Sfântul Nectarie strălucește cu o lumină aparte în inimile celor care-i caută ocrotirea

„Biserica doreşte să ne apropiem de înţelegerea chipului celui binecuvântat al arhiereului care a fost şi rămâne Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cuvintele din Sfânta Scriptură îl definesc pe arhiereu aşa cum este el chemat să fie: între două lumi. Este chemat la cele de sus, dar aparţine celor de jos. Pe de o parte este chemat să fie demnitarul Bisericii, iar pe de alta este chemat să rămână primul monah al eparhiei sale. Este chemat să fie cel mai sărac dintre oameni, dar şi să gestioneze bogăţiile materiale şi umane ale Bisericii”, Inaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.

În inima creștinilor-ortodocși, numele Sfântului Nectarie strălucește cu o lumină aparte, luminând sufletele care îi caută ocrotirea. Pentru creștini, evlavia față de acest sfânt devine un far spiritual care îi călăuzește pe drumul rugăciunii și al nădejdii. Sfântul Nectarie, renumit pentru milostivirea sa și puterea vindecătoare, este pentru mulți o sursă de alinare și sprijin, la care oamenii vin cu încredere și recunoștință, căutând răspunsuri și mângâiere în momentele de cumpănă ale vieții.

An de an, în data de 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Nectarie din Eghina, cinstindu-i viața de sfințenie și minunile săvârșite pentru cei aflați în suferință. Născut la 1 octombrie 1846 în Silivria, un orășel din provincia Tracia, Sfântul Nectarie și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, dobândind o reputație de mare sfânt vindecător. Mulți îl cunosc drept ocrotitorul celor loviți de boli grave, în special de cancer, fiind cunoscut pentru nenumăratele minuni care au adus vindecare și speranță.

Troițele închinate Sfântului Nectarie sunt locuri de pelerinaj, unde oamenii se opresc din drumul lor pentru a-i cere ajutorul, liniștea sufletului și tămăduirea trupească. Sărbătoarea dedicată Sf. Nectarie este un prilej de adunare și rugăciune pentru comunitate săvineșteană, un moment în care credincioșii își deschid inimile și înalță rugăciuni către sfânt, cerând ajutor în lupta cu bolile și încercările vieții.

Bucuria acestei sărbători este încununată şi de faptul că în Parohia „Sf. Voievozi” – Săvinești există o troiţă protejată de Sfântul Nectarie, încă din anul 2013, ridicată de familia Mariei Baghiu.

Fiecare troiță din parohia păstorită de părintele Petru Munteanu are o poveste emoționantă, precum și cea a familiei Maria Baghiu și a fiicei sale, Irina Pușcalău.

Împinsă de dorința de a avea un copil și de a-și împlini astfel chemarea de mamă, Irina s-a îndreptat cu credință spre racla Sfântului Nectarie din Eghina. Cu inima plină de speranță, și-a înălțat rugăciunile, iar Sfântul i-a răspuns binecuvântând-o cu un dar prețios: un băiețel, Nectarie, plin de energie și cu un zâmbet care aduce lumină în viața familiei. Acest copil minunat reprezintă o încununare a bucuriilor și împlinirilor lor.

„Bunul Dumnezeu lucrează în mod tainic cu fiecare dintre noi. Ne descoperă în momentele numai de El știute Sfinți care, prin prezența lor continuă și discretă, devin adevărați prieteni în depășirea problemelor vieții. Anul 2006 este unul memorabil pentru mine deoarece întâlnirea cu Sfântul Nectarie avea de fapt să devină întâlnirea cu Sfântul inimii mele”, a exprimat Irina Pușcalău.

Slujba de hram a fost săvârșită de către părintele paroh Petru Munteanu, avându-l alături pe părintele Mihai Meraru, în prezența a numeroși credincioși, precum și a familiei Irinei Pușcalău.

Părintele Mihai Meraru a susținut cuvântul de învățătură, subliniind că troițele îndeplinesc și un rol educativ, aducând în fața credincioșilor detalii despre viața și învățăturile sfinților care le ocrotesc.

„Sfântul Nectarie s-a născut în anul 1846 în Silivria Traciei, o localitate care se află astăzi în Turcia, sub numele de Anastasie, într-o casă de buni creștini, primind o educație aleasă, creștinească, de la părinții săi. Fiind dintr-o familie de oameni săraci, oameni simpli, copilul Anastasie a muncit pentru a se întreține, el și familia sa, dar în schimb Dumnezeu l-a înzestrat cu foarte multă credință și înțelepciune. Aflăm că urmează studiile școlare în cetatea Constantinopolului, mergând la o școală teologică, iar această școală teologică o va termina în anul 1885, în capitala Greciei, în Atena. Având o credință mare în Hristos, în Biserica Sa, la vârsta de douăzeci și,  20 de ani, el ajunge profesor de religie într-o insulă din Grecia pe nume Chios. Aici activează ca profesor și modelează sufletele copiilor la ora de religie. Apoi dorește să intre în mănăstire, să îmbrace haina monahală și astfel este primit în mănăstire sub numele de Lazăr. Mai târzium după câteva luni, este hirotonit în treapta de diacon și i se pune numele de Nectarie. Apoi este chemat să slujească la Patriarhia din Alexandria Egiptului, unde era patriarh Patriarhul Sofronie, el fiind ales ca secretar patriarhal pentru calitățile sale oratorice și pentru înțelepciunea lui. Sfântul Nectarie s-a remarcat, pe lângă faptul că era un om evlavios, cucernic, plin de smerenie, era și un bun teolog, scriind cărți nenumărate la adresa Sfintei Treimi, cărți dogmatice. Cu toate acestea, Sfântul Nectarie a fost ispitit de diavol în diferite chipuri, mai întâi cu gânduri de mărire, și nu a fost biruit. Dar mai apoi, diavolul a adus asupra lui nenumărate ispite din partea colegilor slujitori, care îl invidiau pentru smerenia și înțelepciunea lui. Astfel, au ajuns la urechile Patriarhului Sofronie cuvinte mincinoase, cum că Sfântul Părinte Nectarie ar dori să-i ia scaunul de patriarh de Alexandria și alte răutăți care au fost puse pe nedrept în seama Sfântului Nectarie. El ajunsese și în treapta de episcop, fiind hirotonit. Ca episcop, el a slujit în continuare în Alexandria, dar văzând răutățile care s-au abătut asupra sa, și-a părăsit scaunul de episcop, Patriarhul Sofronie trimițându-i o scrisoare să părăsească Patriarhia de Alexandria. Astfel, el se retrage în anul 1891 în Atena, Grecia, unde va fi slujitor predicator prin diferite parohii din preajma Atenei. Apoi, în 1894, ajunge director al unui seminar teologic. Acolo se remarcă ca un bun pedagog, modelând sufletele tinerilor pentru a deveni preoți. În anul 1904-1907, Sfântul Nectarie, fiind bătrân, ridică o sfântă mănăstire, unde va sluji dânsul și un sobor de maici, în insula Eghina, o insulă în apropierea Atenei. La această mănăstire își aduc contribuția atât maicile de la mănăstire, cât foarte mulți credincioși evlavioși care îl urmau pe Sfântul Nectarie. După mai multe încercări și aici, în Eghina fiind cercetat pentru lucruri nedrepte aduse la adresa părintelui, în anul 1920, într-o zi de 8 noiembrie, Sfântul Părinte se mută la cele veșnice. Spune că două luni a suferit Sfântul Nectarie de o boală grea, de un cancer, el fiind internat în Atena și pe pat de spital, el s-a rugat lui Dumnezeu pentru toți bolnavii să-i dea acest dar de vindecare pentru cei care suferă de această boală cumplită a cancerului. A fost înmormântat în interiorul bisericii din insula Eghina. Și Dumnezeu a rânduit ca după aproape treizeci de ani, să fie descoperit trupul său intact, aducător de bună mireasmă, izvorâtor de mir. Atunci l-au luat cu slujbă, cu sobor de preoți și l-au așezat în biserică spre închinare, la racla sfântului făcându-se nenumărate minuni și vindecări. Îl rugăm pe Sfântul Mare Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, să vindece pe toți bolnavii, pe cei care suferă de boala aceasta cumplită a cancerului și pe toți cei care cu credință, cu evlavie se închină atât la icoana sfântului, cât și la racla sfântului, în Grecia. Cu ale lui rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește și ne mântuiește pe noi. Amin.”

Pentru mulți, troițele și bisericile care îi poartă numele sunt adevărate oaze de liniște, unde sufletele se simt ocrotite și încurajate să meargă mai departe. Este o mărturie a iubirii și a recunoștinței pe care oamenii o au pentru un sfânt ce a arătat, de-a lungul vremii, că minunile și ajutorul divin sunt la îndemâna celor care cred. Sfântul Nectarie, cunoscut și sub numele de „Făcătorul de Minuni”, reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru credincioși. Ei îl privesc nu doar ca pe un sfânt al Bisericii, ci și ca pe un prieten divin, un intermediar între lumea pământească și cea cerească.

Troițele joacă un rol esențial în viața comunităților, îmbinând aspecte spirituale, morale, sociale și culturale. Ele reprezintă ancore ale credinței creștine în spațiul public și contribuie la consolidarea comuniunii spirituale și sociale într-o lume în continuă schimbare.