Sfinții 40 de mucenici din Sevastia, călăuzitori spre Împărăţia Cerurilor
„Purtătorilor de chinuri, cinstiţi patruzeci de ostaşi ai lui Hristos, prin foc şi prin apă aţi trecut şi v-aţi arătat împreună locuitori cu îngerii. Cu care rugaţi-vă lui Hristos, pentru cei ce vă laudă pe voi cu credinţă. Slavă Celui Ce v-a dat vouă tărie; Slavă Celui Ce v-a încununat pe voi; Slavă Celui Ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri!” (Troparul Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia)
Sfinții 40 de mucenici sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 Martie.
Cei 40 de mucenici din Sevastia (în greaca veche Ἅγιοι Τεσσεράκοντα) au fost un grup de soldați romani din Legiunea a XII-a Fulminata (Înarmată cu fulger) care a fost martirizat în anul 320 din cauza credinței creștine și este menționat în martirologiile tradiționale. Acești martiri au trăit pe vremea împăratului Licinius (308- 324), prigonitor aprig al creștinilor.
Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Doarece au refuzat, au fost întemnițați timp de 8 zile și bătuți cu pietre. Dreapta credință i-a întărit mereu. După mai multe chinuri, guvernatorul i-a condamnat la îngheț, obligându-i să intre în apa lacului Sevastia. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de soldați a ieșit din apă din cauza gerului. A fugit spre baia caldă, pusă spre ispitirea lor de către cei care se închinau idolilor. A murit imediat ce a intrat în apă. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”.
În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții lumină din cer încălzește apa și că una dintre cununi, din cele 40 pogorâte asupra mucenicilor, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Trupurile lor au fost arse, iar cenușa și oasele aruncate în lac.
Cei 40 de Sfinți mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.
În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.
Colacii în forma cifrei opt
Amintirea Sfinților 40 de mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare, constând în pregătirea unor produse alimentare din: făină de grâu – bobul de grâu zdrobit este simbolul morții, dulciuri – ele amintesc bucuria biruinței, și condimente, mai ales scorțișoară – simbol al suferințelor. Pregătite sub formă de opturi, sugerând coroanele oferite martirilor, sau de pâinișoare scufundate într-o compoziție de aspectul apei înghețate, amintind lacul în care au murit ostașii credincioși, ele se consumă în familie și se împart la vecini.
Așadar, pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.
Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.
Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.
Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).
Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.
Înțelesul adânc și mișcător al acestui obicei este uitat de mult, dar rămâne o dovadă a credinței profunde a strămoșilor noștri și a puterii lor de creație artistică. El este în măsură să exprime legătura strânsă între durerea morții și bucuria învierii cu Hristos, între suferința trecătoare și coroana biruinței ce ne dăruiește viața cea fără de sfârșit.
Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani
