Ceasul sfânt al Învierii
Sufletul tresaltă de emoție, privirea se ațintește spre văzduh, iar gândurile pășesc sfioase puntea care astăzi leagă pământul și cerul. Ne aflăm în ziua de Paști, ziua sfânta în care norii se strâng precum cortinele unei scene, gazdă a unei piese de teatru, și primesc în sânul lor rugile credincioșilor înălțate spre culmile văzduhului.
În fiecare sălaș gospodinele pregătesc bucatele care vor fi sfințite în cadrul slujbei Învierii: cozonaci, ouă roșii și tot felul de bunătăți care de care mai gustoase.
Sărbătoarea Învierii Domnului atinge duios corzile lirii din sufletul meu, căci, pentru mine, această zi sfântă are o însemnătate deosebită.
Tradițiile nu lipsesc nici din această perioadă și, de la o zonă la alta a țării, dar și a lumii, oamenii se pregătesc de întâmpinarea marii sărbători cât mai bine plăcut lui Dumnezeu.
Încă de mic copil, pe când îmi prindeam codițe și purtam cercei din cireșe bine coapte, așteptam nerăbdătoare primăvara care, pentru mine, începe odată cu praznicul Sfintei Învieri. Ouăle roșii au fost dintotdeauna o adevărată preocupare care m-a fascinat din ce în ce mai mult, odată cu trecerea vremii.
Credincioșii care mărturisesc Învierea Fiului lui Dumnezeu păstrează pe buzele lor cuvinte care să vestească taina cea mare, aici, pe pământ, iar în ceruri, coruri de îngeri glăsuiesc către Tatăl nostru cel bun, aducându-I osanale și preamărind puterea Sa. Astfel, satele poartă în zbor vorbele „Hristos a înviat!”, ca, mai apoi, un alt vânt lin să le răspundă cu o voce dulce „Adevărat a înviat!”
În noaptea Vinerii celei Mari, mulțime de glasuri se îndreaptă spre cer precum un roi de fluturi neobosiți, cântând Prohodul Domnului și făcându-se, astfel, martori cu duhul ai sărbătorii primăvăratice. Copii cu chipuri senine se întrec în a cânta cât mai frumos, iar ochii lor trădează emoția pe care o găzduiește sufletul fiecăruia. Din fiecare Biserică, corabia în care izbutim a naviga pe marea învolburată a vieții, se aud voci care murmură cu sensibilitate: „În mormânt, Viață,/ Pus ai fost, Hristoase,/ Și s-au spăimântat oștirile îngerești,/ Plecăciunea Ta cea multă preamărind…”
În noaptea Învierii toate ușile mormintelor se deschid, iar pâlpâitul mocnit al canelelor anunță că, prin Învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat la ceruri și sufletele celor adormiți. Cu candele în mână, a căror ceară se topește de lumină sfântă, enoriașii Îl păstrează în suflet pe Dumnezeu cel prea milostiv și ascultă sfânta slujbă, fiecare după puterile sale.
Clopotele încep iarăși să cânte și, prin glasul lor, duc spre porțile cerului rugile celor care au venit să ia parte la sărbătoare.
E ceasul sfânt al Învierii și sufletele acum ni-s sfinte, iar buzele ni se bucură când rostesc cu încredere că „Hristos a înviat!”
Andreea Marina, cl. XI B,
Colegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani
