Dacă Hristos nu ar fi înviat, zadarnică ar fi credința noastră, spunea Sfântul Apostol Pavel. De aceea, dacă Hristos a înviat, s-a făcut început învierii fiecăruia dintre noi.
Deși suntem datori să ne aducem aminte și de moarte, viața noastră trebuie trăită în înviere. Moartea se impune a fi văzută ca trecere, sub conturul unui punct final al acestei vieți pământești. Creștinul trece dincolo de moarte pentru că însuși Hristos a biruit moartea, făcându-Se părtaș învierii fiecăruia dintre noi.
În același timp, îi putem acorda Duminicii Învierii o importanță deosebită căci în funcție de aceasta a fost așezat întregul calendar creștin.
- Învierea Domnului este precedată de o perioadă a postului. Ce este postul? Care esteînţelesul real al acestei trăiri de credinţă?
Cel mai important post din cele patru de peste an este cel al Paștelui, având și durata cea mai lungă. Fiecare post poartă cu sine propria-i importanță. Nu numărul zilelor de post contează adesea, ci cum postești, care îți este starea interioară în timpul postului.
Postul, în cazul acesta, nu este numai o renunțare la anumite mâncăruri, ci un timp pe care-l trăim altfel, într-o relație mai profundă cu Dumnezeu, într-un dialog constructibil pentru sufletul nostru. De aceea postul înseamnă și o perioadă de renunțare tocmai la ceea ce a întinat ființă noastră și a rănit sufletul. Acum suntem chemați să ne oprim de la păcat și să ni-l răscumpărăm, să ne căim pentru păcatul amar ce ne-a rănit inima. Postul reprezintă nu numai rugăciune, ci metoda de vindecare a sufletului rănit de ispită prin lacrima pocăinței, și a milosteniei, prin împăcarea în primul rând cu Dumnezeu pe care Îl supărăm prin nelegiurile noastre, dar și prin cea cu aproapele nostru pe care l-am rănit.
Noi postim în perioada Paștilor, pregătindu-ne pentru Înviere, așa cum în perioada Crăciunului întâmpinăm prin post Nașterea Domnului. Creștinul trebuie să conștientizeze faptul că fiecare din noi postește nu singur, ci cu Hristos cel care se îndreaptă spre Patimă, spre Cruce, spre moarte și spre Înviere. În vremea Crăciunului călătorim cu îngerii, alături de craii de la răsărit, cu proroocii Vechiului Testament, cu Maica Domnului și cu Dreptul Iosif către ieslea Nașterii minunate. Acum, însă, Îl conducem pe Fiul lui Dumnezeu pe drumul către batjocora îndurată din iubirea Sa de oameni, pentru noi, păcătoșii.
Un post plăcut lui Dumnezeu este postul prin care un om păcătos devine un om mai bun, o ființă îndreptată. Omul arată, astfel, că își poate birui propriile neputințe, răutatea din interior, ispitele, că își regretă păcatul, și se arată o făptură înnoită prin care transpate iubirea lui Dumnezeu.
- Ce slujbe specifice se săvârşesc în acest Post?
Slujbele specifice Postului Mare ne aduc o mare bucurie sufletească. Amintim Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, ce se săvârșește în zilele de miercuri sau vineri. Aceasta este o Liturghie săvârșită numai în Postul Mare, la care sunt așteptați credincioșii pentru a fi împărtășiți. Avem, apoi, citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul care ne aduce în față imaginea omului de la fericirea edenică, la săvârșirea păcatului strămoșesc și căderea lui din Rai, până la izbăvirea lui prin Învierea lui Hristos, Cel ce a murit și a înviat izbăvind în chinuri păcatele neamului strămoșesc săvârșite de protopărinții Adam și Eva. Săptămâna a cincea de post este însemnată cu zile de denie. Fiecare duminică din Postul Mare are, la rândul său, o semnificație deosebită, iar Săptămâna Pătimirilor este una deosebit de specială, săptămâna cu trăirea cea mai intensă a creștinului.
- Ce importanţă are Spovedania în Postul Mare, în special pentru tineri?
Posturile fără spovedanie nu își împlinesc rolul lor. Spovedania este de fapt ușurarea sufletului de păcat, acea descărcare a sufletului de tot ce i-a adus întuneric, convulsie, tulburare și dezechilibru. Spovedania trebuie să fie considerată momentul în care omul, mărturisindu-și păcatele, simte iubirea iertării lui Dumnezeu prin harul pe care El Îl dăruiește celui care dezleagă, adică preotului duhovnic. Prin spovedanie suntem datori să refacem legătura cu Dumnezeu și cu semenul nostru și să Îi arătăm Tatălui prea bun că lacrimile pocăinței noastre înseamnă spălarea sufletului de păcat și nădejdea că El ne dezleagă de aceste păcate dacă le mărturisim din inimă. Fără spovedanie, noi nu ne putem bucura de Sfânta Împărtășanie, adică de Euharistie.
Sfânta spovedanie e necesară mai ales în contextul social din zilele noastre pentru tineri. Tinerii sunt azi vânați de mai multe ispite decât în vremurile din urmă. Dacă tânărul nu are o forță spirituală și o credință puternică în Dumnezeu, el devine victimă a atâtor duhuri necurate din lumea aceasta, și de aceea copilul necesită grija părinților, a preotului și profesorului său pentru a nu fi înghițit de aceste duhuri viclene de peste zi și de peste noapte. Pentru adolescenți, Taina Spovedaniei ar însemna o taină a conștientizării, o armă cu ajutorul căreia pot lupta în viața aceasta și își poate zidi chiar personalitatea pe alte coordonate. Tânărul este asemenea unei albine care culege nectarul din viață, din frumos și iubire.
- Învierea constituie răspunsul lui Dumnezeu la greşeala primilor oameni care au ales moartea în locul vieţii. Vorbiţi-ne despre Hristos cel Răstignit şi Înviat, Cel pe care părintele Stăniloae L-a numit „omul tare”, în sensul că a rezistat ispitelor şi durerii. Cum e Hristos cel Răstignit „omul cel tare”?
Iisus Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu și asumându-Și și firea umană, S-a arătat ca prototipul omului ce are posibilitatea de a-și îndumnezei și el firea pentru a deveni un om puternic, tare în față încercărilor și durerilor. Dumnezeu Omul, aflat pe drumul crucii, în fața judecătorilor, pe dealul Golgotei, este Dumnezeu – Omul tare prin iubire. Din iubirea fără de margini L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pe pământ, și din iubire Iisus Și-a asumat păcatele oamenilor, ca prin moartea Sa să ne spele pe noi de tot răul. Prin Învierea Sa, el ne-a dăruit și nouă puterea de a alunga întunericul.
- Care ar fi mesajul Învierii pentru oamenii de azi, ştiind că învierea bucură, dar şi responsabilizează?
În zilele de astăzi, în care de multe ori trăim clipe ale morții, Învierea aduce speranță, responsabilizează atât oamenii cât și popoarele, sugerându-le că trebuie să devină oameni ai luminii, ai Învierii și ai păcii, pentru că moartea și învierea lui Iisus au însemnat împăcarea omului cu Dumnezeu. Dumnezeu a făcut pace, jertfindu-Și Fiul pentru aceasta. Nu poți avea pacea în sufletul tău fără Hristos, Cel care a adus pacea între tine și Tatăl cel Ceresc. În lume nu se poate instala o pace adevărată fără de Hristos, dacă fiecare om și popor nu se împacă cu Dumnezeu. Pacea fără El este o pace firavă, care nu poate supraviețui îndelung.
Mesajul Învierii pentru toți oamenii ar fi acela că, oricât de greu îți va fi în viață, trebuie să crezi în Înviere, pentru că, dacă prin Înviere a fost biruită moartea, atunci necazurile noastre pot fi biruite prin credința din suflete și prin răbdare. Hristos răstignit este chipul răbdării și al sacrificiului adus pentru păcatele noastre. Nouă nu ni se cere un sacrificiu pentru acestea decât postul ca pregătire pentru Înviere, ca iertare a păcatelor, ca împăcare cu semenii, ca sensibilizare a firii noastre la tot ce înseamnă rană în popor, ca mâna întinsă de către noi față de omul aflat în suferință, mână întinsă împodobită cu darul milosteniei noastre.
- Cum sărbătoreaţi Paştele în copilărie?
Așa cum și copilăria se întruchipează precum o primăvară a vieții fiecăruia din noi, cum Paștele este bucuria cea mai frumoasă a primăverii, ce poate fi mai frumos decât să îți aduci aminte cum ne pregăteam de această sărbătoare când eram mici copii, cum ne pregătea mama pentru a primi bucuria Învierii pe care o așteptam cu nerăbdare? Biserica devenea casa tuturor în Săptămâna Patimilor. Ne întâlneam cu Hristos la slujbele de denie, Îl auzeam vorbind prin gura părintelui și prin Evangheliile citite în fiecare zi din Săptămâna Patimilor. Noi, copiii, simțeam binecuvântarea și iubirea lui Hristos și auzeam cuvintele sale „Lăsați copiii să vină la mine!”. Sărbătoarea Paștelui, în copilărie, era bucuria aceea din dimineața în care mama, cu darurile cele mai curate așezate pe masă, cu fața spălată cu ouă roșii, cu bucățele alese, cu Sfânta Cruce, ne saluta responsabil „Hristos a înviat!”, căsuța fiind învăluită de o lumină sclipitoare. Totul era o bucurie: casa primenită, hăinuța la fel. Când eram copii, două sărbători ne aduceau hăinuțe noi: cea a Crăciunului și a Învierii. Eram înnoiți din cap până în picioare, dar și în sufletul nostru. Tare erau frumoase nopțile de Înviere, serile de denie! Până și dobitoacele păreau a găzdui bucuria. Lumea era mai așezată și aștepta mai mult să se împărtășească de la Lumina Învierii. Credința era mai curată, iar iubirea mai mare pentru că Hristos revărsa dragostea lui față de noi.
- În încheiere, dacă doriţi să transmiteţi un cuvânt de învăţătură tinerilor noştri cititori!
Ne bucurăm că acești tineri entuziaști, călăuziți în primul rând de resorturile lor curate lăuntrice, nu s-au lăsat biruiți și au tipărit încă un număr al acestei reviste. Este un lucru binecuvântat și un dar deosebit, pe care niște copii vor să-l dăruiească altor copii, dar și nouă, celor mai mari.
Doresc ca acest număr de primăvară să vă dăruiască fiecăruia o rază de lumină din Învierea Lui Hristos! Să primiți această rază și din lumina dragostei, a credinței, a purității acestor tineri care, în jurul celor care i-au provocat, au luat inițiativa ca, din când în când, să tipărească această revistă prin care Dumnezeu vrea să fie mai aproape de noi și mai ales de copii pe care îi ocrotește de atâtea și atâtea ispite care vin asupra lor.
Interviu realizat de Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie – Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani
