Ne vom revedea odată

Slujba de înmormântare a părintelui Ioan Mihai Măriuța, oficiată astăzi, 12 iulie 2025, a adunat un sobor de preoți, condus de părintele Marian Rugină, delegat din partea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie al Hușilor. Au slujit alături de acesta părinții Vlăduț Macovei (Parohia Hurdugi), Daniel Pantea (Parohia Crăsnășeni), Iulian Plămădeală (Parohia Arsura), Silviu Andrioaie (Parohia Stroești), Vasile Tiberiu Macsim (Parohia Drăxeni), protosinghelul Spiridon Oprea de la Mănăstirea „Movila lui Burcel” și Ionel Vieru (Parohia Delești), toți din Episcopia Hușilor. Soborul a fost întregit de părintele Petru Munteanu (Parohia Săvinești 2), părintele Alexandru Munteanu (Parohia „Sf. Nicolae” Zănești), părintele Constantin Lupu (Parohia Sf. Dumitru Săvinești), părintele Mihai Meraru (Parohia Dragomirești), părintele Sabin Foca (Parohia Ștefan cel Mare), părintele Albert Iftime (Parohia Râșca). Prin rugăciunile și cuvântările lor, slujitorii sfintelor altare au adus mângâiere familiei îndurerate și comunității adunate să îl conducă pe părintele Ioan Mihai pe drumul veșniciei.

Biserica păstorită cu dragoste și râvnă de părintele Petru Munteanu a fost neîncăpătoare pentru mulțimea celor care au venit să-și ia rămas bun și să-l însoțească pe părintele Ioan Mihai pe drumul veșniciei. Printre cei prezenți s-a aflat și domnul primar al comunei Gugești, domnul Vasile Vatră, iar alături de el, cu un autocar plin de suflete îndurerate, au venit enoriașii părintelui Ioan Măriuța. Acești oameni inimoși au venit să își ia rămas bun de la cel care, nu doar ca preot paroh, ci și ca duhovnic și prieten, le-a fost sprijin în clipele grele, mângâiere în suferințe și călăuză pe drumul credinței. Lacrimi de recunoștință și durere s-au amestecat în aer, iar amintirile cu părintele Ioan au răsunat adânc în inimile tuturor celor care l-au iubit. Fiecare suflet prezent poartă în inimă amintirea unui om care a slujit cu devotament, cu blândețe și cu credință neclintită.

Este o dovadă vie a respectului și iubirii pe care părintele Ioan le-a sădit în comunitatea pe care a păstorit-o, o comunitate care astăzi își arată recunoștința adunându-se în număr atât de mare.

Viața preotului Ioan Mihai a fost o adevărată chemare sacră, iar plecarea sa timpurie este privită, în lumina credinței, nu ca o înfrângere, ci ca un drum spre biruința vieții veșnice. Moartea nu este un sfârșit, ci începutul unei veșnicii în care părintele continuă să vegheze asupra celor dragi, rămas în inimile și rugăciunile lor.

„Preotul este mesagerul Evangheliei lui Hristos”– a fost unul dintre mesajele puternice transmise în cadrul slujbei, prin cuvântul de învățătură rostit de părintele Marian Rugină. „Părintele a purtat crucea preoției cu demnitate, a hrănit poporul lui Dumnezeu cu Trupul și Sângele Domnului și a vestit Învierea ca temelie a credinței. În cuvintele rostite, s-a subliniat că preotul nu încetează să fie păstor nici după trecerea la cele veșnice, ci continuă să se roage pentru comunitatea sa și să o ocrotească din Împărăția Cerurilor.”

Un îndemn la rugăciune și pomenire a răsunat pentru familia greu încercată și pentru enoriașii întristați. „Legătura cu părintele Ioan Mihai nu se frânge odată cu moartea, ci continuă prin rugăciune, prin Sfintele Liturghii și prin pomenirile rânduite de Biserică. Aceasta este comuniunea tainică dintre cei adormiți și cei vii”, a spus părintele Marian Rugină.

Sprijinul ierarhilor și al fraților preoți a fost prezent și prin mesajul de mângâiere transmis de Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, care l-a cunoscut pe părintele Ioan Mihai și l-a primit cu ani în urmă să slujească în Episcopia Hușilor, venind din Serbia.

Redăm în rândurile de mai jos, predica integrală a părintelui Marian Rugină:

„Preacucernici, Preacuvioși părinți, întristată familie, întristați enoriași ai părintelui Ioan Mihai și mult îndurerată asistență,

Am săvârșit slujba prohodirii părintelui Ioan Mihai, care, la numai 35 de brazde de viață, pășește în țara de dincolo de veac, pe care a predicat-o și a slujit-o încă din copilărie, plecând din această Sfântă Biserică. Știu că mulți dintre dumneavoastră ați ascultat, zilele acestea, în biserica din Gugești, sau în alte locuri unde părintele a mai fost depus, la momentele de rugăciune, mai multe cuvinte de mângâiere. Nu îmi doresc să devin tautologic și să repet aceleași lucruri, pentru că, deși suntem foarte mulți frați preoți aici – și tineri, și mai în vârstă, și oameni de toate vârstele –, tot nu înțelegem care este înțelepciunea lui Dumnezeu, care este lucrarea Lui, care este mesajul pe care Domnul îl transmite în viața noastră.

Dar, ca să înțelegem și să ni se descopere Dumnezeu întru totul, este nevoie, de foarte multe ori, de liniște, de așezare întru sine și de rugăciune, ca să pricepem care este lucrarea Lui în viața noastră.

Putem spune că viața este trecătoare. Putem spune că necazuri sunt în toate casele oamenilor, de la cei mai mari dintre noi și până la cei mai mici și smeriți. Puțini dintre bărbați se învrednicesc să primească Sfânta Taină a Preoției, care vine la pachet nu numai cu bucuria slujirii, ci și cu crucea pe care a purtat-o Hristos pe umerii Săi.

Și știm cu toții, cei care am fost aici și suntem în jurul părintelui, citind rugăciunile și Evangheliile, că acestea vorbesc, în mare parte, despre preotul aflat în fața Sfintei Mese, care hrănește sufletele. Se vorbește despre pâinea care se coboară din cer, care nu este altceva decât Sfânta Taină a Împărtășaniei, cu care preotul hrănește poporul, adică cu Trupul și Sângele Domnului. Se vorbește despre viața veșnică, despre Înviere, pe care preotul este dator să o vestească în fiecare zi a slujirii sale.

Căci preotul este mesagerul Evangheliei lui Hristos. Preotul este cel care primește de la Domnul Hristos cel Înviat, Care spune: «Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi, și cărora le veți ține, ținute vor fi». Suflă Domnul asupra apostolilor, care transmit episcopilor și preoților acest har, într-o succesiune neîntreruptă până la A Doua Venire.

Preotul este cel care poartă pe umerii săi durerile enoriașilor săi și, de cele mai multe ori, încearcă să le ducă cu demnitate: să le asculte poveștile, să le aline necazurile și să ofere un cuvânt de sfat. Dar, de multe ori, poate că este cuprins de toate acestea și își uită propriile poveri. Uită că și el este, înainte de toate, un om. Domnul îi îmbracă cu har pe cei aleși ai Săi, chiar dacă ar fi slujit o singură zi pe acest pământ.

Harul pe care Domnul îl dă celor care se îmbracă cu această cruce, cu această haină a răstignirii, este exprimat și în frumoasele rugăciuni pe care le-am ascultat astăzi: «Odihnește-l, Doamne, în lăcașurile celor drepți. Odihnește-l în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac și ale lui Iacov. Odihnește-l pe el, unde este lăcașul tuturor celor ce se veselesc».

Ce mai putem adăuga noi, niște simpli muritori și păcătoși, în fața atotputerniciei lui Dumnezeu, decât aceste rugăciuni simple și curate? Și cu toții am fost învăluiți de noblețea sufletului omenesc. Ați văzut câți oameni s-au adunat ca să sprijine această familie în durere și câți au răspândit acest mesaj luminos: că mai fericit este a da decât a lua și că o faptă bună face, de multe ori, mai mult decât o mie de rugăciuni.

Peste tot s-a răspândit vestea că părintele Ioan Mihai a pierdut lupta cu viața aceasta. Dar noi îndrăznim să spunem că nu a pierdut lupta, ci că a fost și rămâne un învingător. Preoții merg acolo, la Cel pe care L-au slujit o viață întreagă, purtând pe umerii lor crucea pe care au dus-o aici, pe acest pământ, chiar dacă a fost greu. Primesc și ei, acolo, bucățica de Rai, cu toate cele pe care le-au strâns în această viață, și nu-și părăsesc pe cei dragi lăsați aici, pentru că se vor ruga în continuare ca Domnul, pe care L-au slujit, să nu-Și întoarcă fața, ci să-i crească pe copii și să întărească familia.

Și v-o spun din experiență, nu din cărți, ci din trăire: fiecare casă are tatăl ei și, în fiecare casă, Dumnezeu lucrează după înțelesul Său.

Doresc să transmit binecuvântarea și cuvântul de mângâiere al Părintelui Episcop Ignatie, care, în urmă cu aproape patru ani, l-a cunoscut și l-a primit pe părintele Ioan Mihai să slujească în Episcopia Hușilor, venind dânsul din orășelul Bor, din Serbia, din Vicariatul Timocului, unde a slujit comunitatea de acolo.

Personal, îl cunosc pe părintele din anul 2009, când am fost colegi la Seminarul Teologic „Veniamin Costache” de lângă Mănăstirea Neamț. Iar mai târziu, viața ne-a făcut să ne întâlnim din nou, în Episcopia Hușilor.

Transmit cuvântul de mângâiere al fraților enoriași din Parohia Gugești, Protopopiatul Huși, care sunt prezenți – mulți dintre ei – aici, l-au iubit și îl iubesc pe părintele lor. Mai transmit cuvântul de mângâiere al fraților preoți din Episcopia Hușilor și, în special, din Protopopiatul Huși și al celor din mănăstiri, cu care părintele a conlucrat și s-a rugat.

Părintele Ioan Mihai, prin Doamna preoteasă, vă cere iertare pentru tot ce v-a greșit. Cere iertare și părinților după trup – Maria și Gheorghiță –, copiilor, surorilor, fratelui și întregii familii de aici și vă roagă să-l iertați pentru tot ce a greșit și să-i rânduiți cele pe care Biserica ne învață să le facem după plecarea celor dragi: parastasele și toate celelalte slujbe de obște.

Pentru că, iubiți credincioși, nu plecăm așa, ca o floare sau ca un vis, ci există această solidaritate între cei de sus și noi, cei de pe pământ – între Biserica triumfătoare și Biserica încă luptătoare. Să luăm ca pildă faptul că fiecare clipă din viața aceasta este unică, că fiecare om este un învingător. Chiar dacă ni se pare că am pierdut lupta aceasta, mai sunt încă multe de câștigat. Dar să ținem cont că Domnul Hristos este Cel care spune: «Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi».

Mulțumesc din suflet fraților preoți care au slujit împreună cu noi, părintelui protopop de la Roznov – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ierarh, care a rânduit să prohodim aici – și părintelui paroh Petru Munteanu, în biserica căruia părintele Ioan Mihai s-a format și din ale cărui învățături și milostenii a luat exemplu.

Iubiți frați și surori, Dumnezeu să-l ierte! Și pe noi să ne miluiască cu a Sa milă și al Său har.”

Moartea unui preot nu este o înfrângere. Este un pas spre biruința cea mare, spre întâlnirea cu Cel pe care L-a slujit toată viața. În credința noastră, părintele Ioan Mihai continuă să vegheze asupra celor dragi, din ceata preoților slujitori ai Împărăției Cerului.

Prin plecarea sa, părintele Ioan a lăsat un gol imens, însă „lumina ochilor lui” – cei doi copii iubiți – a rămas în grija neprețuită a soției, presbitera Petronela și a părinților săi, oameni care vor continua să-i poarte iubirea mai departe, asemenea unei flăcări care nu se stinge.

Înconjurat de dragostea familiei, a prietenilor și a credincioșilor care l-au iubit și respectat, părintele Ioan a fost condus pe ultimul drum în rugăciune și cu nădejdea Învierii. Chiar dacă a plecat mult prea devreme dintre noi, prezența lui rămâne vie prin tot ce a înfăptuit: prin rugăciunile rostite la altar, prin sfaturile date celor îndurerați, prin zâmbetul cald dăruit fiecărui credincios.

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem chemați să ne amintim că viața este darul cel mai prețios și că fiecare clipă merită trăită în lumină și rugăciune.