- carmen
- mai 12, 2024
- 4:54 am
Azi, clopotele bisericii săvineștene plâng, pentru că duc la groapă un om care până mai ieri era în mijlocul comunității, un om care le era drag, şi pe care toţi îl apreciau.

La data de 10 mai 2024, de izvorul Tămăduirii, un făcliar luminos, dar cu un regret adânc, a părăsit lumea noastră săvineșteană. Dorina Negoi și-a luat rămas bun de la cotidianul nostru și s-a alăturat acelora care, din ce în ce mai des, ne părăsesc, lăsându-ne să ne simțim tot mai singuri și mai săraci. A plecat către oceanul liniștit al eternității, Elena (Dorina) Negoi, soră, vecină, prietenă, ducând cu ea toate aspectele în care inima sa nobilă și generoasă a ars cu foc neînfrânat și neobosit.
Într-o dimineață de iarnă, când fulgii de nea acoperă pământul, s-a ivit pe lume o rază de lumină numită Elena. S-a născut la data de 10 decembrie 1950, fiind al șaptelea copil, din opt, al familiei Constantin și Sultana, aducând cu ea bucurie și căldură în inimile celor din jur.
Copilăria și-a petrecut-o în comuna Săvinești, unde a înflorit sub atenta îndrumare a părinților săi. A absolvit Școala Gimnazială din satul natal, iar apoi și-a continuat studiile școlii din Turnu Măgurele pentru a deveni laborant chimic. Anii ’70 i-au adus o nouă poveste, când s-a căsătorit cu Ion Negoi. După această etapă, destinul ei s-a întors la rădăcinile sale, la Săvinești, unde și-a dedicat energia și talentul în slujba comunității.

Dorina Negoi s-a alăturat echipei de la Combinatul chimic, unde a lucrat cu pasiune și dăruire timp de trei ani. Apoi, a luat o nouă direcție în cariera sa și s-a transferat la Stația biologică a comunei, unde și-a adus contribuția cu același devotament.
Dar Elena Negoi nu a fost doar o lucrătoare harnică. Ea a fost și un stâlp al comunității, o prezență luminoasă în corul bisericii noastre. Cu o voce duioasă, tanti Dorina reușea să încânte inimile celor din jur și să le aducă bucurie în suflete. Era sufletul corului, un lider natural care ghida și echilibra fiecare notă și fiecare voce din rândurile coriștilor.
În afara pasiunii de a cânta în corul bisericii și nu numai, Dorina era cunoscută și pentru talentele sale culinare. Mâncărurile ei delicioase și dulciurile pregătite cu dragoste aduceau mereu zâmbete pe fețele celor norocoși să le guste.
Soțul Dorinei, Ion Negoi, a plecat la Domnul acum 18 ani, ea rămânând singură. Nu au avut copii, dar aproape toți prietenii, vecinii îi spun „mama Dorina”, pentru că a avut grijă și și-a îndreptat atenția spre fiecare persoană care i-a cerut ajutorul sau pur și simplu s-a alăturat și la greu și la bine celor care au cunoscut-o.
Regretele celor rămași nu continesc a fi exprimate, și auzim mereu „mi-a fost ca o mamă”, „cât de mult m-a ajutat tanti Dorina”.
Astăzi, când o lăsăm să plece în lumea de dincolo, ne amintim de Elena Negoi cu inimile pline de recunoștință și dragoste. Ne va lipsi vocea ei dulce, energia ei contagioasă și capacitatea sa de a aduce bucurie în viețile noastre.

Cu un suflet vesel și mereu deschis către noutate, Dorina a fost stâlpul corului bisericii, ghidându-i pe ceilalți credincioși cu vocea sa duioasă și cuvintele sale pline de înțelepciune. Ascultând-o, te simțeai aproape de Dumnezeu, iar bucuria ei contagioasă îți umplea inima de liniște și speranță.

Tanti Dorina va rămâne mereu în amintirea noastră ca un exemplu de credință și bunătate, iar vocea și cuvântul ei vor rămâne vii în sufletele celor care au avut privilegiul să o cunoască și să o asculte.

Lasă în urmă rude apropiate, prieteni, cunoştinţe, vecini, toţi cei pe care i-a cunoscut şi cu care a avut relaţii deosebite. Toţi aceştia îi vor duce lipsa, îi vor simţi absenţa, îşi vor aminti de tanti Dorina de multe ori, şi vor suspina în adâncul inimii lor, pentru că au pierdut pe cineva drag.

Toți cei care au cunoscut-o spun în același glas că era un om bun, o prietenă, o soră, o vecină pe care te puteai baza. Mereu avea un cuvânt încurajator și nu se dădea în lături dacă trebuia să ajute pe cineva.

„Când pleci din locul natal în alt loc cauți un sprijin și când îl găsești îl prețuiești și vrei să-l păstrezi. Acest sprijin l-am găsit în DOAMNA DORINA. Un sfat bun, un bun ajutor îl găseam mereu la cel mai bun vecin al meu, al nostru, „mama Dorina”, cum am ajuns toți să-i spunem. De multe ori îi ceream rețetele prăjiturilor pe care le făcea și le împărțea cu drag la toți. „Așa dau mai departe ce am primit!”, spunea mereu. Multe amintiri frumoase am de când ne-am găsit și aș vrea să nu le pierd niciodată. Acum, Domnul a chemat-o la El, probabil avea nevoie de un alt om bun, drept și credincios. Odihnă veșnică și cale luminată în corul îngerilor, mama Dorina”, Dan – vecin.
„Cea mai bună vecină și prietenă. A fost mai mult decât o soră, ori de câte ori mă îmbolnăveam era lângă mine. A fost un membru de bază al corului bisericii noastre, vocea care plăcea Domnului și pe care a luat-o la El. Dumnezeu să o ierte!”, vecina Geta.

„Tanti Dorina era o persoană veselă, mereu deschisă la nou, persoana de bază a corului. Avea o voce duioasă, îți era mai mare dragul să o asculți. Putem spune că ea ținea corul și se implica în rezolvarea diverselor situații care apăreau. O să ne fie dor de mâncărurile ei delicioase și dulciurile pe care le făcea. O adoram și pentru faptul că mereu știa să dea tonul, ne echilibra cumva pe fiecare și era și o foarte bună organizatoare. Drum lin și Dumnezeu să o odihnească în pace, alături de ceilalți coriști, ce au plecat într-un loc mai bun”, Magdalena Enache.
„A fost o mătușă deosebită. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, Cristi Pârjoleanu.
Nimic nu va mai fi la fel de aici înainte pentru ei, nimeni nu mai poate să îi mângâie pe deplin, să le asculte necazurile şi durerile, așa cum o făcea „mama Dorina”, pentru că ea nu mai este, la groapă se petrece, trece în umbra morţii, cu pământ se acoperă.
„Iluzia vieții, iluzia morții… Nașterea și moartea. Atât de simplu și, totuși, atât de complicat. Liniște, liniște, capăt de drum, început de drum…”, Camelia Sandu.

„Aveam câțiva anișori când s-a mutat alături de noi și a fost ca o a doua mamă. M-a spijinit în momentele dificile, a fost alături de mine și soț în momentele fericite: nuntă, aniversări, onomastici, dar și în momentele grele: decesul socrului, aL tatălui. O gospodină desăvârșită, de la care am învățat multe. O persoană jovială, tonică, cu zâmbetul pe buze și încurajări în glas. Un exemplu de altruism și de membru implicat în viața comunității, un adevărat model pentru mine. Dumnezeu să o odihnească în pace”, Luminița Chirilă.
„Mama Dorina pentru mine a fost prietenă și mamă. Om deosebit , cu suflet mare și mâini de aur. M-a sprijinit, m-a ajutat atunci când mi-a fost greu și am învățat multe de la ea. Dumnezeu să o odihnească în pace”, Silvia Munteanu.
Nepoţii, de asemenea sunt îndureraţi, pentru că cea care i-a crescut, care s-a bucurat mai mult decât orice pe lume de naşterea lor, cea care le-a dat cele mai bune sfaturi, care i-a împăcat atunci cand erau supăraţi, nu mai este, nu le mai poate vorbi, nu-i mai așteaptă la portița casei bătrânești.
„Tanti Dorina a fost pentru mine un sprijin și un model apropiat de modelul mamei mele, fiind, în lipsa mamei mele, un om foarte apropiat sufletului meu. A fost mătușa cu care orice familie se poate mândri, un om prins în viața comunității, fiind întotdeauna deschisă să ajute și să dăruiască, să le fie bine și celorlalți. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, Mihaela.
Amintirea sa nu se va pierde, va dăinui în sufletele celor dragi pe care îi va veghea de acolo de sus, din Ceruri.
„Mamaia Dorina, așa cum am cunoscut-o noi toți cei de la cor, a fost sau aș dori să cred că este și vă rămâne pentru noi exact ca o mamă care de fiecare dată ne împingea de la spate indiferent de situațiile prin care treceam în acele clipe. Pot spune că acest suflet de femeie a fost precum sâmburele dintr-un fruct, adică mai pe înțelesul multora o bază de la care puteai pleca. A fost cu noi la absolut toate troițele din sat, a ajutat la mâncare, a cântat cântece închinate lui Dumnezeu și Maicii Domnului a fost, într-un cuvânt, un bun creștin. Fie ca Bunul Dumnezeu să o așeze acolo în Împărăția Lui și să se roage și pentru noi și să nu uite niciodată că am iubit-o, o iubim și o vom iubi întotdeauna. Amin. Cu dragoste și respect pentru tine mamaia Dorina, al tău băiat Marius.”
„Un suflet cald, primitor, devotată și hotărâtă sunt printre puținele calități pe care le avea tanti Dorina, nu pot descrie în cuvinte cum o persoană atât de voioasă și plină de viață s-a stins în doar câteva minute. Chiar dacă mă «certa» totul avea un rost, ca să poată clădi un viitor și pentru cei tineri. A ținut la tradiții și obiceiuri cu mare sfințenie și am speranța că amintirea ei va rămâne mereu vie”, Cristiana Florescu.
„Inimoasă și iubită de toți, tanti Dorina a trecut prin viață cu frică de Dumnezeu și fruntea sus. Nu s-a plâns niciodată de nimic, a știut să ofere cuvinte de îmbărbătare atunci când era nevoie. Îi vom păstra amintirea vie în inimile noastre!”, Adina Florescu.
Slujba înmormântării lui tanti Dorina, după cum au cunoscut-o cei apropiați, va fi oficiată duminică, 12 mai 2024, în Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești.
Drum lin, tanti Dorina, și odihnește-te în pace alături de ceilalți coriști care au plecat înaintea ta. Lumina ta va străluci mereu în inimile celor care te-au cunoscut și te-au iubit.
Brîndușa Dediu

