Păpădia curăță sângele de toxine și scade agresivitatea

Păpădia îmbină de minune plăcerea gustativă cu acţiunea terapeutică, dar puţini îi cunosc cu adevărat valoarea.

Cercetătorii au descoperit că tratamentele cu păpădie au un efect deosebit asupra mecanismelor de producere şi descărcare a tensiunii agresive!

Păpădia face parte din acele plante care nu „hibernează”, ci ele au frunze şi în anotimpul rece. Este recomandată persoanelor care au un nivel ridicat al colesterolului sanguin, pentru că are o acţiune hipocolesterolemiantă; celor care au nevoie de un tonic care să le stimuleze organele digestive şi secretorii, pentru o mai bună digestie a alimentelor şi o mai bună eliminare a deşeurilor alimentare; celor care li se recomandă creşterea debitului urinar, pentru că potasiul din plantă îi conferă calităţi diuretice; celor care doresc să apeleze la un remediu natural pentru prevenirea formării calculilor biliari.  Păpădia este de asemenea un ajutor considerabil în tulburările circulatorii (cianoze, varice).

Nu trebuie să aveţi reţineri nici în a folosi sistematic această plantă atunci când doriţi să vă curăţaţi sângele de impurităţi, să trataţi dermatoze de origine hepatică, să alinaţi durerile reumatice, în special în cazurile de reumatism asociate cu o insuficienţă hepatică sau biliară.

Planta evită locurile foarte umede. Înainte de înflorire se colectează frunzele, primăvara sau toamna rădăcinile, tulpinile în timpul înfloririi, astfel că întreaga plantă are efect tămăduitor.

Se poate consuma la cină: o salată de păpădie amestecată cu cartofi şi garnisită cu un ou este ceva mai mult decât delicios. În Iugoslavia, la cură, pacienţii primeau zilnic la masă, pe lângă alte feluri de salate proaspete, şi un castronaş cu salată de păpădie.  Astăzi se ştie că tulpinile proaspete, din care se consumă 5-6 pe zi în stare crudă, ajută rapid în hepatita cronică. Ele sunt de folos şi în diabet. Diabeticii ar trebui să mănânce aceste tulpini, până la 10 pe zi, atât timp cât păpădia este înflorită. Se spală tulpinile cu flori cu tot, abia după aceea se îndepărtează floarea şi se mestecă încet tulpina. Aceasta are la început un gust amărui, este acrişoară şi zemoasă şi se aseamănă cu andivele.

Oamenii permanent bolnăvicioşi, care se simt abătuţi şi obosiţi, ar trebui să facă câte o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Se vor minuna de efectul lor extraordinar.Păpădia ajută însă şi în alte afecţiuni. Ne scapă de mâncărimi, eczeme şi erupţii, îmbunătăţește sucul gastric şi curăță stomacul de tot felul de substanţe care se elimină greu. Pe lângă săruri minerale, păpădia conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism.

Datorită efectului său depurativ, ajută şi în artrită şi reumatism; inflamaţiile ganglionilor se retrag, dacă se ţine până la sfârşit cură de 3-4 săptămâni, cu tulpini proaspete. În icter şi în afecţiunile splenice, păpădia se foloseşte, de asemenea, cu succes. Rădăcinile de păpădie, mâncate crude, la fel ca şi cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific şi diuretic, precum şi stimulant.

Ele fac sângele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sângelui îngroşat.

Vechile cărţi despre plantele medicinale istorisesc că femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparată din opărirea plantei şi a rădăcinii. Obişnuiau să-şi spele cu ea ochii şi faţa, sperând să capete astfel un „chip mai luminos”. Fitoterapeuţii austrieci au ajuns la concluzia că tratamentele naturiste cu ceaiuri şi extracte de păpădie scad semnificativ apariţia acneei la adolescenţi. Aceştia au aflat apoi că efectul antiacneic al ceaiului de păpădie nu se datorează numai proprietăţilor anticonstipante şi detoxifiante,                 descoperindu-se ca păpădia conţine un arsenal întreg de substanţe active care pot modifica unele constante fiziologice, având efect reglator asupra unor funcţii nervoase.

Agresivitatea masculină depinde, în multe situaţii, atât de starea de excitabilitate a creierului şi de nivelul descărcărilor hormonale, cât şi de unele substanţe toxice rezultate din metabolism.

Astfel, s-a dovedit că rata eliminării unor toxine prin sudoraţie şi urină creşte cu       8-11% în cazul consumului de frunze de păpădie, mai ales crude.

Gustul blochează de asemenea căile instinctului agresiv. S-a descoperit că gustul amar specific păpădiei poate acţiona direct asupra ariilor nervoase implicate în agresivitate. Astfel, s-a dovedit că stimularea gustativă a limbii, corespunzătoare gustului amar, creează un anume flux de curenţi electrici, care au ca rezultat o scădere a activităţii electrice în reţelele de neuroni implicate în realizarea şi descărcarea instinctului agresiv. Sensibilitatea specifică la gustul amar al bărbaţilor explică în mare parte efectul anti-agresiv mai pronunţat al păpădiei asupra origanismului lor.

Prepararea deliciosului sirop de păpădie: Se pun de 2 ori câte 2 mâini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic până începe să fiarbă, se lasă să dea câteva clocote bune, se ia oala de pe foc şi se lasă totul să stea peste noapte. A doua zi, se goleşte conţinutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele mâini. Sucul se amestecă cu 1 kg de zahăr nerafinat, la care se adăugă o jumătate de lămâie tăiată felii (coaja se aruncă dacă a fost tratată cu substanţe chimice). Multă lămâie acreşte prea tare. Oala se pune fără capac pe maşina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evaporă fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o dată, maximum de două ori, ca să i se poate stabili adevărata constistență. N-are voie să devină prea gros, căci s-ar zaharisi după păstrare mai îndelungată, dar nici prea subţire, căci atunci ar începe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop vâscos, care, uns pe chiflă sau pâinea cu unt, este absolut delicios!

Petronela Baghiu