Primul ajutor contează!

Joi, 20 aprilie 2023, Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv” Săvinești a fost gazda evenimentului „Primul ajutor contează”. Manifestarea a avut ca loc în cadrul parteneriatului încheiat între Parohia „Sf. Voievozi” Săvinești, ca furnizor de servicii sociale și Crucea Roșie Filiala Neamț.

Astfel, doi voluntari ai Crucii Roșii, Tanase Nicoleta – Raluca și Gârbuleț Mihaela Florina, coordonate de domnul Valentin Pîclea, directorul Filialei Neamț, au prezentat beneficiarilor Centrului de zi, câteva măsuri de prim ajutor, pe care este bine să știm să le acordăm. De la înțepăturile de albină, resuscitarea cardiopulmonară, poziția de siguranță a victimei, fracturi, arsuri, până la defibrilare, sufocare sau înec, voluntarii, cu explicații practice, au trecut în revistă mai toate măsurile de prim ajutor.

Este important să știm să acordăm primul ajutor, astfel încât persoanele care au nevoie de ajutor să aibă mai multe șanse de recuperare sau de supraviețuire. Viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului.

Primul ajutor de bază este doar un ajutor temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină.

Mai mult, vârstnicii sunt considerați o categorie vulnerabilă în ceea ce privește sănătatea și siguranța. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nevoia de ajutor și îngrijire poate crește și poate fi dificil să ne descurcăm în anumite situații, mai ales în situațiile de urgență.

În acest sens, primul ajutor a fost perceput de către bunicii săvineșteni ca fiind o parte importantă a vieții de zi cu zi la domiciliu și nu numai. De aceea, fiecare ar trebui să învețe primul ajutor și să fie dispus să administreze îngrijire de bază, până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciului de ambulanță. De asemenea, cunoștințele de prim ajutor sunt folositoare nu numai pentru situațiile de urgență, ci și în gestionarea unor leziuni minore cu care ne putem confrunta în viața de zi cu zi.

Referitor la manevrele cele mai importante de prim ajutor, pentru ca o victimă să poată supraviețui, participanții au declarat că acestea ar fi resuscitarea cardio-pulmonară și oprirea hemoragiilor.

Luarea de măsuri imediate este principiul esențial în acordarea primului ajutor. Pentru a fi capabil de recunoașterea simptomelor și semnelor de bază ale unui accident este vital să ai cunoștințele necesare pentru a nu face ceva greșit.

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

go top