– Vulpea și nevăstuica – fragment din cartea „Bunicul din Cer”

În marea pădure a vieții, unde fiecare frunză care cade este o poveste, o pagină din destin, o vulpe se opri în fața unei nevăstuici. Privirea vulpii nu era una de vânător, ci una de maestru care a înțeles demult că lumea nu este condusă de forță, ci de felul în care știi să împletești firele realității.

— Spune-mi, surioară, o întrebă vulpea cu o voce care părea să vină dintr-un timp străvechi, ce anume îți hrănește trupul în aceste zile de pribegie? Preferi puiul rumenit de soare sau rața sălbatică a apelor?

Nevăstuica, surprinsă de întrebarea vulpii, ezită.

— Inima mea tânjește după rață, răspunse ea, dar universul a pus între mine și dorința mea ziduri înalte. Rațele sunt greu de prins, iar efortul acesta îmi tulbură liniștea.

Vulpea zâmbi, un zâmbet plin de cunoaștere.

— Când îți dorești ceva cu adevărat, până la urmă vei reuși, șopti ea, așezându-și laba pe pieptul nevăstuicii. Dar uneori ai nevoie și de un ajutor. Eu am un plan.

Ea îi vorbi atunci nevăstuicii despre marele conflict dintre regatul găinilor și cel al rațelor. Îi explică faptul că, pentru a primi ceea ce căutăm, trebuie uneori să părem a fi opusul a ceea ce suntem.

— Tu vei fi scutul găinilor, îi spuse vulpea. Le vei oferi protecția ta, devenind pavăza lor. Iar eu voi fi refugiul rațelor. În ochii lor, vom fi salvatori. În realitate, vom fi puntea de legătură între foamea noastră și fricile lor. Dacă devii aliata găinilor, ele îți vor permite să stai în mijlocul lor. Eu, ca prietenă a rațelor, îți voi aduce în fiecare seară ofranda pe care o dorești. Găinile te vor privi devorând o rață și vor crede că mănânci dușmanul, simțind o bucurie a răzbunării. În schimb, tu îmi vei oferi mie o găină, iar rațele vor vedea în asta dreptatea supremă, prin mine, aliatul lor care le extermină dușmanii.

Vulpea se ridică, privind spre orizontul unde soarele apunea, sângeriu ca o promisiune.

— Vom fi protectori și călăi în același timp. Vom fi hrănite nu de vânătoare, ci de recunoștința celor pe care îi amăgim. Căci, vezi tu, în această lume, oamenii și animalele nu caută adevărul, ci doar pe cineva care să le valideze ura.

Nevăstuica simți cum un văl i se ridică de pe ochi. Înțelese că nu era vorba doar despre mâncare, ci despre stăpânirea iluziilor, a artei manipulării.

— Cu un astfel de aliat, spuse ea, sufletul meu nu va mai cunoaște niciodată frica de lipsuri.

Și astfel, cele două porniră la drum, învățând că cea mai scurtă cale către stomac trece întotdeauna prin inima plină de ură a celuilalt.

Și astăzi, precum odinioară, în spatele fiecărui „hater”, al fiecărui comentariu otrăvit, în ascunzișul fiecărei aluzii sau al unui apropo „prietenos”, se ascund chipurile nevăstuicii și ale vulpii care se hrănesc doar din ura și conflictul pe care le declanșează pentru privilegii ascunse: funcții, putere, faimă sau câștig. Acum, mai mult ca oricând, aceștia pot fi arătați, descoperiți și izolați după ura, viclenia și minciunile pe care le propagă cu abilitate.

Petru Munteanu
Martie 2026
(poză realizată cu AI)

Alte articole: https://samariteanulmilostiv.ro/cati-ani-are-viata-2/

și https://solidaritatesociala.ro/la-savinesti-copilaria-prinde-din-nou-viata/

și https://jurnalfm.ro/cetatea-rupea-bijuteria-nascuta-dintr-o-ruina/