Importanţa postului în viaţa tinerilor
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga comunitate a creştinilor, o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, ca un izvor de apă vie.
Noi, creştinii, ne declarăm ca fiind neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere, dar tocmai prin această încredere în Învierea Domnului se diferenţiază oamenii şi credinţa fiecăruia. Însă, exemplul cel mai grăitor al acestei tainei şi dovada credinţei sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii.
În ciuda depărtării de Biserică a câtorva aşa-zişi creştini, credincioşii continuă să participe la Slujba Învierii în număr destul de mare având în vedere îmbulzelile ce au loc în fiecare an la bisericile prea puţin încăpătoare pentru toţi creştinii.
De asemenea, Sfânta Înviere presupune atât o pregătire atât fizică, cât şi una spirituală a credincioşilor pentru că „Lumina învierii” pătrunde numai în sufletele curate. Cine se poate numi creştin adevărat dacă nu respectă întâia poruncă dată de Dumnezeu, şi anume postul care trebuie negreşit însoţit de rugăciune: „Căutaţi pe Dumnezeu cât îl puteți găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi”(Isaia 55, 6). După ce l-a aşezat pe om ca o coroană a întregii creaţii, Dumnezeu i-a dat o singură poruncă: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru a nu muri. Aceasta a fost prima poruncă a postului şi după cum bine ştim, Adam şi Eva au încălcat-o. După aceasta, urmaşii acestora au încercat să-şi restabilească relaţia cu Dumnezeu şi o primă metodă la care au apelat a fost postul.
„Postul adevărat nu stă în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate”(Sf. Ioan Gură de Aur). Precum trupul are nevoie de hrană, aşa şi sufletul cere să fie hrănit pentru a putea supravieţui. Astfel, nevoinţa abţinerii de la unele mâncăruri, dar şi de la faptele săvârşitoare de păcate, îl ajută pe creştin să se ridice cu mintea şi sufletul la bunătatea Lui Dumnezeu şi la starea de sfinţenie asociată Lui. Altfel spus, sufletul prinde aripi către Dumnezeu şi se înalţă la cer, progresând spre destinaţia spre care aspiră orice credincios, şi anume asemănarea cu Acesta în virtute.
În cultul ortodox, postul este un mijloc de curăţire trupească şi duhovnicească, însă unii creştini au anumite motive pentru care nu reuşesc să se abţină de la mâncare, fie din cauza stării de sănătate, fie pentru că nu îşi permit să se alimenteze potrivit postului,dar cu toate acestea „postul fizic poate fi un bun instrument pentru disciplina spirituală”. În cazul în care acest lucru nu este posibil, postul trebuie să se manifeste prin abţinerea de la fărădelegi cum ar fi: imprecaţiile, batjocoririle aduse Lui Dumnezeu prin luarea numelui Său în deşert, săvârşirea de nedreptăţi faţă de aproapele nostru, dar şi prin renunţarea la vicii, lăcomie, invidie şi alte fapte care încalcă poruncile date de către Dumnezeu.
Pentru pocăinţă absolută şi sinceră, o cale o reprezintă postul şi rugăciunea. Din păcate, în rândul tinerilor, postul nu mai înseamnă la fel de mult ca înainte. În timp ce lumea evoluează, educaţia religioasă nu mai ocupă un rol important. Credinţa în Dumnezeu trebuie sădită de către părinţi încă din copilărie, când copiii sunt mult mai receptivi la ceea ce le este comunicat. Astăzi, ei fac ceea ce le este comod, iar abţinerea de la lucrurile cu care ei sunt obişnuiţi nu este o opţiune pentru care ei ar opta neconstrânşi. De acest lucru se fac vinovaţi atât părinţii care nu pun accent pe învăţătura creştină, dar şi societatea în care trăim şi care s-a îndepărtat de Biserică.
Cu toate acestea, nu trebuie să-i condamnăm pe cei care nu au timp să-şi iniţieze pe copii pe calea credinţei pentru că ei au datoria de a le asigura celor mici cele necesare unei dezvoltări sănătoase şi normale și deseori nu mai au timp liber pe care să-l focalizeze pe învăţătura creştină. Aici intervin orele de religie. Îmi aduc aminte şi acum de prima oră care, pur şi simplu, m-a fascinat prin surplusul de informaţii noi pe care le-am aflat despre Dumnezeu şi sacrificiile pe care, El le-a săvârşit pentru noi, oamenii şi care mi-a schimbat întreaga perspectivă de gândire.
Aşadar, în cazul în care nu are nimeni posibilitatea de a orienta copiii pe calea credinţei, ora de religie reprezintă o soluţie eficientă pentru educaţia tinerilor din acest punct de vedere şi tot ea ar putea să-i îndrepte spre calea plăcută Lui Dumnezeu: să postească, să se roage, să participe la Sfintele Slujbe.
Deci, Sfânta Înviere a Domnului este un bun prilej de a-i chema pe tineri şi nu numai la biserică şi de a-i apropia pe aceştia de Dumnezeu, iar prin cadrul acestei slujbe adesea li se luminează tuturor calea dreaptă către Împărăţia Cerurilor. „Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o doreşti şi să te ţii departe de cauzele păcatului [….]. Nimic nu este greu atunci când îl vrem. Nimic nu este uşor când nu-l dorim. Toate depind de noi. De faptul dacă vrem sau nu să reuşim”(Sf. Ioan Gură de Aur).
Mihail Hrebenciuc, Clasa a IX-a E,
Colegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani