Cuv. Efrem Sirul. Efrem minunatul a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se sârguia de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă (Vieţile sfinţilor, V, pp. 1450, 1452). Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune, iubitor de viaţă duhovnicească. 
Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca nişte poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări şi răspunsuri, pe care le însoţea cu cântări din harfă. Şi atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor şi a fost numit „harfa Domnului Sfânt” (Proloagele, V, p. 97).
Cuv. Paladie. Paladie pustnicul, cu rugăciune a înviat pre un mort; pentru că un neguţător oarecare fiind ucis pentru aur şi aruncat noaptea înaintea uşii, la chilia cuviosului, iar oamenii aflând dimineaţa pre cel mort, au prins pre Paladie ca pre un ucigaş şi vrea să-l muncească dupre legea cetăţii. Iar sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a înviat pre cel ucis şi aşa s-a izbăvit de năpăstuire. Apoi făcând şi alte multe minuni cuviosul, s-a dus către Domnul (Vieţile sfinţilor, V, p. 1477).
Cuv. Iacov sihastrul. Acest cuvios lepădându-se de cele lumeşti, a locuit într-o peşteră cincisprezece ani. Cuviosul în bună petrecere şi-a dat duhul lui Dumnezeu, prea multe minuni şi după moarte făcând (Mineiele, V, p. 438).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
