
- carmen
- februarie 22, 2026
- 7:35 pm
Suferința vine dintr-o pierdere de perspectivă.
Suferința este o clipă de chin căreia îi permitem să devină totul.

Sursa foto: AI
Când simțim suferință, fie ea trupească sau emoțională, este bine să ne deschidem mai larg orizontul, depășind doar ceea ce ne doare.
Când ne-a intrat un spin sub piele, în timp ce încercăm să-l scoatem, este de folos să ne amintim că durerea este o mică parte din întregul trup care nu este spinul, din sufletul care are o stare trecătoare nefericită, dar care nu este spinul, și din lumea minunată care ne înconjoară și care nu este spinul.

Dobândim pacea când perspectiva noastră nu se relativizează la un anumit aspect singular, ci se afirmă spre întreg.
Când ne deschidem precum un evantai și admirăm frumosul care ne înconjoară, oferim și primim iubirea în multitudinea aspectelor care o înveșmântează și o definesc, trecem altfel prin orice suferință.
Preot Petru Munteanu
Alte articole: https://samariteanulmilostiv.ro/vindecarea/
și https://solidaritatesociala.ro/arta-jocul-si-prietenia-o-zi-de-creatie-si-voie-buna/
