
- carmen
- ianuarie 31, 2024
- 4:17 pm
„Sfinţii Trei Ierarhi au fost apărători ai credinţei în faţa ereziilor cu o râvnă şi cu o înţelepciune deosebită, cu o responsabilitate şi o grijă extraordinară asemenea Sfinţilor Apostoli. De asemenea, ei au fost sprijinitori ai săracilor precum profeţii din Vechiul Testament; aceştia au apărat demnitatea umană care a fost umilită în societate din cauza patimilor egoiste personale sau colective.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
La data de 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan.
Sfinţii Trei Ierarhi sunt figuri fundamentale în istoria Bisericii, fiind recunoscuţi nu doar pentru înţelepciunea şi râvna lor în apărarea credinţei împotriva ereziilor, ci şi pentru devotamentul lor faţă de săraci şi demnitatea umană. Aceşti sfinţi au ilustrat o înţelegere profundă a evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, transformând această învăţătură în acţiuni concrete de milostenie şi sprijin social.
Și în Parohia „Sf. Voievozi” au fost sărbătoriți Sfinții Trei Ierarhi, Sfânta Liturghie fiind oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, avându-l invitat pe părintele diacon Sîrghie Daniel.
După lecturarea pericopei evanghelice, cuvântul de învățătură l-a ținut părintele diacon Sîrghie, aducând în atenția credincioșilor viețile Sfinților Vasile, Grigore și Ioan Gură de Aur.
„Sfântul Vasile cel Mare s-a născut la 330 în oraşul Cezareea Capadociei dintr-o familie cultă şi numeroasă (10 fraţi). Tatăl său era retor în oraş. Mama sa se numea Emilia, o femeie cu un fond sufletesc bun, plămădit într-o arzătoare credinţă. Părinţii săi erau printre cei mai bogaţi ai locului.
După o educaţie serioasă în familie, copilul Vasile termină şcoala în cetatea Cezareea apoi urmează la Constantinopol şi îşi desăvîrşeşte studiile retorice şi filozofice la Atena. Aici leagă o prietenie trainică şi sinceră cu Grigorie de Nazianz. Vasile, un student sârguincios înclinat spre oratorie, dar şi spre ştiinţele exacte, frecventează cursurile, pe lângă cele de drept şi pe cele de matematici, astronomie şi medicină. (…)
Munca permanentă a Sfântului în toate ramurile de activitate, „noaptea scria şi citea, ziua propovăduia şi trăia Sfânta Evanghelie”, a început a epuiza forţele fizice părăsind lumea aceasta de tânăr. Avea numai 49 de ani, încununaţi de cinste, demnitate şi slavă nepieritoare. Ultimele cuvinte ale sale au fost: „în adevăr am trăit, în sinceritate am umblat, din convingere am vorbit, din dragoste pentru Hristos şi semenul Lui, omul, închid ochii în linişte şi pace, numai Tu ştii, Doamne, unde merge sufletul meu.”
Despre Sfântul Grigorie de Nazianz părintele diacon a menționat:
„Sfântul Grigore de Nazianz, al doilea sărbătorit de astăzi, se naşte la 330. În familie are o copilărie fericită şi o educaţie superioară mai ales din partea mamei, Nona. După ce învaţă cu părinţii şi apoi la şcoală, merge spre desăvîrşirea studiilor la Cezareea Capadociei. Avea un temperament melancolic, o gândire spontană şi ascuţită, dar şi un fin talent poetic. Urmează şcoli superioare la Cezareea Palestinei, la Alexandria Egiptului şi Atena „cea de aur”, cum o numeşte el, unde are ca profesori pe Himeriu şi Proheresiu. Rămîne încântat de comorile de cultură ale lumii, vizitându-Ie şi comparându-le riguros.
Revine în familie. Îşi dă seama că învăţătura creştină nu-i o speculaţie a minţii omului, ci este viaţa însăşi la gradul cel mai înalt, aşa cum cere Evanghelia mântuirii, pentru că Domnul Iisus a venit «ca omul să aibă viaţă şi mai mult chiar . . .» (Ioan X, 10). Plecând de la cultura omenirii, studiind şi învăţătura creştină şi convingându-se, primeşte botezul. Este hirotonit diacon, preot şi apoi episcop de Sazima, împotriva voinţei lui. Ajunge apoi pe scaunul patriarhal al Constantinopolului, unde începe munca de explicare a învăţăturii creştine, reuşind să statornicească în suflete credinţa cea adevărată. Este recunoscut prin acele cinci cuvântări despre Sfînta Treime, care i-au şi adus titlul de Teologul, sau cuvântătorul de Dumnezeu. Gândirea sa teologică a fixat Mărturisirea de credinţă — partea a II- a la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381).
Şi el, ca şi Sfântul Vasile, trimite misionari la strămoşii noştri pentru a face faţă popoarelor migratoare care treceau prin foc şi sabie teritoriile cucerite.
Din viaţă, Sfântul era numit mintea desăvîrşită cu ajutorul Sfintei Evanghelii, sufletul cu chemarea lui Pavel şi inima caldă a apostolului iubirii şi sabia arhanghelului împotriva ereticilor şi falsificatorilor credinţei.
Sfântul Grigorie Teologul moare la vârsta de 60 de ani, încheindu-şi viaţa în plină activitate poetică. Lasă, prin testament, toată averea sa spre folosul credincioşilor. Aşa a plecat din această lume profundul gânditor al teologiei răsăritene.”
Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei mai mari tâlcuitori ai cuvintelor Sfintelor Scripturi. Ei au lăsat o uriaşă operă de elită a literaturii patristice. Ei sunt dascălii teologilor, florile gândirii creştine din veacul de aur al Bisericii, biciuitorii societăţii sclavagiste, întemeietorii pedagogiei creştine şi filocaliei. Făcând referire și la Sf. Ioan Gură de Aur, părintele diacon Sîrghie a subliniat următoarele:
„Sfântul Ioan Gură de Aur se naşte în anul 354, dintr-o familie foarte bogată. Tatăl său era dregător militar şi om de încredere al curţii imperiale. Mama sa Antuza rămâne văduvă la vîrsta de 20 de ani, crescând pe fiul ei, Ioan, în cea mai mare curăţenie sufletească.
După pierderea soţului ei, Antuza se purta numai îndoliată şi cu ochii plini de lacrimi. Tânărul ei fiu, la început, nu-i înţelegea durerea, şi ca orice tânăr n-a dat importanţă Evangheliei. Educaţia clasică (filozofia şi oratoria) a primit-o de la vestitul profesor Libaniu şi filozoful Andragaţiu. De pe băncile universitare, îndrăgeşte oratoria şi logica. Demostene și Socrate, Platon şi Aristotel erau preferaţii lui. Începe să profeseze oratoria, vorbind admirabil.
El se botează în anul 372 la stăruinţa mamei sale, Antuza; astfel Ioan, prin botez, ridică piatra neagră de pe inima propriei sale mame.
În floarea vârstei este chemat spre preoţie, dar fuge scriind cel mai cutremurător tratat despre misiunea sfântă. La doi ani după botez îşi pierde mama. El vede în aceasta o chemare către cele sfinte. Părăseşte Antiohia şi face asceză în peşterile munţilor, însuşindu-şi învăţătura creştină, trăind sfaturile Evangheliei şi delectându-şi ochii cu frumuseţile naturii. Fiind de o energie rar întâlnită şi avînd o fire vioaie nu se mulţumea cu vuietul munţilor şi foşnetul pădurilor, cu şopotul dulce al izvoarelor în care soarele îşi scaldă razele, ci dorea să vadă pe însuşi Hristos realizat în credincios, pentru care s-a şi întrupat.
Înflăcăratul Ioan trece prin treptele ierarhiei pînă la scaunul Constantinopolului, unde la anul 397 ajunge arhiepiscop. Începe o activitate predicatorială unică în istoria creştinismului. Combate luxul şi lăcomia, bogăţia şi desfrâul, intrînd în conflict cu împărăteasa Eudoxia. Trimite misionari în părţile pământului nostru strămoşesc. Din Sciţia Minor (Dobrogea) vine la Constantinopol Ioan Casian, pe care Sfântul Ioan îl hirotonește diacon (404). După aceasta, Ioan Casian este trimis la Roma, ca misionar, unde înfiinţează în Marsilia primele comunităţi monahale, fapt care bucură mult pe trăitorul monah Gură de Aur, ajuns arhiepiscop.
Din cauza linguşirilor de la curtea imperială, Sfântul Ioan Gură de Aur este înlăturat. Printre cei care-şi ridică glasul împotriva acestei nelegiuiri se află şi Teotim I de Tomis, prieten cu Sfântul Ioan, care îl mustră pe Epifaniu, considerîndu-l Iuda. Constantinopolul era în fierbere, toţi aşteptau deznodământul fatal, dar de frica unei răscoale populare, conducerea imperiului recheamă în scaunul patriarhal pe Ioan. Aceasta a fost prima victorie a credincioşilor asupra răufăcătorilor marelui ierarh. Sfântul Ioan alcătuieşte Liturghia care-i poartă numele şi rugăciuni mistuitoare mai ales la primirea Sfintei împărtăşanii.”
Prin râvna lor în apărarea credinţei, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit asemenea Sfinţilor Apostoli, luptând împotriva oricărei distorsiuni a adevărului creştin. Cu o înţelepciune deosebită, ei au contracarat învăţăturile eretice, protejând puritatea credinţei şi contribuind la fundamentarea dogmelor esenţiale ale Bisericii. Totodată, responsabilitatea şi grija lor extraordinară au fost manifestate nu doar în sfera teologică, ci şi în implicarea activă în rezolvarea problemelor sociale.
Sfinţii Trei Ierarhi au îmbrăţişat misiunea de a sprijini pe cei sărăci, întruchipând astfel profeţii din Vechiul Testament. În lumina învăţăturilor evanghelice, au apărat demnitatea umană, ridicându-se împotriva umilinţei sociale cauzate de patimile egoiste personale sau colective. Inspirându-se din modelul Sfântului Vasile cel Mare şi al Sfântului Ioan Gură de Aur, care au construit nu doar cuvinte îndemnătoare, ci şi instituţii concrete de caritate, aceşti sfinţi au devenit promotorii operei sociale instituţionalizate în cadrul comunităţilor lor.
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au fost pionieri în edificarea unor instituţii de caritate, precum spitale şi case pentru săraci şi orfani. Nu s-au mulţumit doar să propovăduiască milostenia, ci au transformat această virtute în realităţi palpabile, oferindu-le celor nevoiaşi un refugiu şi speranţă. Astfel, moştenirea lor nu constă doar în cuvinte inspiratoare, ci şi în realizări concrete ce au modelat comunităţile în care au trăit.
În concluzie, Sfinţii Trei Ierarhi au fost nu doar apărători ai credinţei, ci şi arhitecţi ai milosteniei şi promotori ai operei sociale. Într-un mod unic, ei au integrat învăţăturile teologice cu acţiuni practice, ilustrând astfel frumuseţea unei vieţi creştine autentice.
Astăzi, moştenirea lor rămâne o sursă de inspiraţie pentru toţi cei ce doresc să aducă lumină şi speranţă într-o lume adesea marcată de întunericul egoismului și indiferenței.
Numărul impresionant de cruci și troițe care împânzesc drumurile din comuna Săvinești evidențiază profundul respect pe care țăranul român îl acordă simbolului creștin principal.
Troițele sunt descrise ca fiind cruci confecționate din lemn sau piatră, decorate cu diverse inscripții, sculpturi și icoane, separate de crucea propriu-zisă. Unele troițe prezintă o compoziție mai complexă, constând într-o cruce principală pe care apare adesea Mântuitorul răstignit, înconjurată de încă două cruci (formând un triptic) pe care se găsesc icoane reprezentând sfinții. Acești sfinți pot simboliza patronul persoanei în numele căreia s-a ridicat monumentul sau un sfânt protector al localității sau familiei gospodarului care a construit troița.
În parohia păstorită de părintele Munteanu există peste 35 de troițe ridicate de enoriașii și credincioșii săvineșteni. Una dintre ele poartă hramul Sfinților Trei Iararhi. Astfel, după Sfânta Liturghie, părintele paroh, împreună cu părintele diacon au săvârșit slujba de hram, la care au participat mai mulți pelerini.
Din punct de vedere etimologic cuvântul „troiţă”, provine din slavul „trojka”, ceea ce duce cu gândul la monumentul creştin, arhetroiţă, a cărei imagine privită cu evlavie de către strămoşii noştri, i-ar fi influenţat pe slavii care-I priveau închinându-se, să o asocieze cu Sfânta Treime, căci privirea unei troiţe era urmată de însemnarea cu Sânta Cruce şi de închinarea la Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Brîndușa Dediu