Satul- vis frumos al copilăriei mele
Surprins în poeziile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, dar și în proza lui Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, universul satului românesc dezvăluie frumușețea acestei țări. Fiind cea mai veche componentă a peisajului geografic românesc, este și cea mai vie formă de consacrare a vieții și civilizației. Se știe că este matricea care ajută la formarea personalității omului, iar pentru cei care s-au născut la sat, rămâne un fel de centru al universului.
Satul înflorește pregnant în sufletul oricărui copil care a învățat ghemuit, ținând cartea pe genunchi la lumina opaițului sau care a dormit pe cuptor.
Satul românesc atrage prin mireasma florilor, cerul înstelat, liniștea creată de cântatul greierilor și stilul specific de viață. Casele de la sat, frumoase, luminoase și primitoare reflectă sufletul familiei pe care o adăpostește. În trecut, din casa omului de la sat nu lipseau covata de frământat, cuptorul, fierul de călcat cu cărbune, oalele de lut, candela, icoanele, busuiocul sau mașina de tors, jugul boilor.
Omul de sat, țăranul, este conștient de faptul că munca este o condiție a existenței, o cale de a înfrumuseța firea și un prilej de a pricepe rânduielile așezate de Dumnezeu în lume. El este omul mereu aplecat spre cele sfinte, știe să își ceară iertare, este conștient de faptul că „afară de slujbele Bisericii nu există scară către cer”.
Grație credinței în Dumnezeu, el rămâne un familist convins, cumpătat cu vorba, cu semenii și își irosește cu folos timpul. Țăranul este om al răbdării, al rugăciunii, nu se trufește, nu se mândrește, este curat și senin la suflet. Poate fi pentru oricine un exemplu demn de urmat.
Petre Țuțea spunea că: „atunci când va dispărea ultimul țăran din lume,va dispărea și ultimul om din specia om”.
Să ne înnobilăm sufletul așadar, cu satul românesc care conservă portul popular, folclorul, muzica, obiceiurile și sărbătorile creștine.
Dumitrel Băiceanu, clasa a X-a E
