– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai –

Postul Mare este întoarcerea acasă, este un drum spre Rai și după cuvântul „fă Rai cu ce ai “, eu aș mai adăuga și „fă Rai și cu ce ești”.

Postul Mare este de fapt o pregătire pentru Sărbătoarea Învierii, noi postim în pregătirea noastră de Înviere cu Hristos, după cum murim cu El și ne îngropăm cu El, înviem cu El, numai așa putem trăi frumusețea Postului Mare.

Ca să înțelegem Postul Mare, primim anumite îndrumări, sfaturi despre felul cum trebuie să postim.

Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, prin glasul Mântuitorului Iisus Hristos, că dacă noi vom ierta celor ce ne-au greșit și Tatăl nostru cel din Ceruri ne va ierta nouă greșelile noastre.

Și pentru ca să accentueze importanța acestei iertări pe care o lucrăm asupra noastră și a aproapelui nostru, Mântuitorul fololsește o frază negativă, zicând:

„Iar dacă voi nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri nu va ierta greșelile voastre.”

Duminica aceasta se numește și Duminica Iertării, pentru ca să înțelegem că cea mai importantă condiție pentru intrarea noastră în Postul Mare este iertarea.

Iertarea este legată de iubire, iar noi uneori nu știm să iertăm pentru că nu știm să iubim.

Când trăim iubirea lui Dumnezeu, trăim și iertarea semenilor. Dar când nu trăim în iubirea lui Dumnezeu, nu știm să iertăm pe semenii noștri.

Noi experimentăm această dramă a neputinței sau a neiertării, pentru că de mici am fost condiționați poate, în familie sau la serviciu, în viața noastră de zi cu zi, am fost instruiți să lucrăm dependenți de iertarea condiționată.

Actul iertării a fost socotit un drept pe care îl are tata sau mama, bunicul sau bunica, frații mai mari, rude sau prieteni.

Actul iertării pentru mulți încă, este socotit ca fiind un merit, un privilegiu pe care și-l arogă cineva, care iartă sau are dreptul să ierte pe celălalt. Ca să fii iertat în înțelegerea acestora trebuie să îndeplinești anumite condiții.,trebuie să treci prin multe etape care trimit spre o autoritate punitivă a acestui act de clemență.

Această lipsă de iubire, manifestată prin diverse condiționări și forme sterile, a dus la înțelesul greșit al iertării. Iertarea a ajuns ca un drept ce se așează în codul de procedură penală sau civilă.

Din perspectiva duhovnicească, atunci când omul iartă, ne spune Sfânta Biserică, își face lui un bine. Actul iertării este și un act al vindecării, atât pentru cel care-l oferă, cât și pentru cel care-l primește.

Doar prin iertare omul poate să meargă mai departe, să lase trecutul plin de bocete, epuizant prin autocompătimire și să pășească cu încredere și iubire spre vindecarea proprie.

Poate avem și noi în jurul nostru prieteni sau oameni care ne spun, ne repetă continuu ce suferințe au, ce probleme au, le poartă continuu și în discuțiile cu cei din casă și în discuțiile cu cei de la serviciu sau la locul unde sunt, își plâng neputințele și încercările. Iertarea înseamnă să le lași pe toate, să nu te mai plângi, autocompătimești, să îți asumi responsabilitatea ca act al vindecării, să ai încredere în lucrarea providențială a lui Dumnezeu.

Iertarea înseamnă să poți să faci un pas înainte, să fii fericit și vindecat.

Când omul hotărăște să facă lucrul acesta, adică să trăiască iubirea lui Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu, intră în panică pentru că se întreabă ce-o să mai vorbească cu prietenii, ce-o să mai vorbească cu rudele, dacă nu are niciun necaz sau vreo supărare de povestit…

Ce să vorbească? Poate sa încerce să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este pretutindeni și nu uită pe nimeni. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă apoi prin stările de frumos, de bine, de pace pe care omul le experimentează când trăiește iertarea.Iertarea este un cadou pe care omul și-l face lui.

Poți să înțelegi, dacă ești pe drumul cel bun al iertării, doar dacă ai faptele iertării. Faptele iertării încep cu o rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat. O rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat, care te-a umilit, care te-a batjocorit, care ți-a spus că n-ai nicio șansă și niciun talent, că ești un nimeni și un nimic, o rugăciune pentru cel care te-a lovit sau poate ți-a provocat suferință.

Adunăm în noi multe răni și aceste răni provoacă chinuri mari… de ce? De ce alegem chinul sau chinuirea?

Există două categorii de oameni, spune Sfânta Biserică, putem să fim foarte sinceri și să vedem în ce categorie suntem. Categoria celor care caută mântuirea sau vindecarea sufletului, că aceasta înseamnă mântuirea, vindecare. Vindecare prin iubirea lui Dumnezeu. Această iubire a lui Dumnezeu Care ne-a dat ziua de astăzi și care ne binecuvântează continuu. Și în această iubire a lui Dumnezeu să trăim pacea și liniștea, frumosul și armonia cu tot ce ne înconjoară. Categoria celor care caută mântuirea sau categoria celor care caută chinuirea. Chinuiții…, categoria chinuiților.

Ca să intrăm în Postul Mare, noi suntem invitați să ieșim din clubul chinuiților. A ieși din clubul chinuiților înseamnă să faci un pas mare înainte, să lași rănile trecutului acoperite de balsamul iubirii lui Dumnezeu, să ai încredere în Providența Divină și să fii fericit.

Să faci un pas mare, să respiri iubirea de Dumnezeu..  Nu poți intra în Sfântul și Marele Post decât fericit!

Aceasta vrea să spună Sfânta Evanghelie de astăzi. Când intri în Postul Mare, intri într-o îmbrățișare cu Dumnezeu și lași rănile amintirilor trecute, le pui la picioarele Sfintei Cruci, lași spaimele, fricile și orgoliile, neputințele duhovnicesti, și trăind iubirea aceasta a lui Dumnezeu, începi să te rogi pentru cei care nu știu ce e rugăciunea.

Orice act de agresiune fizică sau emoțională pe care l-ai experimentat din partea cuiva nu a fost posibil decât într-un spațiu lipsit de rugăciune. În această lipsă de iubire și de rugăciune, ți-au făcut ție sau mi-au făcut mie rău, dar fără să știe cei ce au înfăptuit sau lucrează aceste agresiuni, este faptul că și-au îmbonlăvit neamul lor, își otrăvesc rădăcinile sufletului, distrug prin inconștiență, prin răutate, ce au ei mai de preț…

Când omul trăiește iubirea de Dumnezeu, poate să înțeleagă ce înseamnă iertarea. Să ții minte un lucru: nu poți să ierți decât dacă simți iubirea lui Dumnezeu.

Există la noi așa o „tradiție”, când începe Postul Mare se întâlnesc credincioșii la biserică și zic hai, iartă-mă, și tu iartă-mă, să mă pot împărtăși, după aceea mai vedem noi… Dar acum iartă-mă…

Dumnezeu să te ierte!

Nu aceasta este starea de vindecare.

Noi nu facem trocul ca să ne împărtășim, ci noi facem drumul ca să ne vindecăm trăind Iubirea lui Dumnezeu.

Și drumul acesta al vindecării începe cu starea aceasta de iubire a lui Dumnezeu.

Să ții minte! Cinci minute de supărare, de neiertare, spun Sfinții Părinți, anulează cinci zile de post. Post aspru, post greu…

Cinci minute de supărare. Cinci minute de mânie. Cinci minute de rană a sufletului care îl face pe om să se simtă nefericit și să-și plângă nefericirea la toată lumea.

Sfinții Părinți și Sfânta noastră Biserică sunt exemple de iertare. Sfinții Părinți sunt exemple de iertare oriunde au fost. De exemplu, au fost luați și aruncați în temniță, au fost luați și batjocoriți, loviți și ei erau în iubirea lui Hristos și în această iubire a lui Hristos se rugau din toată inima pentru cei care erau rupți de iubirea lui Hristos. Chinuiți… poți vorbi de chinuri când trăiești rugaciunea? Cănd devii o torță…

Chinul, adică lipsa rugăciunii, este o stare care duce la boli adânci.

Iubirea lui Dumnezeu înseamnă să fim conștienți că Dumnezeu ne iubește. Să fim conștienți că bătaia de inimă pe care noi astăzi o avem este iubirea lui Dumnezeu. Tot ce avem în jurul nostru este din iubirea lui Dumnezeu și să avem încredere în această iubire a lui Dumnezeu! Să avem încredere în această lucrare proniatoare a lui Dumnezeu în viața noastră. Doar atunci putem să iertăm și prin vindecare devenim fericiți, trecem de la clubul chinuiților la adunarea fericiților.

Înainte de a veni comuniștii care au făcut colectivizarea, bolșevicii, care au intrat cu cizmele murdare în bisericile și în sufletul neamului românesc, în fiecare zonă muntoasă, deluroasă, existau pustnici, părinți rugători.

Acești pustnici, părinți rugători, care trăiau retrași în sihăstrie, în locuri izolate, în rugăciune pentru noi toți, schimbau totul în bine pe o rază de sute de kilometri. Când un om simte iubirea lui Dumnezeu, el poate să schimbe totul în jurul lui, de la mersul la serviciu, de la mersul la piață, de la vorbit, de la lucrat. Când omul trăiește în iubirea lui Dumnezeu, schimbă neamul întreg. Când au venit atunci comuniștii, bolșevicii, ce au făcut? I-au luat pe toți sfinții, pustnicii și i-au băgat în pușcării, i-au legat acolo, i-au băgat în locul unde nu mai puteau aduce alinare sufletelor întristate și necăjite celor care luau drumul spre sihastrii.

Să fii chirurg duhovnicesc, să vindeci, este o sinergie, o împreună lucrare în Duhul iubirii Lui Dumnezeu. Drama neamului nostru nu este că avem puține biserici, ci că nu avem suficienți duhovnici.

Bolșevicii ne-au dat nouă în loc frica. Frica! Ai grijă ce spui, cum spui, ai grijă unde te duci, ai grijă că o să o pățești dacă nu îți vezi de treabă, dacă nu ești indiferent.

Frica nu are nimic de-a face cu iubirea. Când omul iubește nu are frică. Când omul îl iubește pe Dumnezeu și simte iubirea lui Dumnezeu, scapă de cea mai mare plagă a vieții sale care este frica.

Noi suntem conduși și se dorește ca această lume fără Dumnezeu să fie condusă prin frică, prin spaimă, să tremurăm cu toții sub pătură, să tremurăm când mergem pe stradă, să fim fricoși, și în această frică să fim conduși spre iad pentru că omul care nu trăiește iubirea lui Dumnezeu nu știe drumul către Rai.

Înțelegem, deci, că o condiție a intrării în post este racordarea la iubirea lui Dumnezeu.

Această iubire a lui Dumnezeu transformă familia într-o biserică, această iubire a lui Dumnezeu sfințește viața noastră. Și această iubire a lui Dumnezeu ne descoperă postul.

Deci, când postești, să nu te arăți oamenilor că postești, să fii supărat, să mergi ghebos sau nespălat, trist pentru că postești… Postul nu este un supliciu, postul nu este o pedeapsă, postul este o îndrăgostire. Nu poți să înțelegi postul decât dacă ai fost îndrăgostit. Sau dacă-ți aduci aminte cum era când erai îndrăgostit. Noi de mici am simțit iubirea, îndrăgostirea… Iubirea față de un bunic, bunică, față de tată sau mamă, față de un părinte duhovnic. Iubirea care prin întâlnirea cu cel iubit se transforma în fericire. Lacrimi de fericire…

De cele mai multe ori suntem rezultatul iubirilor noastre…

Mai ții minte ? Când nu mai aveai poftă de mâncare, când nu mai aveai poftă de nimic, erai cu gândul către o iubire și acea iubire era cu gândul către tine. Este o mare diferență dintre post și înfometare…

Postul înseamnă să trăiești iubirea lui Dumnezeu încât să nu mai ai poftă de mâncare. Când ești cu Dumnezeu și mergi cu el la drum și la cale și ești în inima Lui și în iubirea Lui, postul se simte ca un zbor, un zbor înălțător și luminos, în starea aceasta a iubirii care vindecă totul și care ne mântuiește pe noi. Postul înseamnă bucuria aceasta de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Postul înseamnă atenția noastră sporită ca să nu pierdem pacea și liniștea inimii. Pacea e milostivă și poți să pierzi pacea inimii când intri în griji și intri în frică și intri în caruselul acesta amețitor care se desfășoară în jurul nostru, carusel al grijilor mici și mărunte care-ți iau bucuria vieții ca dar de la Dumnezeu.

Înțelegem postul ca o declarație de iubire față de Dumnezeu, Creatorul nostru. Ne spune Sfânta Evanghelie mai apoi, prin glasul Mântuitorului, să avem grijă unde este inima noastră.

De ce să avm noi grijă unde este inima noastră? Ce, e rău să ai bunuri și e rău să ai proprietăți? Ești mai comod, ești mai bine, ești mai relaxat. Nu este problema proprietății sau a bunurilor, spune Sfânta Evanghelie ci este prolema esenței sau a stării pe care omul o are în relația sufletului său, în inima, în iubirea lui. Când omul iubește, iubirea lui Dumnezeu lucrează, primește daruri mari și mici, dar ele vin ca daruri sau pleacă ca niște retrageri, dar inima omului este tot în Dumnezeu și tot în binecuvântarea lui. Când omul își raportează iubirea lui la bunurile materiale, atunci el poate să-și piardă mințile. Țin minte că eram student la Sibiu și după revoluție se înființase o capelă la spitalul de psihiatrie. Părintele slujitor de acolo invita duminical câțiva studenți să ajute la slujbă. Am mers și eu de câteva ori la slujbă, la spitalul de psihiatrie. Mulți oameni de vază, oameni realizați, care și-au pus inima într-un cont bancar sau funcție publică, și-au pus inima într-o casă, și-au pus inima într-o iubire vremelnică, nu în cea veșnică și și-au pierdut mințile, erau internați acolo.

Hristos ne spune nouă să avem grijă ca inima noastră și comoara noastră să fie în Dumnezeu. Să lucrăm ca pentru Dumnezeu să fim în Dumnezeu ca să intrăm în Sfântul și Marele Post.

Iubiți credincioși și credincioase, cea mai mare dramă a umanității, a Bisericii astăzi este drama lipsei de iubire. Oamenii nu mai înțeleg iubirea lui Dumnezeu. Sau raportează iubirea lui Dumnezeu la iubirea contractuală.

Auzi întâmplare:
Era în perioada Postului Mare, anul trecut, și a venit o credincioasă, s-a spovedit, după care a venit soțul ei și mi-a zis așa:
– Părinte, am postit, dar de gura nevestei; eu n-am nicio treabă cu postul. A făcut nevasta mâncare de post, am postit și eu.
I-am spus că, dacă nu a postit din iubire de Dumnezeu, ci de gura nevestei, nu pot să-l împărtășesc.
– Părinte, e grav dacă nu mă împărtășiți? Voi avea necaz acasă. O să zică: „Din ce cauză nu m-ați împărtășit? Ce am făcut rău? Ce s-a întâmplat cu mine?”

Iubirea aceasta, postul contractual nu are nimic de a face cu întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Noi nu intrăm în Postul Mare că așa este obiceiul din bătrâni, ci noi intrăm în Postul Mare înțelegând setea și foamea noastră de Dumnezeu Care este izvorul vieții noastre, Care este vindecătorul nostru, Care este izvorul înțelepciunii noastre. Și intrăm în Postul Mare nu contractual, cum ne-au învățat iubirile cele mici și mărunte, cu care ne ciocnim în jurul nostru. Sau poate n-am cunoscut niciodată iubirea aceasta milostivă, veșnică și necondiționată pe care ne-o oferă Dumnezeu.

De aceea, astăzi, Sfânta Evanghelie, am putea spune că este o piatră de hotar, să ții minte: Sfânta Evanghelie de astăzi este o piatră de hotar, este atât de greu de trecut dincolo, încât să nu ne amăgim. Să nu ne amăgim!

Intră în starea celor care caută mântuirea ca să scapi de starea chinuiților. Intră în starea aceasta în care simțim iubirea lui Dumnezeu. Când bunica acum își urcă blidele de dulce în pod și le coboară pe cele de post, când ia postul, crucea cu Hristos, ea își vindecă tot neamul ei!

Toți nepoții, toți strănepoții, toate rădăcinile omului se vindecă când iei postul iubirii cu Hristos, iar această vindecare se transformă în Înviere!

Rugăm dar, ca Milostivul Dumnezeu să ne ajute să vindecăm neamul de care noi ținem, astăzi nu mai avem credincioși care doresc să-și vindece neamul! Avem puțini care înțeleg asumarea responsabilității neamului!

Tu când ții postul, tu îți sfințești neamul! Când trăiești cu Hristos, tu ți-ai ridicat neamul la Înviere! Și sfințirea noastră stă în acest drum în Postul Mare în Hristos.

Noi de aceea am ajuns unde suntem astăzi, pentru că suntem risipiți, ne-au pierit duhovnicii, ne-au pierit sfinții neamului, ne-au pierit bunicii, strămoșii noștri și suntem înconjurați numai de răceală și de moarte, de invidie și de iubiri mici, mici, mici, mici, care au pretenții ca să ne ierte să facem acte mari și să dovedim penitență continuă pentru iertarea lor.

Când luăm iubirea lui Hristos, Hristos devine intimitatea noastră,învățăm să iertăm pe cei de lângă noi și să ne rugăm pentru ei și intrăm în Postul Mare, intrăm luminători și luminoși pentru că sfințim neamul din care ne tragem.

Rugăm dar ca Milostivul Dumnezeu, care ne-a adus astăzi la sfânta biserică să ne ajute să ținem Postul Mare. Cinci minute de supărare anulează cinci zile de post. Cinci minute de supărare…, de lipsă de stare a rugăciunii, de automatism și indiferență…

Supărare, invidie, bârfă, ceartă, fii atent cum pășești în Postul Mare! Să fim atenți la drumul nostru, la frumoasa călătorie în Sfântul și Marele Post. Să fim atenți la starea noastră interioară și să lăsăm plângerile și văicărerile, să intrăm în îmbrățișarea caldă și iubitoare a lui Hristos.

Să intrăm în spațiul Învierii cu întreg neamul nostru! Hristos-Domnul să ne binecuvânteze pe noi, pe toți, Amin!