„Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei, trăiți-vă tinerețea! E a voastră! Și trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale bunei cuviințe. Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele pe care le-ai făcut. Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri. Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți curioși! Cât se poate de curioși. În știința voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educație, fiecare unde îl trage inima, dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo unde este în primejdie. Oricât ai fi de
curios, nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere. La vârsta fragedă, vă pândesc anumite primejdii. Lipsa de discernământ, curiozitatea nesăbuită, viciile care se infiltrează încetul cu încetul. Dragii mei, vine o
vreme când începi să bagi de seama că ai mers prea departe și că trebuie să te oprești. Dar vreau să vă spun acum un singur lucru, din ce în ce mai mult se dau semnale de alarmă în țara noastră că tinerii încep să devină toxicomani, să fie consumatori de droguri, țineți minte de la mine! Din orice deprindere rea și din orice viciu există o cale de întoarcere! De la consumul de droguri nu există cale de întoarcere!
Opriți-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieții noastre sociale!
Este un îndemn pe care ni-l cer și vremurile de astăzi în care în special tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viața ușoară, la viața lipsită de preocupări stabile și serioase. Se vorbește de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu poate să-și facă un plan. Ei bine, scuturați-vă, iubiții mei tineri și tinere, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții și pătrundeți în firea voastră lăuntrică.
Vă va prinde bine și acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu, atunci când vă vor veni bătrânețile și veți simți că vă este sfârșitul aproape și veți privi în urmă și veți constata că Dumnezeu v-a făcut viața cât pasul de-o palmă și că nu ați lăsat sau nu ați realizat mare lucru în urma voastră. Dar dacă vă veți cunoaște ființa întreagă, în adâncul ei, atunci vă puteți clădi o viață adevărată, puternică, solidă, rodnică și atunci către sfârșitul vieții veți putea să vă apropiați împăcați, nu de neant, ci de împărăția lui Dumnezeu, cu gândul că v-ați împlinit misiunea și v-ați trăit cu adevărat viața care trebuia trăită și care este una singură. Să vă pregătiți pentru primirea Împărăției lui Dumnezeu, care este printre noi, prin biserica lui Hristos și pe care o așteptăm în viața veacului ce va să vie, Amin!” – Mitropolit Bartolomeu Anania.
„Tânărul de astăzi nu mai știe ce înseamnă cu adevărat dragostea.
Egoist și individualist, ghidat numai de propriile interese și plăceri, tânărul crescut în fața micului ecran este incapabil să se descurce singur în viață. În privința relației de dragoste, lucrurile stau cu mult mai rău.
Cu toate că-și cheltuiește o mare parte a tinereții cu această problemă, nu știe mai nimic despre ce înseamnă cu adevărat dragostea, nu știe practic să iubească pentru că nu a învățat să rabde, să ierte, să se jertfească, să-l compătimească pe celălalt, să-i asume neputințele și să-l sprijine.
Crezând că dragostea se reduce la povestea sentimentală încheiată cu o relație sexuală, la distracție și plăcere, acest tânăr este permanent deziluzionat de persoana celuilalt și de propria persoană.
De fapt, aceasta este drama cea uriașă dintre pretențiile sau drepturile pe care televiziunea l-a învățat să și le revendice și capacitățile mentale, disponibilitățile emoționale, afective și abilitățile practice pe care tot televiziunea i le-a modelat.
Ai curajul de a-L mărturisi pe Dumnezeu în lumea noastră?
Trăim într-o lume în care creştinismul nu este iubit, în care modernismul, ştiinţa şi libertinajul lovesc cu putere în creştinism.
Contemporanii noştri îşi bat joc de noi, zic că a crede în Dumnezeu înseamnă că eşti înapoiat mintal.
Într-adevăr sunt oameni de ştiinţă, oameni cu foarte multă carte, care nu reuşesc să facă saltul peste hotarele cunoaşterii lor intelectuale, fizice şi senzoriale.
Dincolo de toate acestea văzute te întrebi ce este, dar ei nu se întreabă. Dracul îi ţine pe loc, nu le dă voie să ajungă la Dumnezeu, fiindcă ei înşişi se tem.
Nu este aşa de simplu să renunţi la tot, să faci saltul în divinitate.
Nu este simplu pentru noi să renunţăm la toate, nu? Să renunţi la orgoliu, la poziţia ta, la situaţia ta economică şi să zici: „Azi e duminică, nu lucrez, mă duc la biserică! Azi e sărbătoare, nu mă duc la petrecere, mă duc la biserică să-L slăvesc pe Dumnezeu! Toate celelalte le fac în alte zile”. Este greu să facem lucrul acesta.
Uitaţi-vă câţi oameni sunt în biserici în zile de sărbătoare şi câţi stau pe la casele lor! Nu au nici o scuză, pentru că astăzi educaţia religioasă este liberă.
Aud vorbindu-se pe stradă, văd şi la televizor vorbindu-se despre Dumnezeu de sărbători şi nu vin la biserică. Ei nu pot face parte dintre aceia despre care Scriptura spune că nu li s-a vestit cuvântul lui Dumnezeu şi nu sunt vinovaţi.
Li s-a vestit cuvântul lui Dumnezeu, cunosc acest cuvânt, ştiu care le este datoria, dar nu se pot despărţi de lumea lor, de situaţia lor, de idolatrismul lor. Şi au făcut idoli din avere, din poziţia socială, din frumuseţe, pictură, artă, muzică, uitând că deasupra acestora, Cel mai frumos şi Cel mai bun este Dumnezeu.
Într-o lume în care nu ni se cere martirajul, ni se cere măcar curajul de a mărturisi în faţa ateilor pe Dumnezeu şi de a suporta batjocura celor care nu ştiu nimic, decât numai ceea ce văd şi cunosc cu mintea. Pentru că noi cunoaştem prin credinţă mai mult decât orice, cunoaştem pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos – Adevărul.”
(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 106)
