Lupu-şi schimbă părul temporar
În marea cotitura a istoriei Europei de la sfârşitul deceniului al nouălea al secolului XX, Occidentul a scos din mânecă şi asul credinţei împotriva necredinţei: Dumnezeu aflat în Vest vs. Satana aflat în Est.
Promovarea lui Karol Wojtyla ca Papa Ioan Paul al II-lea – o mutare inteligentă pe tabla de şah a lumii – a dat aripi catolicilor polonezi, mai ales că bancherii le-au anulat datoriile de zeci de miliarde de dolari. Aveau impresia că Vaticanul se va muta la Varşovia…
Papa şi Polonia au constituit berbecul prin care s-a făcut breşa în zidul spiritual, ca să poată trece Dumnezeu din Vest în Est.
Uniunea Europeană creştea şi prindea puteri, popoarele ardeau de dorinţa de a trece sub aripile ei protectoare şi promiţătoare… Când a apreciat că nu mai are nevoie de Hristos, L-a eliminat în stil mafiot, curat constituţional, dintr-o trăsătură de condei, şi a început să fluture teancurile de bani noi, pentru vânzare şi cumpărare… Exista riscul ca Hristos să răstoarne tarabele… „Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani /şi, făcându-şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele, şi celor ce vindeau porumbei Ie-a zis: luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie“ (Ioan 2,14-16).
Şi scoţându-L pe Hristos afară, Europa şi-a semnat singură actul de deces, înainte de a se fi născut complet… Când şi-au dat seama de cacialma, tinerii catolici polonezi au trecut la cocktailuri Molotov… Extremişti, neonazişti, terorişti… şi alţi -işti.
În România, „revoluţia“ dirijată de „oamenii de bine“ care „au ieşit în faţă“ când s-a dat semnalul a pornit tot cu Dumnezeu înainte. Până şi Petre (kominternist din schimbul doi) îşi făcea o cruce mare, ducând mâna dreaptă de la frunte până în zona pubiană!
Îngenunchieri prin pieţe, Tatăl Nostru, parastase etc. Etc. România trăia o adevărată Cincizecime!
Trendul era periculos pentru viitoarea Europă, mai ales în cea mai ortodoxă ţară din lagărul socialist, unde până şi Elena Ceauşescu a ţinut să boteze un copil cu preot şi tot ce ţine de botezul creştin-ortodox. Euforia credinţei n-a ţinut mult… Tunurile au fost întoarse spre Biserica Ortodoxă Română. S-a început cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist în ideea că, dacă baţi păstorul, se împrăştie oile… Patriarhul s-a clătinat puţin, dar şi-a revenit. Au fost luate apoi la ţintă construirea de noi biserici şl renovarea celor vechi, reactivarea mănăstirilor desfiinţate, religia şi icoanele în şcoli, catedrala cu în acelaşi timp, a fost repusă în drepturi propagand ateist-ştiinţifică, speriată de avântul religios creştin ortodox majoritar. Aşa că, astăzi, sociologia atee poate scrie, ca în vremurile bune ale propagandei PCR, astfel: „Toate acestea denotă că religia, ca proces cultural de proporţii istorice, presupune drept componente: un trecut, reconstituit imaginativ printr-un mit originar, precum cel al lui Iisus Hristos, astfel încât existenţa să aibă tema un prezent, construit raţional prin norme de comportament precum «cele 10 porunci», astfel încât existenţa să aibă consistenţă; un viitor, proiectat emoţional prin speranţă, precum cea a «vieţii veşnice», astfel încât existenţa să aibă sens” (Sursa https://vvvvw.scribd.com).
În câteva cuvinte, au dat gata „mitul originar”, Iisus Hristos. Victorie! Vai de cei victorioşi! Marx avea dreptate: religia este opium pentru popor. Dar necredinţa e heroină pură (Valeriu Butulescu). Şi drogul, şi efectele lui avansează repede şi sigur dinspre Europa civilizată spre restul lumii. E răspunsul la întrebarea: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?“ (Luca 18,8). Şi, de acum, poate veni oricând, nu peste o mie, nu peste o sută, nu peste cincizeci de ani.
Nicuşor Gliga
Lumea nr. 4/2019
