Veșnică pomenire celor plecați dintre noi

În Biserica Ortodoxă, pomenirea celor adormiți este una dintre cele mai emoționante și profunde tradiții. Ea ne arată că moartea nu rupe legătura dintre suflete, ci o transformă într-o rugăciune vie. Atunci când ne rugăm pentru cei plecați dintre noi, îi încredințăm pe toți în grija lui Dumnezeu și păstrăm vie dragostea care ne leagă.

Cu inima strânsă de dor, dar și cu recunoștință pentru amintirea vie a unui om deosebit, ne plecăm frunțile în fața trecerii la cele veșnice a domnului Vasile (Adrian) Trenchea. Plecarea sa a lăsat un gol greu de umplut în comunitatea din Săvinești și în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.

A fost un om care a știut să trăiască frumos și să lase în urmă o lumină blândă – prin cuvântul său așezat, prin calmul cu care întâmpina viața și prin noblețea unui caracter rar întâlnit. Cei care i-au fost aproape își vor aminti mereu de zâmbetul său cald, de umorul fin și de bunătatea care se revărsa în gesturi simple, dar pline de semnificație.

Domnul Adrian Trenchea a fost mai mult decât un membru al comunității: a fost un sprijin și un exemplu. În calitate de Epitrop 2 timp de 10 ani la Parohia „Sfinții Voievozi” Săvinești, și-a dăruit timpul și energia pentru biserica pe care a iubit-o, iar prin prezența sa neobosită la activitățile de la Centrul de zi „Samariteanul Milostiv” a arătat că vârsta este doar un număr atunci când sufletul rămâne tânăr și dornic să dăruiască.

Născut pe 14 decembrie 1954, la Săvinești, Adrian Trenchea a purtat în el rădăcinile și valorile locului: modestia, discreția și dragostea față de oameni. „Bunicii săvineșteni” îl vor păstra în amintire ca pe unul dintre cei mai apropiați și „silitori” bunici ai centrului, iar soția, copiii, nepoții, vecinii și prietenii ca pe un suflet cald, care și-a lăsat amprenta prin prezența lui tăcută, dar puternică.

A trecut un an de la despărțirea pământească, iar astăzi, 5 iulie 2025, familia i-a adus un pios omagiu prin pomenirea sa, încredințându-i sufletul, încă o dată, rugăciunii și milostivirii lui Dumnezeu.

„Veșnică pomenire” este rugăciunea cu care îi însoțim sufletul acum. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămași să le dăruiască mângâiere și putere.

Pomenirea nu este doar un obicei, ci un act de iubire și milostenie sufletească. Credem că rugăciunea celor vii îi ajută pe cei adormiți în călătoria lor spre Dumnezeu, iar pe noi ne învață recunoștința și nădejdea.

Atunci când pomenim pe cineva drag, îi dăruim un dar nevăzut – darul rugăciunii. Și, în același timp, ne vindecăm dorul, pentru că simțim că legătura cu ei nu s-a frânt.

Brîndușa Dediu