– Colecționarul de povești –

Nimic nu este mai fascinant decât o poveste. Trăim și ne desfășurăm activitățile zilnice într-o lume a emoțiilor împărtășite prin povești. Gândim mai mult prin povești decât prin fapte, cifre sau ecuații.

Acum, mai mult ca oricând, ne înconjoară o lume a poveștilor devenită câmp de luptă. Aceste povești ne cultivă valori și principii în care credem, ne dezvoltă reacții diverse. În numele multor povești se luptă sau chiar se moare. Poveștile ne învață ce este virtuos, ce este frumos, ce este util sau plăcut. Și totuși, înțelegem oare cât de arbitrare sunt cuvintele pe care ne bazăm? Relația dintre ceea ce vedem și ceea ce cunoaștem nu este niciodată fixă. Felul în care vedem lucrurile este influențat de ceea ce știm sau de ceea ce credem.

Voi face referire doar la acest bilet pe care l-am ținut în mână preț de câteva clipe, cât a durat să îi fac o poză. Și totuși, povestea acestui bilet devine și este parte din povestea unei vieți. Un tânăr orfan de părinți, crescut de mic de bunica lui oarbă (care a orbit într-un accident nefericit, căzând de pe o scară), este chemat la oaste. Prin acest bilet este anunțat că trebuie să se prezinte pentru a servi Patria.

Mi-a mărturisit că s-a internat pe bani la „Spitalul de proști”, cum este numit de ei, cei din Bucovina de Nord, Spitalul de Psihiatrie, însă fără rezultat. Dilema lui era cum să facă să își îngrijească bunica oarbă, singura lui legătură de familie, singura lui poveste rămasă vie dintr-o copilărie nefericită. Poza aceasta, pentru noi, poate nu înseamnă nimic… însă pentru acest copil frământat de iubirile trecutului, înseamnă totul.

„Dacă plec, sigur va muri bunica! Dacă stau, trebuie să mă ascund! Părinte, vă rog să mă îndrumați, să vă rugați pentru mine!”

Toți cei pe care i-am întâlnit în Ucraina, ca de altfel noi toți, ne ducem poveștile și iubirile, frământările și speranțele în acest mare câmp de luptă numit viață. Doar când vom încerca, pentru o clipă, să ne punem în locul celuilalt, să ne întrebăm cum se vede lumea din perspectiva simțurilor sale și a poveștii care îl definește, ne vom putea deschide spre comunicare sau comuniune unii cu alții, în duhul iubirii sfinte.

Preot Petru Munteanu