Ana Horciu – O viață trăită în tăcere și dăruire

Astăzi, 24 mai 2025, clopotele bisericii din Săvinești au plâns în dangăt prelung, purtând spre veșnicie un suflet care, până mai ieri, era parte vie din comunitate — un om prețuit, iubit și respectat de toți cei care l-au cunoscut.

Pe 21 mai 2025, în ziua sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, o lumină caldă s-a stins în lumea noastră săvineșteană. Ana Horciu ne-a părăsit, lăsând în urmă un gol adânc în viețile noastre. S-a desprins încet din cotidian, alăturându-se celor care, din ce în ce mai des, pleacă, lăsându-ne mai singuri și mai săraci sufletește. A pornit spre oceanul liniștit al eternității, Ana Horciu – mamă, bunică, străbunică, vecină și prietenă – purtând cu ea toate felurile în care inima ei nobilă și generoasă a bătut cu pasiune și neobosită dăruire.
Născută la 1 iunie 1947, tanti Aneta, după cum era cunoscută de cei apropiați, a fost una dintre acele ființe rare, a cărei prezență caldă și liniștitoare umplea tăcut sufletele celor din jur. O femeie blândă, harnică, smerită, care și-a trăit viața cu rost, cu credință în Dumnezeu și cu iubire necondiționată pentru cei dragi.

Tanti Aneta și-a găsit mereu liniștea în biserică, acolo unde mergea cu inima deschisă, purtând în rugăciune bucuriile și durerile vieții. A fost mama devotată a lui Daniel, cel care avea să ajungă primarul comunei Săvinești — un drum pe care l-a privit cu emoție și grijă de mamă, dar și cu încrederea că fiul ei va face bine și nu va răni pe nimeni. Îi spunea mereu cu blândețe: „Să nu te cerți cu nimeni, mamă…”
„Am pierdut, pentru a doua oară, un părinte. În urmă cu șapte ani, pleca tata, iar astăzi, cu inima grea, o conducem pe mama pe ultimul drum. A fost o femeie simplă, dar cu o forță tăcută, care m-a învățat că omenia, bunătatea și răbdarea sunt mai importante decât orice altă reușită.

A trăit cu grijă pentru familie, cu teamă, dar și cu mândrie, mai ales când am pășit într-o funcție grea — funcția de primar. Îmi spunea mereu cu vocea ei blândă: «Să nu te cerți cu nimeni, mamă, fii bun cu oamenii». Și am încercat să-i urmez cuvântul.
Mama a fost sufletul casei, iar mai târziu – bucuria lui Gabriel și a micuțului Ștefan. În ultimii ani, i-am văzut privirea luminoasă ori de câte ori își strângea strănepotul în brațe.

Durerea pierderii ei este adâncă, a plecat discret, cum a și trăit, lăsând în urmă o tăcere apăsătoare, dar și o moștenire de iubire, credință și demnitate”, a exprimat domnul Daniel Horciu.
Familia a fost pentru ea totul. Nepotul Gabriel, nora Ioana și strănepotul Ștefan i-au adus lumină și bucurie în anii din urmă, dăruindu-i sentimentul că a trăit o viață întreagă și plină.
A fost, până la capăt, o femeie care a oferit fără să aștepte, care a primit cu smerenie și a iubit cu discreție. Generozitatea ei era cunoscută de oricine i-a trecut pragul — o vorbă bună, o mâncare caldă, o mână întinsă, toate le oferea din inimă.
Singurul ei nepot i-a dăruit o rază de lumină în anii de bătrânețe: un strănepot, Ștefănel, un suflet de doar trei anișori, în care tanti Aneta își regăsea bucuria de a trăi.
„De fiecare dată când o vizitam, ne întâmpina cu o inimă larg deschisă. Nu ne lăsa niciodată să plecăm cu mâinile goale — dăruia cu drag din ce avea, cu gândul mai ales la cel mic.
Avea un dar rar: acela de a se lăsa pe sine pe ultimul loc, doar ca celorlalți să le fie bine. În simplitatea și tăcerea ei, trăia o noblețe adevărată.
Credința i-a fost sprijin și călăuză. Iubea biserica, iar atunci când pașii nu o mai purtau până la Sfânta Liturghie, își așeza sufletul în rugăciune în fața televizorului, urmărind slujba cu aceeași evlavie și reculegere”, a spus nepotul Gabriel, împreună cu soția sa, Ioana.
Vecinii și prietenii și-au luat astăzi rămas bun de la tanti Aneta, alături de familia îndoliată, iar doamna Floarea Horciu ne-a mărturisit că: „Era o femeie foarte gospodină, grijulie și atentă mai ales cu nora și cu strănepotul, mereu ocupată. Solarul din grădină era sub grija ei, muncind din zori până seara în propria gospodărie. Era prietenoasă, nu invidia pe nimeni și nu a jignit pe nimeni, încercând mereu să împace pe toată lumea. Îi simt lipsa – ne vedeam aproape zilnic, iar dorul după ea va rămâne mereu. Era o prietenă adevărată. Parcă presimțea că va pleca să îl reîntâlnească pe Doru, soțul ei, care a trecut în neființă acum șapte ani, pentru că în ultima vreme îmi spunea: «Floareo, eu o să mor când va fi desgropat Doru».”

Părintele paroh Petru Munteanu, la finalul slujbei de înmormântare, a adresat câteva cuvinte pline de respect și emoție, evocând personalitatea doamnei Ana Horciu printr-o imagine profundă:

„Pe doamna Ana Horciu am asemănat-o mereu cu o lumânare aprinsă de la slujba de Înviere.
A trăit cu discreție, cu sens. A fost un om liniștit, plin de lumină, o prezență constantă în biserică implicată in comunitatea săvineșteană și în viața celor dragi ei.
A ars încet, în tăcere, pentru ceilalți, pentru noi toți. Pentru familie, pentru comunitate, pentru Dumnezeu. Nu a cerut nimic în schimb dar a oferit tot ce a putut.
Astăzi, pleacă dintre noi, dar rămâne în amintirea noastră ca un suflet cald, așezat și bun.
Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!”
Drum lin către lumină, tanti Aneta. Amintirea sa nu se va pierde, va dăinui în sufletele celor dragi pe care îi va veghea de acolo de sus, din Ceruri.

Din arhiva familiei Horciu

Brîndușa Dediu