Constantin Lupoi: maratonul porumbeilor voiajori de la Săvinești

În lumea columbofiliei românești, numele lui Constantin Lupoi din Săvinești, jud.Neamț este sinonim cu perseverența, seriozitatea și dragostea pentru porumbeii voiajori. Cu răbdare și pricepere, el a reușit să construiască o crescătorie solidă, care an de an a confirmat prin rezultate la cel mai înalt nivel.

Stilul său de lucru este unul simplu, dar profund eficient: selecția riguroasă, bazată pe performanțele din concursuri, și zborul „la natural”, fără forțări, lăsând porumbeii să se exprime liber. Motivația lor vine dintr-o relație apropiată cu crescătorul, din încredere și din micile răsplăți care le dau energie.

De-a lungul carierei, domnia sa a adunat clasări remarcabile, care îl așază între crescătorii de referință ai României:

• Locul 1 Național Crescător – Bîrzăi (2025)
• Locul 1 Național – As-Maraton Extrem (2022)
• Locul 3 Național – Fond Palmares Crescător
• Locul 5 Național – Fond.

Aceste rezultate nu sunt simple cifre într-un clasament. Ele spun povestea unui drum parcurs cu pasiune, a unei vieți dedicate porumbeilor și a unei munci constante, an după an.

GALERIE FOTO

S-a născut în 1961, primul dintre patru copii ai familiei Constantin și Georgeta Lupoi. Deși frații nu i-au împărtășit pasiunea, l-au susținut și s-au mândrit cu drumul lui, Tatăl i-a dăruit primii porumbei, iar mama i-a fost mereu alături, acceptând tot. La începuturile crescătoriei a lucrat cu ce avea: două columbare—unul în curte și altul pe un garaj—multă improvizație, dar neclintit în privința ordinii și curățeniei. În prezent, efectivul lui numără, cu pui cu tot, în jur de 150–160 de porumbei, iar selecția o face regulat, „tăind” din lot ca să rămână doar cei mai buni. Sprijinul decisiv a venit din familie: soția i-a fost mâna dreaptă, inclusiv financiar, și în diminețile cu sosiri au împărtășit emoția fiecărui zbor.

Astăzi, Constantin Lupoi este privit nu doar ca un columbofil cu rezultate mari, ci și ca un model pentru cei care aspiră să pășească în acest sport. Prin sfaturile sale, prin exemplul propriu și prin rezultatele care îl recomandă, domnia sa rămâne un reper al columbofiliei românești contemporane.

Între două antrenamente și un steag ridicat la intrarea în volieră, l-am întrebat pe domnul Constantin Lupoi cum începe, de fapt, un maraton al porumbeilor. Ne-am așezat pe banca din curte, cu voliera la doi pași, și am pornit conversația:

– Cum ați descoperit această pasiune pentru porumbei?
– În copilărie, tatăl meu mi-a făcut cadou primii porumbei. În perioada aceea jucam și fotbal, făceam sport, așa că nu am avut prea multă tangență cu ei. Mai târziu, m-am reapucat.

– Ați menționat că tatăl dumneavoastră a avut un rol important. Ce s-a întâmplat cu primii porumbei?
– Primii nu erau de concurs, erau pentru vizualizare și deconectare. Sportul în sine implică o altă abordare: creștere, tratamente și concursuri.

-La ce vârstă ați reluat pasiunea?
– Pe la 28 de ani.

– Cum arăta prima crescătorie?
– Primii porumbei de concurs i-am avut la mama mea (Geta Lupoi). După ce m-am mutat în noua locație, am adus alți porumbei, capabili să facă față etapelor de concurs. Sunt foarte scumpi și, ca să poți concura, trebuie să ai păsări bune, altfel rămâi în urmă. Porumbeii sun ca „moda”, apar mereu linii și rase noi, mai performante decât cele precedente.

– Ce tipuri de porumbei există?
– Există ornamentali (de frumusețe), standard și voiajori. Eu mă ocup exclusiv de voiajori, porumbeii călători.

– Ați folosit vreodată porumbeii pentru a trimite mesaje?
– Se poate, dar numai dacă porumbeii provin din crescătoria destinatarului; ei se întorc la locul de unde provin. Oricum, practica asta nu se mai folosește de mult timp.

–Ce v-a determinat să lucrați cu porumbeii voiajori și ce calități urmăriți la un porumbel?
– Pentru competiție. Concursurile sunt foarte acerbe, sunt mulți crescători—la nivel național și mai ales în Moldova, care este cea mai mare grupare pe proba de maraton. În privința calităților, există mai multe categorii: viteză, demifond, fond și maraton. E greu să le faci pe toate, de aceea fiecare crescător își alege o categorie; eu am ales maratonul extrem, adică cele mai lungi distanțe.

– Care este cea mai mare distanță pe care au zburat porumbeii dumneavoastră?
– Anul acesta am avut o etapă în Estonia, la Roela, de aproximativ 1.370 km. În gruparea noastră din Moldova concurăm frecvent în Letonia și Lituania. La „Birzai Național”, pe care l-am câștigat anul acesta (2025), am avut doi porumbei în primii zece, din 19.000. Acestea sunt extremele, peste 1000 de km distanță.

– Cum se antrenează porumbeii pentru maraton?
– La început îi antrenez individual, apoi urmează etapele de viteză și demifond, care intră în pregătirea pentru maratonul extrem. Contează mult genetica: dacă părinții sunt buni, transmit calitățile mai departe. Selecția reală se face însă prin concursuri.

– Aveți un ritual special cu ei?
– Nu. Dar un crescător trebuie să aibă și fler. Porumbeii se aleg și după conformație: musculatură, osatură, echilibru—trebuie să fie cât mai „compleți”.

– Ne puteți povesti cum decurge un concurs pentru un porumbel voiajor—de la îmbarcare și transport până la sosire, cronometrare și validarea rezultatului?
– La îmbarcare predăm porumbeii la mașini specializate; fiecare trece pe o trapă de înregistrare și este înscris în sistem pentru concursul respectiv—totul se consemnează. La un zbor nu poți trimite toți porumbeii, ci doar pe cei pregătiți, iar intervențiile „din afară” nu sunt posibile. Porumbeii sunt transportați în mașini dedicate până la locul de lansare—de pildă, Estonia sau Lituania. Fiecare porumbel are un inel unic și un senzor de concurs; când ajunge acasă, senzorul îi înregistrează momentul sosirii la miimi de secundă, iar datele intră direct în clasamentul național electronic. Sistemul este securizat și nu poate fi falsificat. Identificarea la „finish” e simplă: porumbelul vine direct acasă; dacă nu ajunge la mine, a ratat concursul.

– Dați-ne un exemplu concret de cursă, cum a fost?
– La Birzai (ultimul concurs național) am avut circa 1.060 km. Lansarea a fost la 5:50 dimineața, din Lituania. A doua zi, pe la 4:40, am găsit porumbelul pe casă — deci zboară și noaptea. La 5:05 a intrat în crescătorie (încă era întuneric). A fost locul 3 din 19.000 de porumbei. Al doilea mi-a sosit la 5:55 și, cu acești, am câștigat clasamentul la „Crescători”. Am îmbarcat 20 și toți 20 s-au întors—selecția grea fusese deja făcută în concursurile anterioare. Am avut atât maturi, cât și tineri (mai puțini tineri).

– Dormiți în noaptea concursului?
– Da, dar mă trezesc la 3:30; e posibil să am sosiri chiar la prima oră.

– Câți porumbei aveți în lotul de concurs?
– În lotul de concurs — până în 80. Pe lângă ei, am și matca. Matca, sunt reproducătorii, porumbeii cu care formezi generațiile următoare. Cei care zboară provin din aceștia. Având rezultate, am introdus mulți dintre porumbeii proprii la matcă. Sunt destui — între 40 și 80 de reproducători. La matcă, dacă păsările sunt bune, efectivul crește; dacă nu, nu are rost. Matca și lotul de zbor le tratez la fel; doar hrănirea diferă: la matcă insist pe hrană pentru creșterea puilor; lotul de concurs nu crește pui, ca să nu se obosească.

– Câți porumbei aveți, în medie, la intrarea în iarnă?
– În jur de 120. Acum e perioada de triere la tineret.

– Cum antrenați tineretul?
– Puii nu-i concurez, îi antrenez eu personal: din aproape în aproape — 20 km, 40, 80, 100 km — îi eliberez și se întorc acasă. Deja unii au primul concurs; eu îi mai duc și particular, în septembrie, până pe la 100 km—nu mai mult—și fac selecția. Nu forțez, ca să nu pierd mulți; dacă îi prind într-o formă proastă, îi menajez. Puii sunt independenți, după ce s-au dispărsat de părinți, nimeni nu îi recunoaște. Exact ca în viață (râde). La maturi, antrenamentele organizate le face asociația: îi preluăm pe toți, îi urcăm în mașinile speciale și încep și antrenamentele, și concursurile.

– La pui lucrați pe perechi sau pe sexe?
– Nu pe perechi. Pot face și ieșiri doar cu femelele—important e să se întoarcă bine acasă. Selecția e naturală: dintr-un cuplu foarte bun, din 4–15 pui, rămân poate unul-doi de top.

– Ați avut momente descurajante?
– Sigur, mai ales când pierzi. Unii renunță pentru că nu vin rezultatele. E multă muncă și răbdare.

– Cea mai mare realizare de până acum?
– Locul 1 Național în 2022, la As-Maraton Extrem — cea mai puternică categorie.

– Sunteți zi de zi în mijlocul lor, începeți ziua cu ei, o încheiați cu ei. V-ați atașat mai mult de vreo unul dintre ei, aveți un „porumbel de suflet”?
– Sunt mai mulți, de obicei câștigătorii constanți și reproducătorii buni.

– De câte ori poate participa un porumbel într-un sezon?
– Pentru „AS Național”, porumbelul trebuie să claseze 11–12 etape într-un sezon (de la viteză la demifond și fond). Un porumbel se poate clasa la toate, dacă e în formă.

– Ce înseamnă „a clasa”?
– Să intre în primii 20% din porumbeii lansați. Dacă se lansează 5.000, clasează 1.000; dacă 500, clasează 100. Dacă nu se încadrează, nu prinde clasamentul și a ratat concursul.

– Ați avut porumbei care nu s-au întors?
– Da. Vremea influențează mult — furtuni, vânt puternic. Se pierd cei nepregătiți, ieșiți din formă sau cu o problemă de sănătate pe care crescătorul n-a apucat s-o observe. Uneori se pierd și porumbei mai puțin dotați. De aceea, un concurs reușit înseamnă și clasament, dar și bucuria întoarcerii acasă.

– La început se pierd mulți porumbei?
– La început se pierd cei mai slabi. Apoi se face trierea. În general, cam 20% dintre porumbei sunt „deștepți” — ei sunt cei care prind constant clasamentul.

– Există „pedigree” la porumbei. Contează?
– Da, există și contează, mai ales la împerechere. Pedigree-ul joacă un rol important când formezi perechile; e esențial să știi ce linie ai și cum să combini păsările. La fel de important este să-ți cunoști porumbeii.

– Îi cunoașteți pe fiecare în parte? Au temperamente diferite?
– Da. Din câteva sute, știu exact pe cine trebuie să păstrez și pe cine să dau afară (râde). Dacă ai pasiune, îi înveți. Ca să fii un crescător bun îți trebuie cunoștințe: cum se manifestă bolile, ce tratamente aplici. Altfel, greșești ușor.

– Ați avut porumbei bolnavi sau răniți pe care i-ați readus în formă pentru competiții?
– Da. Apar viroze respiratorii, ornitoză, tricomonoză. La aproximativ trei săptămâni fac un protocol de tratamente pentru cele mai frecvente afecțiuni. Iarna fac tratamente de bază, iar în sezon lucrez preventiv, primăvara. Plus vaccinări.

– Există o „toaletare” zilnică? Ce presupune întreținerea? Observ că la dumneavoastră e foarte curat—de obicei, pe lângă crescătorii se văd pene peste tot.
– Curățenie constantă la adăpost, igienă, fără să îi manipulezi inutil. Iar la selecție trebuie să fii ferm: sunt porumbei pe care îi vezi de la început că nu au calități și trebuie eliminați. Penele mici le cară vrăbiile la cuiburi; pe cele mari le strâng eu. Porumbeii au locurile lor—puii mai „zburdă”, dar îi educ.

– Cum vă organizați când plecați de acasă? Ați menționat un „tandem”.
– Suntem doi crescători care ne ajutăm. Când eu sunt plecat, el are grijă de porumbei; când pleacă el, mă ocup eu. Asta înseamnă tandem.

– Ce sfat le-ați da celor care vor să înceapă de azi?
– Să nu se arunce fără să știe în ce intră. E un sport costisitor și solicitant. Dacă nu ai pasiune și buget, e greu. Cheltui pe hrană, tratamente, deplasări, iar păsările au nevoie de îngrijire zilnică.

– Într-o viziune de ansamblu chemarea, antrenamentele practice și organizarea pe perechi, cum arată în mod concret o zi cu porumbeii voiajori la dumneavoastră?
– Îi chem cu fluieratul și mâncarea. La antrenamente îi pun în coșuri speciale, îi duc la o locație și îi eliberez progresiv: 20 km, apoi 40, 80 și 100 km; se întorc acasă, iar cei care nu se întorc… e selecție naturală. Dintr-un cuplu foarte bun, din 4–15 pui rămân poate 1–2 de top. Nu îi antrenez pe perechi; pot duce doar femele, important e să se întoarcă bine. O zi de lucru începe la 5: îi las la zbor în jurul casei ~40 de minute și țin un steag în fața crescătoriei—cât e sus, știu că nu se așază; vecinii glumesc că sunt mare „patriot” fiindcă flutur steagul zilnic. După zbor, îi chem la mâncare ca să intre și repet seara. Când încep antrenamentele cu asociația, programul se schimbă și folosesc mai puțin steagul.

– Care e speranța de viață a unui porumbel și care este cel mai vârstnic din crescătoria dumneavoastră?
– Speranța de viață este undeva la 15–16 ani, aproximativ. Am avut un reproducător din 2012, pe care l-am dat anul acesta. Cel mai bătrân pe care îl țin acum are în jur de 10 ani. La un moment dat, ca reproducător, randamentul scade—trebuie sânge proaspăt.

– Porumbeii din crescătoria dumneavoastră au o denumire sau un tip specific? Contează culoarea?
– Nu contează culoarea. Pentru un pasionat, primează calitățile de zbor. Pedigree-ul contează, mai ales la selecție și împerechere.

– Ce lecții de viață v-au dat porumbeii?
– M-au „ținut” acasă. Cu pasiunea asta stau mai mult pe lângă familie și gospodărie. Oriunde ai pleca, tot acasă te întorci. Nici la o nuntă nu poți sta două zile la rând — trebuie să revii la păsări.

– Vă liniștește creșterea porumbeilor? O vedeți ca pe o terapie?
– Da. E terapie, dar cere timp. Când ai rezultate, satisfacția e mare—e o mulțumire sufletească. Este terapie fiindcă rutina zilnică mă scoate din grijile de zi cu zi: observ, îngrijesc, iau decizii, am un scop clar și se vede dacă ai lucrat bine; grija pentru păsări îți ordonează mintea, iar liniștea de la crescătorie te centrează.

– Comparativ cu câinii și pisicile—porumbeii se văd mai rar „în bătătură”. Câți crescători sunt în zona dumneavoastră?
– Surprinzător de mulți. În nordul Moldovei (Suceava, Rădăuți, Botoșani, Vaslui, Neamț, Bacău) sunt în jur de 1.500 de crescători activi—mă refer la cei înscriși, care plătesc cotizații. Iubitorii sunt cam de cinci ori mai mulți. Cea mai mare asociație din țară e în Prahova—acolo sunt mii de crescători.

– Au vreun comportament aparte înainte de furtună sau schimbări de vreme?
– Acum sunt în năpârlire—„se îmbracă” pentru iarnă. În rest, nu fac zarvă specială. Zboară și pe ploaie sau vânt, dar e riscant—nu vrei să-i lovească vremea.

– Care este visul pe care îl mai aveți legat de această pasiune? Mai există?
– Concursurile îți dau tot timpul emoții—chiar și acum, după atâtea pierderi și câștiguri. La maratoanele lungi, cu mulți porumbei la start, trăirile sunt puternice. Am câștigat mult, și sper să mai fie. Esențial e să ai încredere și să mergi mai departe.

– Cum vedeți viitorul columbofiliei în România?
– A fost destul de constantă această activitate, dar a luat amploare în ultimii ani. Prețurile porumbeilor sunt foarte mari. Per total, columbofilia arată bine, dar depinde mult de contextul social. Oricum, e un sport frumos.

 

 

 

Brîndușa Dediu