– Învierea dinlăuntru în afară –

– Învierea dinlăuntru în afară –

„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin” ( Rugăciune care se citește în Postul Mare).
„Ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele de moarte”, presupune o răstignire și înviere interioară, un nou mod de a privi realitatea din perspectiva morții și învierii trăite într-o stare sinceră și personală față de lumea materială.

Albert Einstein spunea: „Problemele însemnate cu care ne confruntăm nu pot fi rezolvate la același nivel de gândire în care ne aflam când le-am creat.”
Avem nevoie de un alt fel de înțelegere, de o altă perspectivă, de o stare mai profundă de gândire pentru a rezolva dificultățile prin care trecem, dificultăți ce au rădăcini adânci înfipte în felul nostru de a considera lucrurile și viața.

Învierea noastră interioară înseamnă să începem întâi să lucrăm cu propria persoană, cu tipul rigid al convingerilor sau motivațiilor personale.
Învierea interioară înseamnă a începe un proces neîntrerupt de reînnoire, o ameliorare continuă a mea, o continuă dorință și lucrare spre desăvârșire, lucrare-rugăciune în șoaptă interioră, căutând spre mila și ajutorul Lui Dumnezeu.

Când suntem orientați la Învierea din afară înspre înăuntru, perspectiva noastră se schimbă, găsim oameni nefericiți, veșnic plini de așteptări, concentrați asupra slăbiciunilor celorlalți și asupra împrejurărilor pe care le învinovățesc de propria stagnare, de propriile blocaje și frici.
Învierea din afară înspre înlăuntrul nostru aduce căsnicii nefericite în care fiecare așteaptă ca celălalt să se schimbe, în care fiecare denunță și știe „păcatele” celuilalt.

Învierea din afară înspre înlăuntru aduce conflicte pretutindeni, tensiuni în care oamenii își irosesc timpul și consumă sau epuizează mari cantități de energie în căutarea unor posibilități de a-i constrânge pe ceilalți ca să acționeze doar cum doresc ei.
Învierea dinăuntru înspre afară presupune o schimbare dramatică, o trăire a iubirii, o nouă lume sau un nou univers interior, un spațiu luminos clădit pe principii și valori, pe un crez interior.

 

Pr. Petru Munteanu 19 Aprilie 2019
Săvinești – Neamț

go top