Ştiaţi că? Moldova e un nume cu origini antice

Pe la 1646 misionarul italian M. Bandini reproduce legenda moldovenească, potrivit căreia Molda, câine de vînătoare, s-a înecat în râu. Aproximativ în aceeaşi vreme încearcă să explice numele Moldova germanul I. Troster într-o carte despre Dacia, apărută în 1666.

El reproduce informaţia culeasă de la alţi autori, cum că numele Moldavia vine de la lat. mollis, sugerând că Moldavia înseamnă Molior Davia „partea cea mai plăcută a Daciei”. În căutările sale I. Troster ajunge să afirme că toponimicul Moldova şi-ar putea găsi explicaţie în cuvântul suedez Moln „nor”.

Mulţi autori s-au văzut preocupaţi de formantul – dava al termenului Moldova > Moldavia > si Moldava. Nu puţini dintre ei au fost captivaţi de formula lui Strabo, care în cartea a VII-a a geografiei sale scrie: „Dacos… quos alim Davos vocatos esse reor”. Însă epigonii au înţeles necorect această afirmaţie. După cum a stabilit E. Vârtosu, geograful din antichitate presupunea, nu afirma, că dacii cândva s-ar fi numit davi.

Apropierea sonoră, simpleţea explicării: Mollis Dacia — Mollis Davia – Moldavia a captivat mulţi autori medievali, care au preluat şi tirajat interpretarea greşită a presupunerii lui Strabo.

Pornind de la concepţia medievală, potrivit căreia latina ar fi mama tuturor limbilor, cu ajutorul căreia s-ar putea lămuri orice şi oricând, istoricul A. Bonfini (Bonfinius) a fost primul care a dat o explicaţie latină denumirii Moldavia. Dânsul considera că „Davi enim et Daci iidem sunt”.

În lucrarea sa „De situ Transilvaniae, Moldaviae et Transalpiniae” (1538) A. Verantius (Verancici) credea, că Davi e mai vechi decât Daci.

Deşi n-a văzut ţinuturile est-carpatice, A. Verantius, presupunea că Moldavia „quasi Mollae Davorum”, în cazul că „Mollae” înseamnă „moară”, „Mollae Davorum” ar fi fiind „Morile Davilor”. „Ce va fi înţeles Verantius sub „morile davilor” este greu de spus”. Cercetând topografia Ungariei (1718), geograful M. Bonbardus acceptă explicarea lui A. Bonfinius (Bonfini) „Mollis Dacia”, precizând: „Moldavian quasi Mollem Daciam”.

Pentru acest autor „Moldova s-a chemat Mollis Dacia fiindcă era bogată şi traiul în ea este mai uşor”. Diplomatul C. Hiltelbrandt, care a călătorit prin Moldova în anii 1656 ̶ 1658, ştia despre explicarea lui A. Bonfinius, dar modifică formula acestuia Mollis Dacia în Mollis Davia, chiar în Mollior Davia, „partea cea mai blândă a Daciei”. Teodor Bălan conchide: „Hiltelbrandt este creatorul numelui Mollis Davia, transformat din Mollis Dacia lui A. Bonfinius”.

Într-o perioadă mai târzie şi unii autori francezi s-au pronunţat asupra denumirii „Mollis Davia”. Peyssonnel în 1765 publică la Paris o lucrare despre popoarele necunoscute, în care se referă la A. Bonfinius, inventatorul numelui „Mollis Davia”, deşi scriitorul italian discuta despre „Mollis Dacia”. Un alt francez, I. Vaillant pe la 1845 schimonoseşte şi mai mult „Mollis Davia”, prefăcîndu-l în „Molles Dava”.

Părerile lui I. Troster, A. Bonfinius, C. Hiltelbrandt ş.a., preluate unul de la altul, avînd drept component iniţial Mollis, au dominat până în veacul al XIX-lea. Deşi nu sunt decât nişte ipoteze, uneori hazardate, ele circulă şi astăzi nu numai în manuale, ci şi în lucrări academice.

C. Negruzzi refuză provenienţa legendară (Moldova < râul Moldova < Molda, câine de vînătoare) din letopiseţul lui Gr. Ureche.

Clasicul nostru scrie că „Moldova este un nume dat de romani, cărora, plăcându-le ţara, pentru frumuseţea ei, au numit-o „Mollis Dacia” sau „Mollis Davia”, iar râul şi-a luat numele de la ţară”. Din păcate, C. Negruzzi, romanoman înfocat, n-a ştiut că nici un roman n-a călcat pe pământurile moldovene.

B. P. Haşdeu, original ca de obicei, era sigur de faptul că Moldova (nume) ar fi o „foarte interesantă urmă a petrecerii goţilor în Moldova”.

Dovadă a petrecerii: „Mulda este cuvântul gotic, care înseamnă „praf”. Numele a fost dat întâi râului, care a fost denumit: „apa cea prăfoasă”. Cât ar fi de prăpăstioasă, explicaţia lui B. P. Haşdeu a fost preluată de A. Xenopol – dovadă a molimei referirilor/trimiterilor fără discernământ, fără verificare, fără cugetare.

Părerea lui D. Cantemir despre numele Moldova este bine cunoscută: datorită prestigiului autorului părerea lui personală pare să obţină girul de adevăr definitiv. În „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”, editat abia în 1901, D. Cantemir în câteva locuri afirmă că Moldova este de origine dacică, pentru că multe cetăţi cuprind în denumirea lor componentul – dava; potrivit dânsului, de acum înainte aceste meleaguri s-ar fi numit Molisdavia, adică „Davia Moale”.

Sursa: jurnalspiritual.eu