În această seară de 11 iulie 2025, comunitatea din Parohia „Sfinții Voievozi” Săvinești și nu numai, s-a adunat cu sufletele împovărate de durere pentru a aduce un ultim omagiu părintelui Ioan Mihai Măriuța, cel care a fost un slujitor devotat al Bisericii și un păstor iubitor pentru credincioșii săi.
GALERIE FOTO
Într-o atmosferă de profundă reculegere și durere, credincioșii s-au adunat în această seară la Privegherea părintelui Ioan Mihai Măriuța, o slujbă săvârșită cu evlavie de un sobor de preoți. Gazda acestui moment de comuniune duhovnicească a fost părintele paroh Petru Munteanu, care, alături de părintele stareț Arhimandrit Hariton Negrea și părintele Ilarion, ambii de la Mănăstirea Petru Vodă, precum și de părintele Ifteme Albert de la Parohia Râșca din Tg. Neamț, părintele Silviu Andriescu de la Parohia Stroești, jud. Vaslui, părintele Mihai Meraru de la Parohia Dragomirești, jud. Neamț și părintele Alin Grecu de la Parohia Dobreni, jud. Neamț, a condus cu smerenie această slujbă de pomenire și rugăciune.
În cuvântul adresat credincioșilor prezenți la slujba de priveghere, Părintele stareț, Arhimandritul Hariton Negrea, a amintit că viața noastră este ca un câmp pe care crește ceea ce sădim: faptele bune sunt ca florile, iar păcatele sunt ca spinii și mărăcinii. Toți greșim și avem slăbiciuni, dar cel credincios își curăță sufletul prin spovedanie și prin citirea Sfintelor Scripturi. Astfel, câmpul vieții noastre devine curat și frumos înaintea lui Dumnezeu.
Tot el spune că, așa cum Hristos a trecut prin suferință și noi vom avea necazuri și momente grele. Dar Dumnezeu nu ne lasă singuri: ne trimite un „înger” – poate un om, o veste, o întâmplare – care ne aduce mângâiere și puterea de a merge mai departe. Crucea vieții trebuie dusă cu răbdare până la capăt, pentru că ea ne deschide drumul spre mântuire.
„Noi toți avem un câmp al vieții. Pe câmpul vieții noastre se găsesc și flori, și spini, și mărăcini, după cum a fost și viața omului, îmbinată cu binele și cu răul, cu faptele bune și cu cele rele. Cel care este credincios a fost atent să aibă un câmp verde, curat, înflorit, mergând la preotul duhovnic să se spovedească. Știm toți că avem slăbiciuni, dar nu toți realizăm că trebuie să fim periodic la preotul duhovnic, ca să arate câmpul nostru cât mai frumos. (…) Dacă noi citim aceste texte biblice, mai ales din Noul Testament, ni se iartă din păcatele noastre. Nu știm care da și care nu, dar sigur o parte dintre ele.”
„Noi, care credem în Dumnezeu, prin ce a trecut Iisus Hristos la momentul vieții Lui, și noi vom trece prin lucrurile acestea. (…) În viața aceasta, când ești atât de întristat, atât de răpus, Dumnezeu îți trimite un înger. Vine printr-un om, printr-o veste minunată, care ușurează momentul. În rest, e o cruce care se duce până la capăt. Până la capăt.”
Părintele Munteanu, prin omilia sa, ne-a îndrumat să privim dincolo de amărăciunea acestei despărțiri, să înțelegem sensul suferinței și rostul vieții creștine, care este o necontenită luptă pentru credință și o pregătire pentru întâlnirea cu Domnul.
A subliniat faptul că moartea, deși o durere firească pentru cei rămași, este pentru credincios o trecere către viața veșnică, către bucuria fără de sfârșit în împărăția cerurilor. Cuvintele părintelui vor fi pentru noi o sursă de mângâiere, întărire și nădejde, în timp ce ne rugăm pentru odihna sufletului celui plecat, ca și pentru sufletele noastre în suferință.
„Preacuvioase Părinte Stareț, Preacuvioase Părinte, Preacucernici Părinți, iubiți credincioși,
Ne aflăm astăzi adunați aici cu inimi grele și suflete îndurerate, nu pentru a plânge sfârșitul, ci pentru a cinsti viața și slujirea plină de râvnă a fratelui și părintelui nostru drag, Ioan Mihai, chemat mult prea devreme la cele veșnice. Este o durere cumplită să vedem un copac tânăr, abia înflorit, smuls din rădăcinile pământului. Este o taină adâncă, pe care mintea omenească cu greu o poate cuprinde.
Ne întrebăm adesea de ce Dumnezeu cheamă la El suflete atât de tinere, pline de viață, de zel și de făgăduințe. Răspunsul nu este lesne de găsit în logica noastră pământească. Însă, în lumina credinței noastre ortodoxe, știm că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, un plan pe care nu întotdeauna îl înțelegem pe deplin în timpul vieții.
Poate că drumul său pământesc a fost scurt, dar a fost plin de rod duhovnicesc. Poate că misiunea sa a fost împlinită într-un timp mai scurt decât ne-am fi imaginat noi.
Părintele Ioan Mihai a fost un slujitor al lui Hristos cu o inimă plină de iubire și o râvnă apostolică.
A ales calea preoției nu ca pe o profesie, ci ca pe o jertfă, o dăruire totală lui Dumnezeu și oamenilor.
A fost un luminător în comunitate, un păstor blând pentru enoriași, un prieten devotat pentru toți cei care l-au cunoscut.
Prin slujirea sa, prin cuvântul său plin de putere și credință, prin exemplul său de viață curată, a adus multă mângâiere și nădejde credincioșilor de aproape și de departe, enoriașilor săi, fiilor și fiicelor duhovnicești pe care le-a îndrumat.
A fost un model de credință, de smerenie și de dăruire jertfelnică.
Părintele nostru, chiar dacă a avut o viață scurtă pe pământ, a împlinit cu sârg voia lui Dumnezeu, slujindu-L cu toată ființa sa.
Durerea este mare pentru noi, cei care l-am iubit și l-am cunoscut, dar să ne încredințăm voii și atotputerniciei Domnului. El este Cel care dă și Cel care ia. Să credem că, în înțelepciunea Sa infinită, a considerat că slujirea părintelui Ioan Mihai pe pământ s-a încheiat pentru a-l chema la o slujire mai înaltă, în ceata îngerilor, în Împărăția Cerurilor.
Să ne rugăm pentru odihna sufletului său, ca Mântuitorul să-l așeze în ceata drepților Săi, acolo unde strălucesc fețele celor ce L-au iubit și L-au slujit cu credință.
Să păstrăm vie amintirea sa, să-i ducem mai departe învățăturile și să-i urmăm exemplul de viață creștinească.
Să ne aducem aminte de zâmbetul său, de bunătatea sa, de cuvintele sale pline de încurajare.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească cu drepții și să-i facă parte de veșnică pomenire în Împărăția Sa!
Veșnică pomenire!
Amin.”
Această priveghere, cu aerul său solemn și plin de smerenie, a fost un moment de adâncă comuniune între cer și pământ, o clipă de tăcere și rugăciune în care sufletele noastre au căutat alinare și speranță în fața despărțirii.
Privegherea ne cheamă să ne întărim credința și să ne încredem în mila și înțelepciunea lui Dumnezeu, Care primește sufletele în veșnicie și le odihnește în lumina Sa nepieritoare.
Să păstrăm vie amintirea părintelui Ioan Mihai Măriuța în inimile noastre și să continuăm să ne rugăm pentru odihna sufletului său, știind că prin jertfa și viața lui plină de har a lăsat o amprentă de neșters în comunitățile în care a crescut și a slujit.
Veșnică pomenire!
