Medici voluntari au oferit consultații gratuite seniorilor din comuna Săvinești

Pe fondul unei lumi în continuă schimbare, sprijinul și îngrijirea seniorilor devin o prioritate din ce în ce mai mare. Astfel, Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, împreună cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, a organizat la data de 2 noiembrie 2024, cea de-a IV-a ediție a evenimentului social-medical denumit „Prețuiește darul vieții”.

Această inițiativă a fost inițiată de membri dedicați ai comunității locale și anume, Părintele Petru Munteanu, director al fundației, General-locotenent Sorin Vasilca, fiu al satului Săvinești.

Medicii voluntari din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale București au revenit în luna noiembrie pentru a continua acțiunile inițiate. Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv” a fost deschis pentru toți beneficiarii și locuitorii comunității, oferindu-le ocazia de a participa la zile pline de emoție și fericire.

Evenimentul a reunit o echipă de medici voluntari dedicați din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale București, care, respectând promisiunea făcută seniorilor comunității, au revenit pentru a oferi sprijin medical de specialitate. Acești profesioniști au oferit consultații gratuite și asistență personalizată, adresându-se nevoilor specifice ale fiecărui participant. Prin implicarea lor, medicii au dorit să contribuie la îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor, oferindu-le nu doar evaluări medicale, ci și sfaturi utile pentru menținerea sănătății și prevenirea afecțiunilor. Prezența lor a fost primită cu recunoștință și apreciere, reprezentând o adevărată alinare pentru persoanele vârstnice, care au simțit că primesc atenția și îngrijirea de care au nevoie.

Personalul medical a fost compus din specialiști cu experiență extinsă, și anume: Colonel Dr. Teodorescu Ruxandra (reumatolog), Colonel Dr. Grigorașcu Lucica (endocrinolog), Colonel Dr. Stîrcu Luiza Elena (medicină internă), Colonel Dr. Dănilă Camelia (medicină generală), Colonel Dr. Laura Ivan (medic de familie), alături de asistenți medicali dedicați – Căpitan Șandru Nicoleta, plt. adj. șef (r) Dumitrescu Eva Tatiana, însoțiți de Maior Iohanna Purdea, ofițer de presă și de colonel (r) ing. Eduard Dăscălița.

„Ne bucurăm să fim din nou la Săvinești și să ne întâlnim cu vârstnicii Centrului „Samariteanul Milostiv”. Suntem pentru a patra oară aici și deja ne simțim ca acasă. Venim de fiecare dată cu plăcere, iar doamnele doctor se bucură să poată veni în sprijinul celor care au nevoie de o consultație, de un sfat medical, de o îndrumare pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate. Cu mare drag, dumnealor oferă din timpul, grija, experiența și cunoștințele lor pentru a-i ajuta pe bunicii din Săvinești.

Îi mulțumim mult Părintelui Munteanu pentru primirea deosebit de călduroasă pe care ne-o oferă de fiecare dată, îi mulțumim și Brîndușei Dediu, directorul Centrului, pentru grija și dedicarea sa. Le transmitem toată admirația și prețuirea noastră pentru ceea ce fac pentru bătrânii din Săvinești, pentru grija și dragostea pe care le-o poartă și le dorim multă sănătate, putere de muncă și inimă bună pentru a-și continua misiunea”, a menționat Iohanna Purdea.

Bucuria de a reveni în mijlocul unor oameni calzi, prietenoși și preocupați de starea lor de sănătate, s-a arătat pe chipurile medicilor specialiști și după câteva ceasuri bune de consultații au menționat:

Am revenit cu bucurie și încântare pentru a patra oară la Săvinești, unde am regăsit aceiași oameni blânzi și primitori, dornici să-și evalueze starea de sănătate. Ne vom întoarce cu drag de fiecare dată în mijlocul acestor oameni minunați cu speranța că eforturile noastre vor putea aduce vindecare acolo unde se poate sau un control mai bun al patologiilor cronice de care suferă. Vă mulțumim și suntem recunoscători pentru căldura cu care ne primiți de fiecare dată!”, a afirmat doamna doctor Luiza Stîrcu.

Referindu-se la relația deosebită creată cu „bunicii săvineșteni”, doamna doctor Laura Ivan a declarat:

Suntem fericiți să revenim într-un loc încărcat de spiritualitate, unde oamenii au nevoie de sfaturi medicale, unde grija și respectul față de semeni reprezintă o condiție de bază. Mulțumim pentru încrederea și căldura arătate de fiecare dată și ne dorim să revenim de câte ori este posibil.

Doamna doctor Lucica Grigorașcu, medic endocrinolog cu o amplă experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor endocrine, a declarat la încheierea evenimentului:

„Bucuria pe care o simt de câte ori mă întorc la Săvinești mă încarcă cu energie, putere de muncă și empatie față de oamenii de aici. Liniștea și frumusețea locului, sfințenia și binecuvântarea părintelui Munteanu și încrederea și recunoștința oamenilor care vin spre noi ne reasigură că oricând putem să oferim și că relațiile între oameni se construiesc cu încredere, iubire față de semeni și respect reciproc.

Mulțumesc tuturor celor implicați și, mai ales, bunicilor din Săvinești care mă învață mereu că simplitatea și curățenia sufletească sunt daruri de preț spre care trebuie să tindem fiecare dintre noi!”

Fiecare participant a beneficiat de o abordare personalizată, iar echipa medicală a demonstrat că sănătatea vârstnicilor reprezintă o prioritate esențială. „Sănătatea este un dar prețios de la Dumnezeu, iar grija față de aceasta este o responsabilitate majoră pentru fiecare dintre noi.

Evenimentul „Prețuiește darul vieții” subliniază angajamentul Centrului de zi „Samariteanul Milostiv” față de sănătatea și calitatea vieții seniorilor din comunitate, oferindu-le un cadru propice pentru sprijin și îngrijire.

Brîndușa Dediu

Share

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

go top